Dezbateri aprinse. Ce s-a discutat ieri în Comisia Europeană. Tudorel Toader nu a fost lăsat să ia cuvântul

Au fost dezbateri aprinse, miercuri, în Parlamentul European pe tema justiţiei din România. Parlamentarii români au aruncat vorbe grele de la tribună, în timp ce străinii au transmis Legislativului de la Bucureşti că mai au timp pentru a corecta Legile justiţiei, scrie Digi 24.

Europarlamentarii şi-ar fi dorit ca premierul României să vină să le răspundă temerilor privind modificările aduse legilor justiţiei şi codurilor penale, însă Viorica Dăncilă n-a venit. A mers, în schimb, ministrul justiției, dar pentru că nu figura pe lista de invitați nu a fost lăsat să ia cuvântul.

„Domnule preşedinte, dragi colegi, corupţia ucide! Literal. Ucide pe nesimţite adâncind inegalităţile, subminând încrederea cetăţenilor, zguduind democraţia, lăsând loc extremelor”, a afirmat de la tribuna Parlamentului europarlamentarul francez Eva Joly, de la Grupul Verzilor.


Scandalul privind legile justiţiei s-a mutat din Parlamentul României în cel european. Chiar înainte de începerea dezbaterilor, europarlamentarul PSD Dan Nica a încercat să-l convingă pe preşedintele de şedinţă să-l lase pe Tudorel Toader să ia cuvântul.

„Am o problemă de procedură. La lucrările dezbaterii poate să participe din partea Consiliului cei care sunt membri ai Consiliului. În sală este și ministrul justiției din România și cred că ar trebui să i se dea posibilitatea dlui Toader să răspundă la întrebări”, a pledat europarlamentarul Dan Nica (PSD).


A fost refuzat, iar motivul e cât se poate de simplu - ministrul justiţiei nu era pe lista invitaţilor. Iar europarlamentarul Cristian Preda a spus că nu Tudorel Toader ar fi trebuit să ia cuvântul, ci premierul Dăncilă.

„Domnul Boştinaru spunea mai devreme că avem o ţară de mâna a doua. Nu, n-avem o ţară de mâna a doua, avem în schimb un guvern de mâna a şaptea. Pentru că dacă n-ar fi fost aşa, am fi avut aici primul ministru al acestui guvern, doamna Dăncilă, care atunci când a fost învestită a fost prezentată ca fiind persoana-cheie în cadrul instituţiilor Uniunii Europene. Când avea ocazia să apere Guvernul, stă acasă, de frică. Nu înţeleg în schimb ce caută domnul Toader aici, pentru că dumnealui, aşa cum a zis domnul Diaconu, e într-adevăr membru al Comisiei de la Veneţia. Dar atunci când domnii Juncker şi Timmermans au cerut Guvernului român să consulte Comisia de la Veneţia, cine a fost primul care a spus nu avem nevoie? Chiar domnul Toader, membru al acestei comisii. În general, atitudinea guvernului român este de dispreţ faţă de Comisie”, a declarat europarlamentarul PPE Cristian Preda.


De la tribună, comisarul european pentru Justiţie a transmis un mesaj Parlamentului de la Bucureşti.

„Încă e posibil ca legile justiţiei să fie îmbunătăţite şi să devină legi bune, care vor întări independenţa şi profesionalismul sistemului juridic românesc, în serviciul tuturor cetăţenilor români. Acesta e un moment crucial, când cele două proiecte de legi s-au întors în Parlamentul României, în urma deciziei Curţii Consituţionale”, a arătat Vera Jurova.


Comisia Europeană s-a declarat pregătită să continue dialogul cu autorităţile române pentru ca procesul de reformă a justiţiei să se deruleze într-o manieră care să ofere încredere partenerilor europeni.

Sursă foto: Wikipedia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ramona Chiriac și-a cerut suspendarea de la șefia Reprezentanței Comisiei Europene în România

13 Mar 2024 492

Comisia Europeană propune prelungirea acordurilor privind transportul rutier cu Ucraina și Moldova

05 Mar 2024 402

Marcel Ciolacu, la Congresul PES de la Roma. Va fi desemnat candidatul comun pentru preşedinţia Comisiei Europene

29 Feb 2024 376

Comisia europeană ordonă recuperarea de la Blue Air a unui ajutor de stat incompatibil de 33,84 milioane euro

16 Feb 2024 500

Ursula von der Leyen a retras măsura care a condus la protestele fermierilor

06 Feb 2024 538

Comisia trimite cereri de informații către 17 platforme și motoare de căutare online foarte mari, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale

18 Jan 2024 558

Ungaria acuză Comisia Europeană de șantaj

17 Jan 2024 804

Europarlamentarul Dan Motreanu Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România pentru investiții în porturile unde fluxurile comerciale au crescut în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

12 Jan 2024 761

Comisia aprobă o schemă de ajutoare de stat notificată de România în valoare de 126 de milioane EUR

11 Jan 2024 509

Viktor Orban ar putea deveni președintele Consiliului European într-o perioadă crucială

08 Jan 2024 584

Comisia Europeană salută decizia de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen

31 Dec 2023 638

Jacques Delors, fost președinte al Comisiei Europene, a încetat din viață

28 Dec 2023 606

Noul guvern polonez doreşte reluarea discuţiilor în cadrul Uniunii Europene asupra importurilor de cereale ucrainene

22 Dec 2023 645

Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, cere Comisiei Europene să intervină ferm în privinţa românilor din Ucraina

17 Dec 2023 701

UE a decis să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina

14 Dec 2023 726