Din ciclul „preocupările parlamentarilor noștri“ Senatorul Moga susține Statutul personalului de la SAJ (document)

Înainte cu puțin timp de a intra în vacanța de iarnă, mai mulți parlamentari (82 de senatori și deputați) din aproape tot spectrul politic reprezentat în Legislativ au înregistrat la Senat o propunere legislativă. Ceasta vizează adoptarea Statutului personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul Serviciilor de Ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.
 
Printre susținătorii acestui proiect legislativ se regăsesc și parlamentari de Constanța - senatorul Nicolae Moga (PSD), deputatul Florin Gheorghe (UNPR). Documentul a fost înregistrat spre dezbatere la Senat, prima cameră sesizată, deputații fiind cei care vor decide soarta lui, fiind cameră decizională.

Proiectul legislativ vine să reglementeze ”Statutul personalului profesionist operativ de intervenți din cadrul Serviciilor de Ambulanță Județene, unități sanitare publice de importanță strategică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătății, sub monitorizarea și coordonarea operațională a Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, servicii de bază în Sistemul Național de Asistență Medicală de Urgență în prespital”.

Actul normativ vizează o serie de aspecte privind încadrarea, obligațiile și îndatoririle ce revin personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul SAJ-urilor, ca ”personal calificat, cu responsabilități malpraxis și care răspunde discipinar, civil și penal pentru modul în care își execută atribuțile de serviciu”, se arată în expunerea de motive. De asemenea, normativul vine să stabilească obligațiile și drepturile celor ce muncesc în cadrul SAJ-urilor oferindu-le ”un Statut special”, dar și să restrângă exercitarea unor drepturi și libertăți ale personalului operativ de intervenție. Acest Statut, susțin parlamentarii semnatari ai propunerii legislative, stabilește ”modalitățile de participare directă și activă a personalului (...) în caz de instituire a Planului Roșu, a stării de urgență, a stării de asediu ori în caz de mobilizare și de război”. De asemenea, parlamentarii nu au omis să prevadă în Statut ”modalitățile de selecționare, pregătire, încadrare și încetare a relațiilor de muncă ale personalului profesionist operativ de intervenție”, dar nici măsurile compensatorii acordate persoanlului SAJ în caz de deces sau de incapacitate definitivă de muncă .

Printre cele prevăzute în Statut se regăsește și evaluarea anuală, după o metodologie ce va fi stabilită prin ordin al ministrului sănătății, a activității și conduitei personalului de pe ambulanțe , aceștia urmând să primească, în funcție de prestație, calificative.

Pe lângă obligațiile generale și specifice activității lor, iată că s-a prevăzut și când pot refuza plecarea într-o misiune având în vedere că, nu o dată, au existat cazuri în care deși era cunoscută existența unor defecțiuni la ambulanțe, lipsa medicației minime obligatorii sau alte aspecte ce îngreunau îndeplinirea atribuțiilor și asigurarea serviciilor medicale optime, echipajele plecau pe teren.

Documentul este amplu, pare să nu fi omis niciun aspect important însă rămâne de văzut dacă în sesiunea următoare va atrage susținerea majorității parlamentarilor astfel încât să fie pus în aplicare. Nu în ultimul rând va fi interesant de aflat și care sunt opinile celor direct vizați după ce vor analiza propunerea legislativă (n.r. pe care o pot citi și pe site-ul nostru la secțiunea document) care așteaptă girul parlamentarilor.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1795

Primăria Constanța a eliberat autorizație de construire pentru Tracon SRL - stație de betoane!

21 Nov 2023 1069

Dosarul indemnizațiilor parlamentarilor pe masa magistraților de la Tribunalul Constanța. Când a fost stabilit termenul de judecată?

24 Sep 2023 985

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 iulie 2023

12 Jul 2023 1613

Dezbatere publică pentru extinderea depozitului ecologic deținut de Tracon SRL, la Ovidiu

24 Jun 2022 1728

Lacrimi și durere Cei trei frați - Radu, Alexandru și Mihai Mazăre - și-au condus mama pe ultimul drum. Fostul primar, adus sub escortă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 May 2022 6773

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 septembrie 2021

30 Sep 2021 1663

Ce se construiește Fimm Perfect House SRL a primit autorizația de construire pentru imobilul de patru etaje din Inel I

08 Apr 2021 2322

#alegerilocale2020 Felix Stroe (PSD) și-a depus candidatura pentru conducerea Consiliului Județean Constanța (galerie foto+video)

18 Aug 2020 4094

A fost inaugurată rețeaua de gaze naturale la Limanu (galerie foto)

14 Aug 2020 2886

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

16 Jul 2020 2014

Proiectul înființării Spitalului Regional Militar în Constanța, aprobat în Camera Deputaților. MApN îl va construi din fonduri europene și guvernamentale!

27 May 2020 3731

UPDATE Senatorul Nicolae Moga își prezintă raportul de activitate

24 Dec 2019 2300

Parlamentarii PSD au anunţat că partidul se va întări în opoziţie - „Ce nu ne omoară ne întăreşte!“

12 Oct 2019 2122

Moga Uitaţi de spitalul regional la Constanţa!

11 Oct 2019 2149