Deputatul Bogdan Huțucă, despre măsurile luate de Guvern pentru combaterea efectelor COVID-19. Pe plan local, liberalii pregătesc lansarea unei platforme de implicare socială


Mai multe măsuri majore pentru combaterea efectelor COVID-19 au fost luate în ședința de luni a Guvernului, printre acestea numărându-se alocarea de fonduri pentru urgențele din sănătate și asistență socială, precum și majorarea plafonului de garantare a creditelor pentru IMM, a declarat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.

Potrivit acestuia, prima măsură a vizat alocarea a 3,9 miliarde de lei, din fonduri europene, pentru acoperirea urgențelor din sănătate și asistență socială. Din totalul sumei alocate, 350 de milioane sunt destinați achizițiilor de echipamente medicale și de protecție medicală de către unitățile sanitare, inclusiv cele modulare și containerele de logistică medicală, precum și de autoritățile publice locale.
De asemenea, va fi acordat un stimulent de risc personalului medical și auxiliar, ambulanțierilor, paramedicilor, implicați direct în tratarea persoanelor infectate cu coronavirus. Sunt vizați aproximativ 75.000 de angajați din domeniu, valoarea lunară a stimulentului fiind de 2.500 de lei, sumă impozitată cu doar 10%, reprezentând impozitul pe venit. Măsura a fost discutată la nivelul Uniunii Europene și a mai fost propusă de Bulgaria, Ungaria, Germania și Italia, a adăugat Bogdan Huțucă.
Alte 30 de milioane de euro au fost alocate pentru finanțarea cheltuielilor cu o mie de asistenți sociali și comunitari care vor oferi servicii de sprijin și asistență la domiciliu pentru aproximativ 100.000 de persoane vârstnice aflate în autoizolare.
Totodată, pentru cheltuielile cu șomajul tehnic au fost direcționate 300 de milioane de euro, disponibile prin Programul Operațional Capital Uman, suma putând fi ulterior majorată.

Au mai fost alocate fonduri pentru 170.000 de pachete cu produse de igienă corporală pentru cei aflați în carantină, case de copii și  cămine de bătrâni.
Alte sume au fost destinate proiectelor de reinserție profesională a persoanelor rămase fără loc de muncă, inclusiv a celor din diaspora care s-au întors în țară, dar și pentru relansarea de business-uri naționale.
În cadrul aceleiași ședințe, au fost stabilite normele metodologice de aplicare a programului IMM Invest, Executivul majorând plafonul de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii prin intermediului Fondului de Garantare, cu cinci miliarde de lei, cu posibilitatea de a ajunge la 15 miliarde de lei. Ca urmare a acestei măsuri, sunt garantate credite pentru investiții și pentru asigurarea capitalului de lucru, cu dobândă subvenționată integral și comision de administrare zero. Garanția funcționează pentru 90% din credite în cazul celor de până la un milion de lei și de 80% pentru cele peste această valoare. Durata finanțărilor este de zece ani pentru investiții și de șase ani pentru capitalul de lucru. Efectul de multiplicare în economie a acestor măsuri a fost estimat la aproximativ 70 de miliarde de lei.
Liderul liberalilor constănțeni a precizat că, tot luni, au intrat în vigoare normele pentru Ordonanța care amână ratele românilor și ale companiilor cu până la nouă luni. Solicitanții, persoane fizice și juridice au la dispoziție 45 de zile pentru a face această cerere. Cei care au una-două rate restante și le pot plăti și apoi să facă cerere de amânare. Cei care nu se vor descurca cu amânarea ratelor, au la dispoziție, începând din 7 aprilie a.c., un portal unde pot scrie și o persoană le va răspunde. Guvernul a cerut băncilor să trateze cu celeritate aceste cereri.
 

Criza profundă generată de pandemie poate fi învinsă prin solidaritate

 
Pe plan local, liberalii pregătesc lansarea unui platforme de implicare socială la nivelul județului Constanța. “Nimeni nu rămâne singur !” nu este doar o lozincă, ci va deveni, pe zi ce trece, o realitate din ce în ce mai puternică, un model puternic care va atrage tot mai mulți oameni buni și tot mai multe resurse pentru a avea un viitor așa cum ni-l dorim cu toții. #constantaimpreună” – este motto-ul campaniei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 291

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 506

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 753

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 819

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 381

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 732

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2794

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu dezbătute cu cei doi candidați PNL

16 Apr 2024 474

Surse Cătălin Cîrstoiu depune săptămâna viitoare candidatura pentru funcţia de primar general al Capitalei

15 Apr 2024 509

Candidatul PSD-PNL pentru Primăria București, Cătălin Cîrstoiu, exclude o retragere a sa din cursa pentru fotoliul de primar

15 Apr 2024 445

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu

15 Apr 2024 573

Proiect PNL pentru a completarea Legea Cooperativelor Agricole nr. 566/2004!

14 Apr 2024 467

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 407

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea își prezintă, azi, echipa în perspectiva alegerilor din acest an. Printre invitați se află și Nicolae Ciucă

13 Apr 2024 743

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 847