După excluderea din ALDE Constanţa, Emil Banias cere Ministerul Public scoaterea ALDE în afara legii

Emil Banias, consilierul judeţean care şi-a pierdut funcţia după excluderea din ALDE Constanţa a sesizat Ministerul Public în legătură cu situaţia din partid şi a solicitat radierea ALDE din registrul partidelor politice. 

"Doresc să informez opinia publică și, în mod special, pe cei care mi-au acordat încrederea și votul lor la alegerile locale de anul trecut, pentru a deveni consilier județean din partea ALDE, că în data de 31.05.2017, secretariatul general al partidului, sub semnătura lui Daniel Chitoiu, a transmis către Consiliul Județean Constanța, solicitarea de a-mi fi retras mandatul de consilier județean, că urmare a "excluderii" mele din partid. Menționez de la bun început că excluderea mea din partid s-a făcut nestatutar și nelegal, într-o ședința de delegație permanență teritorială condusă de deputatul Andrei Gerea, care se recomanda"președinte interimar" al filialei teritoriale Constanța. La această ședința nici măcar nu am fost convocat pentru a avea posibilitatea să răspund unor eventuale acuzații, așa cum prevede statutul. 
 În data de 21.04.2017 a avut loc, la București, un congres prin care a fost modificat statutul partidului și a fost aleasă o nouă conducere. Acest congres a fost contestat în instanță de către mai mulți colegi, pe rolul Tribunalului București existând un dosar care se judecă și care are următorul termen pe data de 12.06.2017" - precizează Emil Banias. 


Acesta susţine că în urma contestației depuse, ALDE nu a putut înregistra la instanță modificările adoptate la congres, pe cale de consecinţă, conform registrului partidelor politice, în acest moment conducerea centrală a partidului este asigurată de doi copreședinți, respectiv Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, iar președinte al filialei Constanța este deputatul Mircea Banias. În plus, acesta susţine că toate deciziile ulterioare Congresului, luate în bază statutului modificat, s-au făcut cu incălcarea prevederilor ART.26 din legea 14/2003, legea partidelor politice, cu modificările ulterioare. 

"Având în vedere cele de mai sus, am decis, astăzi, 06.06.2017 să sesizez Ministerul Public și să solicit aplicarea prevederilor articolului menționat, respectiv încetarea activitătii partidului politic ALDE și radierea lui din registrul partidelor politice. Regret situația în care s-a ajuns insă consider că vinovați sunt cei care au incălcat prevederile legale în vigoare. Ca o dovadă a lipsei de interes pentru județul Constanța și a membrilor ALDE, în adresa prin care se solicita înlocuirea mea din Consiliul Județean se face precizarea că am fost exclus din Organizația Giurgiu a partidului. Prin acțiunile de epurare și de sancționare a delictului de opinie, din ultima perioadă, așa-zișii lideri ai partidului au demonstrat nu doar că nu sunt liberali, dar cu atât mai puțin democrați" - a mai precizat Emil Banias. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Porturilor Maritime, contract cu Inaco Legal SRL, din Galați (DOCUMENT)

23 Jan 2024 721

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Sorin Emil Banias, director sucursale la CN APM Constanța (DOCUMENTE)

04 Jan 2024 2439

Grup Servicii Petroliere Shipyard contestă decizia prin care a fost obligată să achite 100.000 de euro Administrației Porturilior Maritime!

02 Jan 2024 1370

Averea și interesele lui Costel Bucur, director Operațiuni Portuare în Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (DOCUMENT)

29 Dec 2023 1261

Averea și interesele lui Adrian Daniel Gavruță, președintele Consiliului de Administrație al Administrației Porturilor Maritime SA! (DOCUMENTE)

21 Dec 2023 1327

Deputatul Mircea Banias și Laurenţiu Mironescu, cooptați în Euro River Transport SRL

14 Feb 2023 2114

Decizie definitivă la Tribunal, în procesul Prefecturii Constanța cu Emil Banias

22 Dec 2022 1569

Modificări în firma Euro Shipping Services SRL administrată de Emil Banias, director sucursale în cadrul CNAPMC (DOCUMENTE)

14 Dec 2022 2417

Unul dintre noii directori ai Portului Constanța continuă procesul pentru recuperarea indemnizației de consilier județean

05 Oct 2022 1581

Magistrații au decis. Prefectura județului Constanța nu-i va plăti lui Banias drepturile băneşti în calitate de membru al ATOP

13 Nov 2021 2090

O nouă amânare în procesul intentat de Emil Banias, Prefecturii județului Constanța. Când se vor pronunța magistrații?

03 Nov 2021 1728

Magistrații de la Judecătorie au anunțat când se vor pronunța în dosarul Prefectura Constanța versus Emil Banias

23 Sep 2021 1723

Decizia Curții de Apel. Prefectura Constanța obligată de instanță să-l despăgubească pe fostul consilier județean Emil Banias

22 May 2021 2447

Vrea banii înapoi! Emil, fratele deputatului Banias, pregătit să “execute” un fost prefect și un ex-președinte al Consiliului Județean Constanța!

01 Apr 2021 3743

Exclus de două ori din partid, fostul consilier Emil Banias continuă procesul cu ALDE Constanța

17 Oct 2020 3259