Politic

Deputatul Bogdan Huţucă „Primăriile care au pe teritoriul lor concesiuni de exploatare a resurselor de suprafaţă vor primi 40 la sută din redevenţă“

Codul Administrativ, aprobat ieri de Senat, a dat naştere în spaţiul public la numeroase dezbateri şi controverse, mai ales prin dorinţa PSD-ALDE de a politiza excesiv funcţiile publice de conducere din administraţia locală şi centrală.
 
Cu toate acestea, Codul Administrativ vine şi cu o veste foarte bună pentru administraţiile publice locale, dar şi pentru consiliile judeţene care au pe raza UAT-urilor concesiuni de exploatare a resurselor la suprafaţă. Asta după ce parlamentarii PNL Florin Roman, Corneliu Olar şi Cătălin Toma au depus un amendament la Codul Administrativ, care prevede că „redevenţa obţinută prin concesionarea din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă se constituie venit după cum urmează: a. 40% la bugetul local al judeţului pe teritoriul căruia există activitatea de exploatare; b. 40% la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale pe teritoriul căreia există activităţi de exploatare; c. 20% la bugetul de stat“.
 
Proiectul de lege iniţiat de PNL privind rămânerea a 80% din redevenţe la nivel local a fost preluat ca amendament în Codul Administrativ. Astfel, dacă până acum contravaloarea redevenţei mergea în totalitate la bugetul de stat, acum ea se va îndrepta în mare parte spre comunităţile locale: 40% la bugetul consiliilor judeţene pe raza cărora se află exploataţiile, 40% la bugetul consiliilor locale pe teritoriul cărora există activităţi de exploatare şi doar 20% la bugetul de stat. Asta înseamnă, din calculele noastre, aproximativ 5 miliarde de lei care vor ajunge la comunităţile locale, şi nu în vistieria statului. Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene ştiu cel mai bine care sunt problemele şi priorităţile comunităţilor locale şi sunt convins că vor şti să folosească aceste fonduri astfel încât cetăţenii să beneficieze de condiţii mai bune de trai şi de servicii publice de calitate“, a declarat deputatul Bogdan Huţucă.
 
În situaţia de a primi mult mai mulţi bani la bugetul local se află inclusiv primăriile care au pe raza UAT-ului exploataţii de carieră de piatră. În judeţul Constanţa există mai multe astfel de localităţi, printre care se numără Pantelimon, Nicolae Bălcescu sau Ovidiu.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se închide Centrul de Plasament „Delfinul”. Vezi care e scopul proiectului

11 Jul 2019 503

Guvernul trebuie să revină asupra Ordonanţei Huţucă (PNL) - „Mii de elevi din judeţul Constanţa care fac naveta spre şcoală vor plăti din toamnă abonamente la preţuri întregi la firmele de transport“

28 Jun 2019 746

Ce modificări aduce Codul Administrativ. Se revizuiesc majorităţile necesare pentru adoptarea hotărârilor consiliilor locale şi judeţene

03 Jun 2019 840

Premierul Viorica Dăncilă Guvernul va aproba proiectul de Cod administrativ prin ordonanţă de urgenţă după alegerile europarlamentare

21 May 2019 358

Călin Popescu Tăriceanu, mesaj către primarii din România "Facem demersuri pentru ca Guvernul să adopte OUG pentru Codul Administrativ"

07 May 2019 488

Discuțiile pe sesizările privind Codul administrativ, amânate de CCR

25 Oct 2018 547

PNL a luat o decizie politică la nivelul conducerii şi nu va vota Codul Administrativ care va politiza toate instituţiile

02 Jul 2018 515

USR denunţă politizarea administrației publice. Prefectul devine secretar de stat, iar şefii de deconcentrate, subsecretari de stat

26 May 2018 796

Parlament. Proiectul Codului administrativ, în dezbaterea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene

07 May 2018 621

Vicepremierul Paul Stănescu - ”Prefectul şi subprefectul vor fi asimilaţi cu secretarii de stat”

19 Apr 2018 621

Patrimoniul localităţilor, în pericol. Prin noul proiect de Cod Administrativ, deciziile consiliului local se vor lua cu majoritate absolută

12 Aug 2017 1604

PSD lucrează la Codul administrativ. Prefecţii devin demnitari, asimilaţi secretarilor de stat

21 Apr 2017 1322

Pregătiri pentru un cod galben de ninsori Comitetul Județean pentru Situații de Urgență se întruneşte în şedinţă

16 Jan 2017 1184

Şedinţă extraordinară la Mamaia Două proiecte legislative au pus pe jar conducerea Asociaţiei Oraşelor din România

30 Aug 2016 1136

Constanța. Ședință extraordinară de Consiliu Județean. 7 proiecte. Toate sunt trecute aici

31 May 2016 2394