Politic

Deputatul Huţucă - „Propunerea privind anularea datoriilor impuse de ANAF dezvoltatorilor imobiliari a trecut de Senat“

Comisia de buget-finanţe din Senat a dat raport favorabil proiectului de lege iniţiat de preşedintele Filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal, deputatul Bogdan Huţucă, privind anularea unor obligaţii fiscale pentru dezvoltatorii imobiliari.
 
Am primit raport favorabil pentru propunerea legislativă privind anularea datoriilor impuse de ANAF dezvoltatorilor imobiliari. Vă reamintesc că această măsură este impusă de faptul că organele fiscale au îndrumat şi asistat eronat agenţii economici, permiţând încadrarea greşită a veniturilor obţinute de aceştia ca venituri din transferul bunurilor din patrimoniul personal. Impozitul a fost reţinut de notari şi nu ca venituri în urma unei activităţi economice. Aceşti contribuabili au beneficiat, ani la rând, de rambursări de TVA din partea statului, nefiind sesizaţi cu ocazia verificărilor cu privire la încadrarea greşită a impozitului pe venit. ANAF a perpetuat această stare de fapt, oferind puncte de vedere greşite sau contradictorii“, susţine deputatul liberal Bogdan Huţucă.
 
Pe scheletul acestui proiect, mai spune deputatul constănţean, a fost integrată printr-un amendament o altă soluţie (similară), iniţiată de această dată pentru agricultori. „În acest caz însă, proiectul meu a vizat anularea obligaţiilor privind TVA-ul impus contribuabililor la norma de venit“, afirmă Huţucă.
 
Contribuabilii sunt micii agricultori care nu aveau nicio obligaţie pentru organizarea unor evidenţe contabile.
 
Pentru cei interesaţi, cele două propuneri legislative pot fi consultate aici:
Propunere legislativă privind anularea unor obligaţii fiscale (NB. Pentru dezvoltatorii imobiliari)
Propunere legislativă pentru anularea unor obligaţii fiscale în domeniul agricol.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul George Scupra, replică edilului Făgădău „Suntem onorați că simte nevoia să compare investițiile din Constanța cu cele din Ovidiu“

16 Feb 2018 1481

Bogdan Huțucă, despre bugetul municipiului Constanța pentru anul 2018

14 Feb 2018 308

UPDATE. Vicepreședintele PNL, deputatul Victor Paul Dobre, la Constanța. Susține o conferință de presă

14 Feb 2018 470

Huţucă - „Românii îşi vor încasa lefurile care scad sub efectele «escrocheriei» fiscale prin mutarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat!“

07 Feb 2018 314

Deputatul Bogdan Huțucă despre declarațiile ministrului Muncii „Un discurs al justificărilor ce merită a fi urmat de o demisie din funcția de ministru al Muncii“

06 Feb 2018 466

Huţucă - „Guvernarea PSD-ALDE s-a transformat într-un bazar al minciunilor şi al populismului!“

31 Jan 2018 389

Alături de echipa sa, senatorul Chiţac pregăteşte lansarea unei platforme politice locale. Între timp, îşi critică foştii colegi. Astăzi, despre „amnistia“ deputatului Huţucă!

27 Jan 2018 856

Deputatul Bogdan Huțucă - „Un an de Guvernare PSD-ALDE, un an al tulburărilor sociale, al împovărării populației și al subjugării mediului de afaceri”

25 Jan 2018 558

Debutatul Bogdan Huțucă intervine în conflictul dintre fostul președinte al ANAF și ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa

18 Jan 2018 523

Deputatul Bogdan Huțucă - ”Fermierii și dezvoltatorii imobiliari persoane fizice vor fi amnistiați fiscal”

21 Dec 2017 873

Deputaţii liberali, amendamente la Legea bugetului de stat. Huţucă şi Boroianu au cerut mai mulţi bani pentru Spitalul Judeţean Constanţa

13 Dec 2017 567

Mesaj tranșant al deputatului liberal Bogdan Huțucă Nu îi permitem cuplului Dragnea-Tăriceanu să vorbească în numele parlamentarilor PNL

29 Nov 2017 590

Deputatul Huţucă îi cere vicepremierului Stănescu să facă public motivul pentru care nu se finalizează proiectele europene în Constanța!

29 Nov 2017 1045

Huţucă - „Involuţia fiscală a Guvernului PSD - Dragnea va genera costuri suplimentare companiilor!“ (document)

15 Nov 2017 483

Constanţa va pierde 16 milioane de euro Deputatul Bogdan Huţucă - „PSD bagă în incapacitate de plată primăriile!“

10 Nov 2017 849

Deputatul liberal Bogdan Huţucă - „Armata PSD pierde încă o redută în judeţ. Pantelimon intră sub administraţia liberală“

07 Nov 2017 559

Huţucă, o nouă interpelare adresată premierului Tudose. Subiectul - nămolul de la Techirghiol!

26 Oct 2017 1457

Deputatul Bogdan Huțucă propune parlamentarilor constănțeni o dezbatere pe tema sistemului de sănătate din județ

23 Oct 2017 1734

Amnistia fiscală pentru fermierii presați de ANAF să plătească TVA-ul pe ultimii 5 ani. Propunerea de lege aparține deputatului Bogdan Huțucă

16 Oct 2017 1327

Deputatul Huţucă solicită Ministerului Sănătăţii fonduri pentru dotarea Spitalului Judeţean Constanţa cu o secţie de radioterapie

12 Oct 2017 1377

Interpelat de către deputatul Huţucă Premierul PSD Mihai Tudose nu are niciun răspuns la problema exploatării nămolului din lacul Techirghiol (documente)

03 Oct 2017 1986

Deputatul liberal Bogdan Huțucă Proiectul PSD „TVA split” trebuie distrus, până nu e prea târziu

28 Sep 2017 1167

„Avea o desconsiderare pentru cei din jurul său, deveniserăm prea mici pentru el“ Chiţac a demisionat. PNL îl compară cu un dezertor! Ce va face senatorul?

15 Sep 2017 2437

Bogdan Huţucă "I-am rămas cu toţii prea mici, senatorului Chiţac!"

14 Sep 2017 2469

Deputatul Bogdan Huțucă nu este de acord cu rectificarea bugetară operată de Guvernul Tudose

13 Sep 2017 900

Deputatul Huţucă le transmite parlamentarilor PSD de Constanţa „Nu vă aud şi nu vă văd. De ce nu ieşiţi să promovaţi măsurile luate de guvernul vostru?“

05 Sep 2017 1846

Deputatul Bogdan Huțucă Strategia PSD e simplă - piciorul pe gâtul Justiției și mâna în buzunarele românilor

04 Sep 2017 1333

Bogdan Huţucă - „Guvernul PSD loveşte în IT-işti şi cercetători prin transferul contribuţiilor în sarcina angajatului“

31 Jul 2017 1384

Bogdan Huţucă, despre amendamentele aduse la Codul Fiscal

27 Jul 2017 1248

PNL susţine menţinerea cotei unice de impozitare. Ce spune deputatul Huţucă despre taxa de solidaritate!

20 Jul 2017 1201

Huţucă - „Vom calcula câte companii deţinute de oameni de afaceri constănţeni îşi vor deschide porţile în Bulgaria“

03 Jul 2017 1612

Deputatul Bogdan Huţucă Parlamentarii PNL nu vor vota moţiunea de cenzură

21 Jun 2017 2494

Un ochi râde, altul plânge Organizaţia Constanţa, trasă în jos la Congresul PNL de o candidatură neinspirată

20 Jun 2017 3100

Consiliul Naţional de Coordonare al PNL Muhscină pierde în faţa lui Dobre, Huţucă intră în Biroul Politic Naţional (document)

19 Jun 2017 3940

Parlamentarii PNL de Constanţa nu vor fi prezenţi astăzi în Parlament.Huţucă "PSD dă dovadă de o lipsă totală de respect față de Congresul PNL"!

18 Jun 2017 3171

Slăbiciune, trădare sau doar propriul interes… Cum explică Huţucă şi Muhscină oportunitatea ca filiala Constanţa să aibă un vicepreşedinte regional?

17 Jun 2017 3769

Exclusiv Lovitură de teatru în PNL Constanţa. Huţucă de partea lui Orban, Muhscină cu Buşoi (document)

16 Jun 2017 4659

Proiect de lege privind anularea unor obligații fiscale iniţiat de deputatul Bogdan Huţucă

12 Jun 2017 1564

Noua conducere centrală a PNL va fi aleasă pe 18 iunie, după congres Huţucă va candida pentru un loc în Biroul Permanent Executiv

07 Jun 2017 2094

Deputatul Bogdan Huțucă Legea salarizării bugetarilor și-a pierdut echitatea și caracterul unitar

01 Jun 2017 1454

UPDATE. Primul parlamentar de Constanţa. Interpelare pe tema nămolului din lacul Techirghiol

29 May 2017 12914

Senatorul Chiţac, din nou absent Ludovic Orban propune un PNL în care investiţia în tineri şi democraţia internă să fie primordiale

29 May 2017 2260

Ludovic Orban vine sâmbătă la Constanţa să-şi prezinte moţiunea cu care candidează la preşedinţia PNL

26 May 2017 2299

UPDATE Liberalii constănţeni joacă la cacialma? Fostul preşedinte Dragomir şi primarul de la Mangalia au semnat moţiunea Buşoi! (galerie foto)

16 May 2017 1935

Ludovic Orban - „Vom face echipă să câştigăm alegerile la Constanţa!“ Vot decisiv în CDJ. Preşedintele Huţucă va semna moţiunea „Partidul Naţional Liberal -Forţa Dreptei“

15 May 2017 2109

UPDATE PNL Constanţa îl susţine pe Ludovic Orban la Congres

14 May 2017 2683

Bogdan Huțucă „Guvernul PSD nu va lăsa nimic neimpozitat în România, nici măcar bursele elevilor și studenților“

12 May 2017 1265

Nicio femeie nu se regăseşte în echipa de conducere restrânsă Schimb de ştafetă în PNL Constanţa. Dragomir a predat organizaţia lui Huţucă. Cele mai multe voturi le-a luat prim-vicepreşedintele Delicoti! (galerie foto)

28 Apr 2017 5060

Au ajuns deja la fundul sacului Huţucă - „PSD a renunţat la propriul proiect privind construirea de creşe“

20 Apr 2017 982

Bogdan Huțucă - PSD s-a răzgândit în privința construirii de creșe

19 Apr 2017 911