Deputatul Robert Boroianu, atac la Guvern. Spune despre apropiaţii Executivului că sunt abonaţi la banii publici


Într-un comunicat transmis mass-media, deputatul liberal Robert Boroianu face referire la activităţile Guvernului Grindeanu, despre care spune că a a avut, încă din primele zile de guvernare, cu totul alte preocupări decât punerea în aplicare a propriilor promisiuni făcute în programul de guvernare pentru care a fost învestit la începutul acestui an.

Echipa PSD-ALDE, în loc să vină în întâmpinarea românilor cu măsurile așteptate, a reușit o "performanță" de neegalat în ultimii 27 de ani, și anume scoaterea a sute de mii de români în stradă pentru a protesta, deoarece Guvernul s-a grăbit, încă din primele săptămâni după instalarea la Palatul Victoria, să înlesnească preferaților săi accesul la banii publici fără ca aceștia să mai fie nevoiți să suporte vreun fel de consecințe dacă încălcau unele legi aflate în vigoare. De exemplu, una dintre promisiunile pe care PSD și-a bazat programul de guvernare, extinderea cotei 0% de TVA pentru vânzarea de locuințe, publicitate şi inputuri în agricultură începând cu 1 martie 2017, sunt convins că are deja șanse nule de a mai fi aplicată de la data promisă. Și susțin acest lucru, pentru că, se știe, măsura respectivă nu poate fi implementată de către Guvernul PSD-ALDE dacă România nu obține întâi o derogare de la Comisia Europeană având în vedere faptul că legislația europeană prevede că pentru orice cotă de TVA mai mică de 5% trebuie obținută o derogare de la Comisie. Dar, din păcate, majoritatea aflată la putere PSD-ALDE nu a demarat încă procedura de solicitare a acestei derogări de extindere a cotei 0% de TVA pentru vânzarea de locuințe, publicitate şi inputuri în agricultură, deși știe că acest proces ar dura mai multe luni și, în plus, reprezentanții săi nici nu au aflat până acum exact cine trebuie să se ocupe pentru a solicita Comisiei Europene obținerea derogării respective.”, precizează Robert Boroianu. 


Parlamentarul de la Constanţa mai adaugă faptul că, în loc să rezolve problema prezentată mai sus, Executivul a adoptat mai multe ordonanţe de urgenţă. 

Cu alte cuvinte, Guvernul Grindeanu-Dragnea a avut timp berechet și a considerat extrem de urgent să emită pe bandă rulantă  mai multe OUG, cum sunt OUG 13/2017, OUG 6/2017 sau OUG 9/2017, care au menirea de a instaura tocatul banilor din buget de către abonații de partid, fără limite și fără griji, fără a mai răspunde în fața Parlamentului sau a altor instituții abilitate și fără a mai avea parte de acuzații ulterioare de abuz în serviciu, dar a uitat cam repede de promisiunile făcute în ultima campanie electorală, în urma cărora a obținut acele milioane de voturi clamate acum când se justifică de ce se ocupă doar de propriile priorități!”, a mai explicat Robert Boroianu. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 439

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

23 Apr 2024 636

Tulcea Ministrul Sorin Grindeanu, prezent la conferința de recepție a Aeroportului Internațional „Delta Dunării”

23 Apr 2024 475

Sorin Grindeanu „Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța”

19 Apr 2024 394

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 05 aprilie 2024

05 Apr 2024 505

Alertă pe strada Sg Nicolae Grindeanu din Constanța. Intervin pompierii

02 Apr 2024 729

Imobiliare Constanța Grindeanu Imob Construct SRL, demersuri pentru investiția imobiliară din zona Lacului Siutghiol

13 Mar 2024 854

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu „1 miliard de euro pentru investiții în Portul Constanța!”

07 Mar 2024 748

Afaceri Constanța Firma Bondy General Services SRL și-a schimbat sediul social

26 Feb 2024 616

Noi discuții între ministrul Transporturilor și patronatele din transportul rutier

13 Feb 2024 577

Continuă dialogul dintre ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, și confederațiile și federațiile rerezentative din domeniul rutier

23 Jan 2024 609

Guvernul a aprobat soluțiile Ministerului transporturilor și infrastructurii pentru rezolvarea revendicărilor solicitate de către transportatorii rutieri

18 Jan 2024 650

Grindeanu, întâlnire cu transportatorii. Ce s-a convenit în urma discuţiilor

16 Jan 2024 744

Premierul Ciolacu; întâlniri de lucru în contextul protestelor transportatorilor şi fermierilor

14 Jan 2024 851

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii se arată deschis la discuții cu reprezentanții protestatarilor

13 Jan 2024 597