Cum vede primarul Cristian Radu eliminarea taxei de paragină

taxa.jpgPrimaria Mangalia a eliminat taxa de paragină instituită de fostul primar Claudiu Tusac după ce şapte agenţi economici au contestat-o în instanţă şi au avut şi câştig de cauză.

Actualul primar, Cristian Radu, susţine că agenţii economici au câştigat procesele intentate Primariei Mangalia pe bună dreptate întrucât fosta conducere a administraţiei locale a introdus taxa, dar nu a emis şi reglementările privind aplicarea ei. Ca atare, taxa de paragină exista doar pe hârtie, neputând să producă efecte.

Primarul Cristian Radu a precizat că sentinţele primite de cei şapte agenţi economici sunt definitive şi irevocabile.

Şeful autorităţii locale nu ia în calcul instituirea altei taxe, întrucât în legislaţia autohtonă este prevazută o sancţiune pentru cei care îşi lasă clădirile în paragină.

Edilul a explicat, de altfel, că taxa introdusă de fostul primar nu-şi avea sensul. „Această taxă introdusă de fostul primar exista deja. Mai precis, în legislaţia românească este prevazută o sancţiune pentru cei care îşi lasă clădirile în paragină. Aşa că nu înţeleg de ce a fost necesar să fie introdusă taxă de paragină printr-o hotarare de Consiliu Local, o taxă care nici nu putea fi aplicată", a subliniat Cristian Radu. Şeful autorităţii locale afirmă că va apela la sancţiunea prevazută de lege, prin organele de specialitate, daca va fi cazul.

Ca atare, chiar dacă taxa de paragină a fost eliminată, Cristian Radu, susţine că există în continuare măsuri coercitive care să-i determine pe agenţii economici din Mangalia să ia atitudine în privinţa reabilitării faţadelor imobilelor deţinute. Vorbim de agenţii economici care şi-au lăsat proprietăţile în paragină, afectând astfel imaginea staţiunii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 149

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 224

Primăria Constanța Campania „Salvează un cățel” Continuă (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 201

„Salvați Copiii” Conferință la Constanța Evaluarea situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 246

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 309

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 497

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 256

Oficial! Pot începe lucrările de primă urgență pentru reabilitarea generală a Templului Israelit din Constanța

23 Apr 2024 746

Imobiliare Constanța DDN Global SRL vrea să investească într-un imobil de pe bulevardul Tomis

23 Apr 2024 468

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 530

Licitații Constanța Hermes SRL, compania familiei directorului ARR, contract de peste 170.000 de euro cu Primăria Mircea Vodă, pentru catering la școală (DOCUMENT)

23 Apr 2024 345

Exercițiu de pregătire în caz de cutremur cu participarea elevilor de la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Constanța (Galerie FOTO)

23 Apr 2024 312

Licitații Constanța Primăria Cerchezu modernizează patru străzi din comună cu 2,19 milioane de euro (DOCUMENT)

23 Apr 2024 298

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 510

ZIUA LIVE Gabriel Cateliu, candidatul USR pentru Primăria Tortoman județul Constanța - „La alegerile din 2016 am pierdut Primăria la doar 6 voturi“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 467