Deputatul Stelian Ion, despre modificările codurilor „CCR primeşte o putere extraordinară, efectele unor decizii deja pronunţate se vor răsfrânge şi cu privire la condamnările anterioare!“

Uniunea Salvaţi România a cerut în cadrul lucrărilor Comisiei parlamentare speciale, care va discuta propunerile privind modificarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a Codului civil, invitarea la lucrări a tuturor asociaţiilor profesionale, anunţă deputatul USR de Constanţa Stelian Ion.

„Trebuie analizate foarte atent aceste prevederi. Vom pune foarte ferm în discuţie invitarea tuturor asociaţiilor interesate, a asociaţiilor profesionale, în special a Asociaţiei Forumul judecătorilor, căreia i s-a refuzat accesul şi la legile justiţiei, şi la celelalte discuţii. Ţinem foarte mult la această prezenţă, dar şi la prezenţa altor factori care sunt importanţi, pentru a dezbate efectiv fiecare articol. Ni s-a spus că avem un teren de aproximativ două săptămâni în care aceste propuneri vor fi lăsate în dezbatere, după care vor începe efectiv dezbaterile în cadrul şedinţei comisiei speciale.
 
Şi e de discutat, mie nu mi se pare un termen suficient, pentru că trebuie consultate aceste organe profesionale. (...) Sper ca şi avocaţii să aibă un reprezentant care să aibă un punct de vedere, dar nu doar din perspectiva apărării infractorilor, ci unul echilibrat, care să vizeze şi drepturile omului din perspectiva părţilor vătămate, dar şi a persoanelor acuzate. Cred că e important să se implice şi aceştia, şi cadre universitare la fel, sper că vor fi trimise din partea comisiei către aceşti actori ai acestui spectacol care se desfăşoară în faţa noastră în aceste zile“, a precizat Stelian Ion la Parlament.
Deputatul USR de Constanţa a criticat cele mai multe dintre modificările aduse de PSD - ALDE la cele trei coduri, afişate pe site-ul Parlamentului, şi care au intrat ieri în dezbaterea Comisiei pentru legile justiţiei.

„Din păcate, am observat că sunt extraordinar de multe modificări, am văzut peste 100 de modificări numai la Codul de procedură penală, la fel, sunt peste 30, aproape 40 de modificări numai la Codul penal, sunt modificări de substanţă care vizează toate instituţiile, vizează redefinirea unor infracţiuni. Ca o paranteză, legat de abuzul în serviciu, această chestiune este păstrată încă în sertar, cu multe lacăte închis, deşi deja se ştie, se vorbeşte acest lucru, va fi o variantă fără prag şi va fi o variantă mai gravă, o dezincriminare mai accentuată faţă de cea care ar fi fost cu prag, pentru că se va lega existenţa infracţiunii de procurare a unui folos material pentru făptuitor - ceea ce schimbă cu totul datele problemei şi schimbă viziunea asupra reglementării abuzului în serviciu, într-o formă mult mai gravă.
 
Se aduce atingere dispoziţiilor legate de măsurile preventive, chestiunile legate de probatorii, denunţul va putea fi făcut doar în şase luni de către făptuitor de la data săvârşirii de către alte persoane, de la data luării la cunoştinţă de faptele respective, în mod clar se vor împiedica anumite anchete. Din câte am observat, se dă o putere extraordinar de mare CCR, în sensul în care pe viitor efectele unor decizii deja pronunţate se vor produce şi cu privire la condamnările anterioare“, a explicat deputatul USR.

În ceea ce priveşte modificarea la Codul penal privind confiscarea extinsă, care să fie aplicată doar pentru bunurile cumpărate după anul 2012, Stelian Ion crede că sunt necesare nişte mecanisme astfel încât această confiscare extinsă „să fie într-adevăr extinsă“ şi să ducă la confiscarea averilor care aparţin persoanelor condamnate, infractorilor, dar care nu pot fi justificate. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect aprobat în Parlament Comisie specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru combaterea traficului de persoane

19 Dec 2023 698

S-a înființat comisia parlamentară de anchetă privind achizițiile și gestionarea stării de urgență. Cine este de la Constanța

02 Jul 2020 3514

Parlament. Proiectul Codului administrativ, în dezbaterea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene

07 May 2018 1949

Vicepremierul Paul Stănescu - ”Prefectul şi subprefectul vor fi asimilaţi cu secretarii de stat”

19 Apr 2018 1754

Comisia specială a hotărât! CSM va putea numi şi revoca şefii Înaltei Curţi. Iohannis, eliminat din procedură

19 Mar 2018 1627

PMP despre o eventuală hotărâre ca ofiţeri, poliţişti, oameni din SRI, procurori să fie obligaţi să vină la Comisia Parlamentară

10 May 2017 13355

Cine face parte din comisia parlamentară care analizează activitatea SIE

14 Mar 2017 2000

Se recomandă destituirea președintei Braziliei, Dilma Rousseff

12 Apr 2016 3249

Nu va mai fi înfiinţată o comisie parlamentară de anchetă pentru polițele RCA

17 Jun 2015 2422

Totul pentru a-l apăra pe Voiculescu USL trăieşte şi i s-a alăturat, mai nou, şi PDL. Află cine afirmă acestea

02 Jul 2014 2119