Daniel Constantin, propus viceprim-ministru, ministru al Mediului, este inginer

Co-președinte al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), Daniel Constantin s-a născut la 26 iunie 1978, la Pitești.

Este de profesie inginer, urmând cursurile Facultății de Zootehnie din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București (1997-2002). În 2004 a absolvit un master în managementul calității și inovației (USAMVB) și a urmat un curs de ''Îmbunătățirea managementului strategic'' (Institutul de Administrație Publică, Irlanda), conform site-ului www.cdep.ro.

A fost referent la USAMVB (2000-2003), iar în 2003 a devenit consilier la Cabinetul secretarului de stat pentru integrare europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR). În calitate de coordonator al Corpului Consilierilor de Integrare Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii (2003-2006) a avut responsabilități legate de negocierea pachetului financiar acordat României pentru Agricultură, de reforma Politicii Agricole Comune (PAC), dar și de negocierile privind cadrul financiar 2007-2013. După 2006 a fost angajat la firme de consultanță pentru atragerea fondurilor europene. A lucrat ca evaluator independent la Banca Mondială în cadrul Proiectului Makis (2007-2009) și a fost administrator al societății Roadvision și director general al Provom SRL (2008-2009).

S-a aflat la conducerea Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) (aprilie-octombrie 2009).

Daniel Constantin și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Partidului Conservator la alegerile care s-au desfășurat în cadrul Congresului partidului din 28 februarie 2010. A obținut 975 de voturi (71%), în timp ce contracandidatul său, Petru Mărginean, a fost votat de 398 de conservatori (29%).

Daniel Constantin a semnat, alături de liderul liberal Crin Antonescu, la 10 ianuarie 2011, protocolul de constituire a Alianței de Centru — Dreapta Partidul Național Liberal — Partidul Conservator (ACD).

La 19 iunie 2015, președintele PC, Daniel Constantin, și președintele Partidului Liberal Reformator (PLR), Călin Popescu Tăriceanu, au semnat protocolul de fuziune prin contopire a celor două formațiuni politice, noul partid politic numindu-se Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE). Daniel Constantin este co-președinte al ALDE.

Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta I (7 mai 2012—21 decembrie 2012) și în Guvernul Ponta II (21 decembrie 2012 — 5 martie 2014).

A fost vicepremier și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta III (5 martie — 16 decembrie 2014) și ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta IV (16 decembrie 2014 — 17 noiembrie 2015).

În urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012 a obținut primul mandat de deputat în Colegiul uninominal nr. 7 din Argeș, cu 70,67% din voturi.


La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 a fost ales deputat din partea ALDE în circumscripția electorală nr.42 București.

Sursa foto: Cotidianul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 745

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 638

Descoperiri arheologice importante la Hotelul Intim Constanța Urme de locuire din vechiul Tomis găsite sub clădirea din Peninsulă (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 4788

Constanța Ministerul Apărării cumpără drone de observare și supraveghere perimetrală! Iată care este valoarea contractului

11 Apr 2024 549

LIVE TEXT AUR Constanța, în conferință de presă. "Hârșova, Cernavodă, Medgidia, Corbu sunt localități pe care ne bazăm la scor bun" (FOTO)

28 Mar 2024 872

Patru fotbaliști de la Farul Constanța, convocați la loturile naționale Under-20 și Under-21 ale României (GALERIE FOTO)

16 Mar 2024 973

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 22 februarie 2024

23 Feb 2024 759

LIVE VIDEO-TEXT- conferință de presă a AUR Constanța Murad ar putea candida la președinția Consiliului Județean Constanța (FOTO)

15 Feb 2024 1212

Iată cine sunt cei trei potențiali candidați din partea AUR Constanța la Consiliul Județean

02 Feb 2024 2135

Știri Constanța azi LIVE TEXT. AUR Constanța, în conferință de presă. Se discută despre probleme de interes local și național (FOTO)

02 Feb 2024 1052

Insolvențe Constanța Cazul Asociaţiei Clubul Sportiv Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010, în atenția Tribunalului Constanța

29 Jan 2024 1360

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 ianuarie 2024

26 Jan 2024 757

Administrația Porturilor Maritime, contract cu Inaco Legal SRL, din Galați (DOCUMENT)

23 Jan 2024 823

George Simion va fi prezent la slujba de Bobotează din Portul Tomis Oficial, AUR Constanța are un nou coordonator județean!

04 Jan 2024 1724

Grup Servicii Petroliere Shipyard contestă decizia prin care a fost obligată să achite 100.000 de euro Administrației Porturilior Maritime!

02 Jan 2024 1463