Dragnea a făcut un anunţ important. Va avea PSD Constanţa candidaţi în lupta pentru desemnarea vicepreşedinţilor regionali ai partidului?

Social-democraţii au decis ieri, în şedinţa Comitetului Executiv al partidului, ca fiecare regiune să fie reprezentată de către doi vicepreşedinţi social-democraţi - o femeie şi un bărbat. Obiectivul principal al Congresului din 10 martie de la Sala Palatului este adoptarea unui document programatic care să cuprindă şi acţiuni pentru lansarea guvernării şi un plan de dezvoltare pe termen lung a României, susţin social-democraţii.
 
În ceea ce priveşte structura Biroului Permanent Naţional, vor fi urmărite două obiective principale, şi anume:
- să fie o repartizare completă şi echilibrată a conducerii PSD în toată ţara şi pentru asta propunerea este 16 vicepreşedinţi, câte doi pe fiecare regiune;
- realizarea parităţii în partid în ceea ce priveşte bărbaţii şi femeile, şi anume să fie opt vicepreşedinţi bărbaţi şi opt vicepreşedinţi femei. Fiecare regiune să îşi aleagă vicepreşedintele bărbat şi vicepreşedintele femeie, a precizat şeful PSD, Liviu Dragnea.
 
Preşedintele executiv al Partidului Social Democrat şi secretarul general vor fi aleşi prin vot la Congresul PSD din 10 martie, a anunţat, luni, preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional.
Menţionăm că, până în acest moment, conducerea PSD Constanţa nu şi-a exprimat un punct de vedere în legătură cu posibilele candidaturi pe care organizaţia le-ar putea susţine în competiţie cu celelalte judeţe din regiunea sud-est.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Organizația de tineret a PSD Murfatlar a trecut în corpore la filiala PNL din localitate

28 Mar 2024 356

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 470

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 449

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1673

UPDATE Demisie în bloc la PSD Valu lui Traian! Întreaga organizație s-a alăturat Partidului Național Liberal. Ce spune Mirela Matichescu

27 Mar 2024 1362

Irinela Nicolae va candida din partea organizației PSD Constanța pe lista de europarlamentare

27 Mar 2024 1051

Costin Răsăuțeanu deschide listele PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța

27 Mar 2024 827

Deputatul constănțean Cristina Rizea s-a înscris în Partidul Social Democrat. Va candida la Primăria Valu lui Traian (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1280

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1085

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2702

Când vor fi anunțați candidații PSD la Primăria și Consiliul Județean Constanța

26 Mar 2024 898

Liderii coaliţiei au stabilit primul loc pe lista comună de la alegerile europarlamentare și candidaturile comune la Sectoarele 1, 2 şi 5 ale capitalei

25 Mar 2024 567

Decizia nu este definitivă Prefectul județului pierde procesul cu CLM Constanța. Este vizat proiectul „Stop depresia"!

25 Mar 2024 402

PSD Constanța, la momentul adevărului! Luni va fi anunțat tandemul pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța!

24 Mar 2024 1317

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 591