Educaţia este subfinanţată, iar performanţele elevilor sunt din ce în ce mai slabe Dragomir - „A investi în educaţie înseamnă a investi în viitor”

 

Preşedintele Filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, a vorbit, în declaraţia politică susţinută ieri în plenul Camerei Deputaţilor, despre importanţa unui sistem de învăţământ de calitate. „Pe 5 octombrie, în întreaga lume se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Educaţiei sau Ziua Internaţională a Profesorului, o ocazie potrivită de exprimare a respectului şi a aprecierii pentru contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare. Evenimentul doreşte să ne reamintească şi faptul că o educaţie de calitate reprezintă cheia unei reuşite profesionale”, a declarat deputatul liberal.
 
Acesta susţine că „dezvoltarea economică de mâine depinde, în mare măsură, de calitatea educaţiei copiilor noştri, iar societatea românească într-o lume modernă nu poate fi posibilă fără o educaţie de calitate. Altfel spus, a investi în educaţie înseamnă a investi în viitor”.
 
Liderul PNL Constanţa consideră că, în prezent, educaţia în România încă suferă, sistemul de învăţământ fiind un capitol departe de a fi rezolvat. „În fiecare an, educaţia a fost subfinanţată, iar performanţele elevilor, din ce în ce mai slabe. Mai mult, în ultimii 26 de ani, legea educaţiei a fost modificată de peste 60 de ori, fiecare ministru care a ocupat fotoliul Ministerului Educaţiei aducând cel puţin câte o schimbare. Iar multe dintre aceste schimbări au rămas doar pe hârtie! Numărul foarte mare de copii care abandonează şcoala sau care nu promovează examenul de Bacalaureat este o altă problemă gravă cu care se confruntă educaţia în România. Totodată, corelarea deficitară a sistemului educaţional cu piaţa muncii face ca mulţi dintre absolvenţi să nu-şi găsească un loc de muncă în domeniul studiat după terminarea studiilor”, declară deputatul Gheorghe Dragomir. 
 
Preşedintele Filialei PNL Constanţa este de părere că, „dacă nu investim serios în educaţia tinerilor, dacă nu încurajăm copiii să meargă la şcoală, dacă nu îi vom sprijini să aibă succes, tot societatea românească va avea de suferit pe termen mediu şi lung. Investiţia în tineri şi în educaţia acestora este un pilon important al unui stat modern responsabil. După 26 de ani de politică iresponsabilă în educaţia românească, în care nu s-au schimbat prea multe, sistemul de învăţământ are nevoie de soluţii viabile, de investiţii importante, de schimbare pentru a obţine progresul mult-aşteptat”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 525

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 584

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 337

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 515

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 427

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 760

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1363

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 549

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 578

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 930

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1635

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 426

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 851

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2953

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu dezbătute cu cei doi candidați PNL

16 Apr 2024 547