Curtea de Apel Constanţa a tranşat situaţia a doi aleşi incompatibili Radu Constantin şi Niculae Radu, în faţa judecătoarei Roxana Bacu

Judecătoarea Roxana Bacu a suspendat judecata în dosarele în care primarul comunei Amzacea, Radu Constantin, şi fostul primar al comunei Pecineaga, Niculae Stan, au contestat raportul ANI, potrivit căruia au fost declaraţi incompatibili.



Dosarele în cauză au ajuns pe rolul Curţii de Apel Constanţa. Gospodarul-şef de la Amzacea şi fostul lider local de la Pecineaga au avut, vineri, un nou termen în dosarul incompatibilităţilor constatate de ANI în cazul aleşilor locali constănţeni care au făcut parte din Adunarea Generală a Acţionarilor din cadrul SC RAJA SA. Soluţia a fost tranşată de completul de judecată condus de magistratul Roxana Bacu. În cazul ambilor, sentinţa de suspendare a judecăţii a fost dată invocând articolul 64, alineatul 4 din Codul de procedură civilă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul fostei șefe de la THR Marea Neagră, consilier local la Mangalia, declinat la Curtea de Apel Constanța

13 Feb 2024 874

Curtea de Apel Constanța, verdict în cazul consilierei PNL, Gianina Ionela Topolov

12 Feb 2024 856

ANI Secretarul General al Comunei Albești, județul Constanța, în conflict de interese

09 Nov 2023 950

Curtea de Apel Termen în dosarul prin care Gianina Topolov contestă incompatibilitatea din Consiliul Județean Constanța

15 Oct 2023 1040

ANI acuză „Avere nejustificată“ în cazul lui Aurelian Drogeanu, șef al Secției de Drumuri Naționale Constanța! (DOCUMENTE)

26 Jul 2023 1992

Portul Tulcea se schimbă la față! Se vor monta pontoane de acostare cu pasarele de acces și amfiteatru, pentru ambarcațiuni mici (DOCUMENT)

12 Jun 2023 1965

ANI acuză - incompatibilitate Averea, interesele și firmele lui Tudor Hubati, directorul adjunct al Zonei Libere Sulina! (DOCUMENTE)

08 Jun 2023 2944

Fosta șefă de la THR Marea Neagră, în prezent consilier local la Mangalia, în proces cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2819

Popa Cristina, din comuna IC Brătianu, județul Tulcea, găsită incompatibilă de ANI

07 Jun 2023 1206

Constanța Consilierul județean Gianina Ionela Topolov, găsit în incompatibilitate de ANI

07 Jun 2023 2621

Polițist din Mangalia, în proces cu ANI. Inspectorii de integritate au spus că a fost în incompatibilitate

29 May 2023 1510

Agenția Națională de Integritate a constatat că 11 persoane se află în stare de incompatibilitate sau într-un conflict de interese de natură administrativă

20 Dec 2022 1231

ANI o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, de incompatibilitate!

07 Nov 2022 1153

Un edil din Dobrogea, „primar și comerciant persoană fizică“, au spus inspectorii de integritate! Răspunsul Curții de Apel Constanța

04 Nov 2022 1152

Arhitectul șef din cadrul Primăriei Municipiului Tulcea, cercetat de ANI pentru conflict de interese. A fost sesizat și Parchetul

17 Oct 2022 1229