Declaraţie politică a deputatului Robert Turcescu despre „Varianta de ocolire Mangalia“ şi criza agentului termic de la Constanţa

Deputatul PMP Robert Turcescu a susţinut o declaraţie politică în plenul Camerei Deputaţilor în cadrul căreia a supus atenţiei două mari probleme cu care se confruntă în prezent judeţul Constanţa, pe care îl reprezintă în Parlamentul României.
 
Deputatul a susţinut că, încă din noiembrie 2010, Guvernul României a aprobat, prin Hotărârea numărul 1145, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Mangalia”. Acesta presupune realizarea unei infrastructuri rutiere proiectate pentru a trece prin partea de nord a municipiului Mangalia, pe o lungime de 7,9 km, cu două benzi de circulaţie, valoarea totală a investiţiei fiind de peste 27 de milioane de euro.
 
„Din 2010 şi până în prezent, Primăria Mangalia a făcut numeroase demersuri către Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării, CNADNR, Senat, Camera Deputaţilor, prim-ministru, ministrul Finanţelor, însă nu a reuşit să obţină fondurile necesare pentru construcţia variantei de ocolire a municipiului Mangalia. Sunt 8 ani şi vorbim de un proiect cu o importanţă vitală, atât pentru dezvoltarea municipiului Mangalia, cât şi a staţiunilor din aria sa administrativă - Olimp, Neptun, Cap Aurora, Jupiter, Venus şi Saturn -, în care există peste 120 de unităţi de cazare care pot găzdui peste 50.000 de turişti. Sunt 8 ani plini de promisiuni, de guverne formate din diverse partide, dar în care acest proiect a rămas blocat din lipsa fondurilor. Mi se pare absolut strigător la cer şi de aici, de la tribuna Camerei Deputaţilor, le cer instituţiilor abilitate să aloce urgent fonduri pentru construcţia variantei ocolitoare a municipiului Mangalia. Tăiaţi din pomenile electorale pe care cu siguranţă le pregătiţi şi alocaţi bani pentru acest proiect de importanţă majoră!”, a precizat parlamentarul PMP.
 
Cea de-a doua problemă, rezolvată parţial ieri, după rectificarea bugetului municipiului Constanţa cu suma de 30 de milioane de lei, vizează problemele legate de asigurarea agentului termic pe termen mediu şi lung în oraşul nostru.
 
„150.000 de persoane afectate, care trăiesc în 60.000 de locuinţe, după ce Electrocentrale Constanţa a sistat furnizarea apei calde, astfel că RADET s-a aflat în imposibilitatea de a asigura apa caldă la robinetele constănţenilor. La mijloc ar fi, oficial, nişte datorii istorice. De fapt, de vină e un război surd între CET Constanţa, RADET şi Primăria Constanţa. Nu ştiu care e miza, nu cunosc adevărul absolut, ştiu doar că victimele sunt cetăţenii de bună-credinţă care au rămas branşaţi la sistemul public de termoficare. Au tot fost discuţii, s-au tot căutat soluţii de moment. Cred că Ministerul Energiei, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor Publice, RADET, Electrocentrale Constanţa şi Primăria Constanţa trebuie să se aşeze la masă şi să gândească o strategie pe termen lung, astfel încât constănţenii să nu mai treacă prin aşa ceva niciodată”, a precizat deputatul constănţean.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix, senator PSD „Cerințele de autorizare și construire pentru beach-baruri sunt aceleași ca pentru un bloc de 10 etaje"!

27 Jun 2023 1443

Eugen Tomac, ales preşedinte al PMP. Fişă biografică și declarație de avere (DOCUMENT)

19 Feb 2022 2056

Senatorul USR Remus Negoi cere resuscitarea Poliției Patrimoniului!

26 Mar 2021 3433

Senatorul Ion Popa, preşedinte ALDE Constanţa - „Nu părăsesc partidul, aici am găsit adevăratul filon liberal!“

13 Sep 2019 2314

Vişan (PSD) - „Realizările în plan economic ale guvernării sunt un proiect de țară pe care astăzi unii încearcă să-l acopere cu un val de ură!“

12 Sep 2019 1378

Declarație politică Ştefan Mihu (PSD) - „Avem nevoie de facilitați portuare, de construcții și reparații de nave comerciale și militare destinate transportului maritim“

14 Aug 2019 1771

Mihu (PSD) - „Ce face statul român pentru a atrage într-o proporţie mult sporită tinerii absolvenţi de facultate pe piaţa muncii?“

27 Jun 2019 1940

Tărâmul de dincolo de Prut a fost pentru politicienii români un moft Deputatul Vişan vorbeşte despre un eşec românesc în Republica Moldova

13 Jun 2019 2663

Declaraţie politică Robert Turcescu (PMP) - „Pensionari, aţi fost minţiţi şi înşelaţi! PSD v-a furat din banii de pensii!“

11 Apr 2019 2119

Senatorul Ştefan Mihu a vorbit în Parlament despre problema Spaţiului Schengen

04 Apr 2019 1678

Declarație politică în contextul europarlamentarelor Turcescu (PMP) - „Nu există alegeri drepte cu legi strâmbe!“

07 Mar 2019 3045

Ştefan Mihu (PSD) - „100 de ani de România ar putea să ofere şi ar trebui să ofere oportunitatea unei reconcilieri naţionale!“

29 Nov 2018 1527

Declaraţie politică Robert Turcescu (PMP) - „Lupta pentru putere din PSD a acaparat întreaga ţară şi a acoperit tot ce putea fi acest An Centenar!“

29 Nov 2018 3953

Robert Turcescu (PMP), declaraţie politică „Ruşinea din Anul Centenar - întoarcerea în epoca Rodica Stănoiu!“

15 Nov 2018 3024

Cristina Dumitrache (PSD) - „În an aniversar, ce facem cu monumentele istorice care se degradează?“

13 Nov 2018 2172