Deputatul Huțucă despre propunerea de a prelua portofoliul Finanțelor în Guvernul Orban “Decizia finală se va lua în BPN”!


Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni joi, pentru a valida lista cu miniştrii Cabinetului Orban şi programul de guvernare.
Ulterior, premierul desemnat, Ludovic Orban, va depune aceste documente la Parlament.

Potrivit unor surse liberale, președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă ar fi refuzat să preia portofoliul de la Finanțe, motivând că trebuie să se ocupe de situația de la Constanța, unde liberalii și-au propus să câștige toate ciclurile electorale din perioada 2019-2020.

Iată cum comentează parlamentarul constănțean, informațiile apărute în mediile politice: “Când sună așa pare ciudat. Am avut o discuție despre cariera mea politică în contextul ocupării acestei poziții. De asemenea am discutat și despre situația dramatică a bugetului general consolidat și provocările pe care le generează. Referitor la funcția de Ministru mi-am menținut ceea ce am exprimat de la începutul mandatului, faptul că mă interesează poziții în legislativ atunci când vor apărea acest gen de oportunități. Faptul că promovarea mea ca ministru m-ar pune în imposibilitate să conduc și filiala, a fost un alt argument. În realitate această discuție a avut rol consultativ. Decizia finală se va lua în BPN”, susține deputatul constănțean.
Totodată, înainte de şedinţa conducerii partidului, Ludovic Orban va avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis.
 

Citește și:

Primele reacții ale liderilor politici constănțeni după ce a căzut Guvernul

Deputatul Huţucă a preluat şi coordonarea filialei municipale a Partidului Naţional Liberal

Huțucă (PNL) - „Constănțenii s-au săturat de «vom face» și «vom drege», iar în realitate orașul să arate pe zi ce trece mai rău!“

Trei ani de asistență tehnică de la Banca Mondială pentru Primăria Constanța. Orașul smart se lasă așteptat!

Bogdan Huțucă (PNL) - „11.000 de elevi constănțeni, privați de efectuarea orelor de educație fizică într-o sală de sport“


PNL îl somează pe Decebal Făgădău să refacă proiectul de reabilitare a rețelei termice și să vină cu el în fața consilierilor

Huțucă (PNL) - „În al 12-lea ceas, Constanța are nevoie de un alt primar și de un alt model de administrație!“

Bătaie de joc la adresa cetățenilor din Palazu Mare Liderii opoziției îi cer primarului Decebal Făgădău să se oprească imediat din a distruge orașul


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Ciobanu, candidează la funcția de primar Partidul Național Liberal, filiala Constanța susține un pol electoral unit cu toate forțele de dreapta, pentru localitatea Agigea!

27 Mar 2024 889

Deputatul Bogdan Huțucă „Din 31 martie, județul Constanța va fi poarta Schengen a României “

21 Mar 2024 737

Huțucă (PNL) „NATO construiește cea mai mare baza militară din Europa în județul Constanța!"

19 Mar 2024 680

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 1291

Deputatul Bogdan Huțucă - „România, în aceste două zile, este inima politică a Europei“

06 Mar 2024 703

Congres PPE Bogdan Huțucă (PNL) - „Organizarea acestui eveniment în țara noastră reflectă importanța PNL în cadrul familiei politice europene"

03 Mar 2024 656

Președintele PNL Constanța Bogdan Huțucă despre primarii care au trecut la PSD „Oare de ce ar alege o navă precum Titanicul să primească la bord pasageri în plus?“

29 Feb 2024 869

Bogdan Huțucă (PNL), președintele comisiei de Buget din Camera Deputaților, consideră discuția despre cotă unică sau impozitare progresivă, inserată artificial pe agenda publică

28 Feb 2024 618

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Mergem pe cont propriu la locale. În BPN s-a votat comasarea și liste comune doar pentru europarlamentare!”

21 Feb 2024 968

LIVE VIDEO+TEXT Este oficial! Pro Romania Constanța a intrat în Partidul Național Liberal (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Feb 2024 1560

Deputatul Bogdan Huţucă, președintele PNL Constanța - „Drumul Expres „Alternativa Techirghiol", în linie dreaptă“

08 Feb 2024 957

Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța despre o posibilă candidatură comună "Vergil Chițac este candidatul PNL la Primărie și suntem pregătiți pentru o competiție"!

06 Feb 2024 934

Deputatul Bogdan Huțucă Un proiect marca PNL, de 140 de milioane de lei, va aduce turiștii mai aproape de Sudul Litoralului

25 Jan 2024 1112

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Unirea Principatelor Române ne arată un fapt esențial, anume că deciziile curajoase pot modela destinul unei națiuni unite”

24 Jan 2024 545

Deputatul Bogdan Huțucă „În 2024, PNL Constanța rămâne echilibrat. Continuăm accesarea de noi fonduri și implementarea proiectelor asumate"!

09 Jan 2024 736