Dragnea acceptă propunerile PSD Constanţa pentru 2016. Făgădău și Dragomir, continuatorii proiectelor lui Mazăre și Constantinescu (galerie foto)

 
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, s-a aflat vineri seară, începând cu ora 19.00, la Constanța, unde a participat la  Şcoală de Vara a Femeilor Social Democrate. Prilejul, numai bun pentru a elogia activitatea colegelor sale de partid, mențonând că doamnele social-democrate reprezintă peste 40% din forţa PSD. „Avem o colegă în funcția de comisar european, avem colege în Guvern, în Parlament și în administrația centrală și locală, dar nu am avut curajul să ne propunem ca în patru-cinci ani PSD să dea un prim-ministru din rândul Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD). Cred că partidul este pregătit să dea României, în patru - cinci ani, o femeie - premier, nominalizând-o în acest sens chiar pe ministrul Muncii, Rovana Plumb. Mai mult, sper să avem cel puţin o femeie care să fie preşedinte de consiliu judeţean, iar prima nominalizare va fi la Teleorman“, a declarat vineri seara Liviu Dragnea, avându-le alături de el pe cele două doamne, Rovana Plumb și Tatiana Sandu, președinta Organizației Județene a Femeilor Social-Democrate Teleorman..
 
 
Și nu doar doamnele s-au îngrămădit să dea mâna cu Liviu Dragnea, ci și domnii. De pildă directorul Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, Adrian Gâmbuțeanu, a avut nevoie de câteva încurjări „de pe margine“ pentru a se duce și a da mâna cu președintele interimar al PSD, cu care a schimbat de altfel și câteva cuvinte.
 
Dragomir și Făgădău, binecuvântați de la județ și de la centru
Întrebat ce părere are despre faptul că Organizaţia Judeţeană a PSD Constanţa îi susţine pe Decebal Făgădău şi pe Cristinel Dragomir, la alegerile locale din 2016, pentru Primăria Constanţa, respectiv CJ Constanţa, Liviu Dragnea a declarat că ambii candidaţi sunt oameni care cunosc administraţie şi aceste instituţii. Precizăm că anunțul potrivit căruia PSD Constanța ar merge la alegerile locale de anul viitor pe mâna lui Decebal Făgădău, respectiv Cristinel Dragomir penrtu Consiliul Județean a fost făcut tot vineri de către președintele Organizației Județene a PSD Constanța. „Am o părere bună despre ambii. Atât Făgădău, cât şi Dragomir sunt doi oameni cu experienţă în administraţie şi nu sunt de ieri de azi implicaţi în acest sistem. Cred că sunt persoane care pot  face ca ca lucrurile în oraşul Constanţa şi județul Constanța să meargă şi mai bine. Sunt proiecte începute de Radu Mazăre în municipiul Constanţa şi pe care Decebal Făgădău le ştie foarte bine şi le poate duce mai departe. De asemenea, sunt proiecte mari începute de Nicuşor Constantinescu la Consiliul Judeţean, care au schimbat foarte multe în judeţ, iar Cristinel Dragomir poate duce mai departe munca începută“, și-a motivat Dragnea susținerea.
 
Mazăre și Constantinescu, regretați de Dragnea
Cât despre Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, Dragnea speră că aceștia vor reveni în politică, regretând absența lor de la evenimentul oficial de vineri. „Vreau să îl felicit pe Felix Stroe pentru faptul că a fost ales preşedinte al PSD Constanța. Am încredere că Felix va reuşi să facă din Organizaţia Judeţeană a PSD Constanţa ceea ce era o dată - una dintre cele mai puternice organizaţii judeţene din ţară, la fel cum era atunci când era condusă de Radu Mazăre şi de Nicuşor Constantinescu, nişte oameni pe care regret că nu îi avem aici printre noi. Sper ca în cel mai scurt timp să îşi rezolve problemele pe care le au“, a mai spus șeful interimar al PSD.
 
 Noul Cod Fiscal, liant între partide?
În ceea ce privește problematica adusă de Noul Cod Fiscal, Dragnea a afirmat: „Acest Cod este un act normativ care va aduce bunăstare ţării. Preşedintele Iohannis a făcut bine că a tras un semnal de alarmă. Ne-a făcut să fim mai precauţi că să fim siguri că nu vor apărea probleme anul viitor. Îmi doresc foarte mult să intrăm într-o nouă epoca politică. Epoca Traian Băsescu a apus“, a precizat Liviu Dragnea.
De asemenea, liderul PSD a punctat şi faptul că a venit vremea ca toate partidele să vorbească aceeaşi limbă, cea în interesul cetăţenilor. „Dorinţa mea este să lăsăm dihonia de o parte. Cred că putem să realizăm lucruri mari pentru ţară. Am trecut peste cei 10 ani de duşmănie din perioada lui Băsescu. Acum a venit timpul să ne pliem în jurul unui proiect de ţară, pe care toate partidele să-l respecte. Aşa cum ne-am înţeles asupra Codului Fiscal în această săptămână, aşa putem realiza un plan comun pentru dezvoltarea ţării şi care să fie valabil 20 - 30 de ani”, a adăugat Dragnea. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Şcoala de Vară a tineretului social-democrat se desfășoară la Costinești (VIDEO)

15 Sep 2023 1318

Oamenii care au huiduit-o pe Dăncilă la Constanţa, amendaţi de Jandarmerie. Amenzile pot fi contestate

06 Sep 2019 2357

Sondaj de opinie Majoritatea respondenţilor nu cred că Viorica Dăncilă ar putea câştiga alegerile prezidenţiale

02 Sep 2019 2825

Şcoala de vară a femeilor din PSD. Ţinute alese, culori stridente şi pantofi în culorile drapelului României (fotoreportaj)

31 Aug 2019 4814

LIVE TEXT Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, prezentă la Constanţa, la Şcoala de vară a femeilor (galerie foto + video)

30 Aug 2019 5126

Viorica Dăncilă ajunge la Constanţa la Şcola Politică de Vară a Femeilor Social-Democrate

29 Aug 2019 2854

Interviu cu Robert Turcescu, deputat PMP de Constanța. Despre perspectiva României în actualul context conflictual din spațiul politic

08 Sep 2018 5250

Ce mesaj le-a transmis preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe, femeilor din partid la Şcoala de Vară de la Mamaia

01 Sep 2018 2479

UPDATE Viorica Dăncilă şi ceilalţi miniştri, întâlnire de gradul 0 la Constanţa. Participă la Şcoala de Vară a Femeilor Social Democrate. Liviu Dragnea, marele absent (galerie foto+video)

31 Aug 2018 4233

Tăriceanu, supărat pe utilizatorii de internet - "Nici în perioada FSN şi Iliescu nu s-a întâmplat aşa ceva"

29 Aug 2018 2414

Liderul PSD, Liviu Dragnea și premierul Viorica Dăncilă, așteptați la școala politică de vară a TSD de la Neptun

15 Jun 2018 2185

UPDATE. Costumul popular românesc, uniformă universală la şcolile politice de vară de pe litoral. Ce a declarat Traian Băsescu la Şcoala de Vară a Tineretului PMP

09 Sep 2017 3413

Editorial Palinca lui Dragnea, ia femeilor şi unitatea de monolit din PSD

26 Aug 2017 3309

„Să fiţi mândre că sunteţi social-democrate!“, a transmis Viorica Dăncilă Parada costumelor populare şi expoziţia de artă a lui Fuego, la Şcoala de Vară a Femeilor PSD (galerie foto)

26 Aug 2017 5377

Liviu Dragnea a mărturisit la Şcoala de vară a femeilor PSD că îi plac femeile și că nu l-a înșelat niciuna din PSD (galerie foto+video)

25 Aug 2017 3780