„Eu nu am spus niciodată că plec“ Mazăre, de la „sănătate, nu mai stau!“ la „să nu ne grăbim“



„Dacă nu iese Ponta, vom trăi în aceeaşi ţară şi cu acelaşi mod de a pune problema, cu aceeaşi teamă în suflet. Eu am declarat-o public şi spun şi acum: dacă nu iese şi nu se schimbă modul de a vedea lucrurile, sănătate! Nu mai stau. Nu mai stau pentru că nu mai am satisfacţii. Nu mai stau pentru că nu mai văd de ce trebuie să stau patru zile pe săptămână cu avocaţii. Şedinţă în fiecare dimineaţă. Am şedinţă dimineaţa cu avocaţii, şedinţă la prânz cu avocaţii“, declara primarul municipiului Constanţa, pe data de 12 septembrie, în pre-campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.


Edilul-şef nu s-a grăbit însă cu aşa-numita plecare după ce Klaus Iohannis a câştigat scrutinul de duminică. Sigur, nici nu ar fi avut cum, de vreme ce el se află acum sub control judiciar în dosarul presupusei mite din Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“. Ceea ce trebuie remarcat este faptul că - atât de previzibil! - liderul PSD Constanţa s-a răzgândit din nou. Aflat, ieri, la Curtea de Apel Bucureşti pentru un nou termen în Dosarul Retrocedărilor, Radu Mazăre a declarat: „Adversarii politici sunt bucuroşi că a câştigat Iohannis. Îi urez succes în mandat! Numai că eu am fost ales de patru ori în Constanţa. În ultimele trei ori am fost ales cu 65%, dar frumos este să respectăm votul din primul tur. Decizia de a renunţa la funcţia de primar o să o iau eu singur, şi nu adversarii mei politici şi nici un cetăţean, zece sau 100. Atunci când cred eu de cuviinţă“. În acelaşi context, primarul Constanţei a adăugat: „Decizia de a renunţa la funcţia de primar pot să o ia cetăţenii, la alegeri. Aşa că să nu ne grăbim! E o chestiune personală a mea, la care mă gândesc“.

Curios, ieri, primarul Constanţei nu şi-a mai recunoscut propriile declaraţii: „Eu nu am spus niciodată că plec dacă nu iese Victor Ponta, am spus că, dacă sistemul rămâne, la fel mă gândesc să renunţ“, a afirmat Radu Mazăre.



Iată aşadar că, odată trecute alegerile, liderul PSD Constanţa nu mai cântăreşte la fel lucrurile. În pofida faptului că noul preşedinte nu este Victor Ponta, Mazăre declară acum că va pleca atunci când va dori el. În această situaţie, se impun nişte întrebări. Ce valoare mai au propriile sale afirmaţii? Ce rol au avut ele? Doar acela de a-şi influenţa electoratul?!?

Nota bene! Mazăre se laudă ori de câte ori are ocazia cu procentul mare obţinut la alegerile locale. Ceea ce omite să amintească şeful municipalităţii constănţene este prezenţa scăzută la vot care s-a înregistrat la ultimele două scrutine locale în Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

eu

19 Nov, 2014 09:32

"Am şedinţă dimineaţa cu avocaţii, şedinţă la prânz cu avocaţii". Dar ce-ar fi ca dimineata si la pranz sa-ti vezi tu frumos de treburile de la Primarie, pentru care esti ales si platit ? Si apoi seara, noaptea, cand vrei tu (si nu e problema noastra cand) sa te intalnesti cu avocatii tai ca sa te scoata basma curata din cac**urile pe care le-ai facut batandu-ti joc de orasul asta ? Eee, cum ar fi ? Si abia dupa sa te duci in Madagascar si sa nu te mai vedem...

Articole asemanatoare

Radu Mazăre şi Liviu Dragnea, „vinovaţi” pentru situaţia Cazinoului din Constanta! Cine susţine asta?

25 May 2018 2901

capital.ro Graţiere. Lista celor care scapă de dosare şi probleme penale

01 Feb 2017 6605

Ziua Marinei cu Radu Mazăre. Când era primar. Ce ținută avea! Amintiri, amintiri...

15 Aug 2016 6573

Marian Vanghelie spune cine l-a trimis la Beciul Domnesc. Ce zice despre Mazăre

05 Mar 2016 4011

Iniţiativă la final de mandat Alexandru Mazăre îi dă „teme“ premierului Cioloş

16 Dec 2015 4150

Mazăre, obligat să achite daune morale. Dosarul, redeschis ieri de judecătoarele Mariş şi Popescu

18 Sep 2015 2535

Exclusivitate! Radu Mazăre, obligat să achite 5.000 de lei cu titlu de daune morale. Iată motivarea judecătorilor! (document)

17 Aug 2015 3971

„Partidul nu are probleme penale“ Cine sunt „lupii“ tineri care au revoluţionat PSD-ul până l-au pus pe butuci

10 Jun 2015 2848

A început urmărirea penală împotriva premierului „Demisia lui Ponta şi căderea Guvernului reprezintă doar o chestiune de zile“

06 Jun 2015 2321

Printre clienți, Mazăre şi Constantinescu Fostul avocat al ziarului ZIUA a refuzat postul de consul general al României la New York

04 Jun 2015 3216

Victor Ponta şi Radu Mazăre, între "partide complexate" şi telefoane ascultate

22 May 2015 2903

Bilanţ cu „victime“ În trei ani de guvernare Ponta, administraţia Mazăre a pierdut Portul Constanţa

08 May 2015 2357

Ponta - „Nu există o alternativă“ Constanţa, model de „anihilare“ a Opoziţiei la tandemul Mazăre-Constantinescu şi la PSD

06 May 2015 2809

Administraţia Mazăre întoarce armele împotriva Guvernului Ponta Toate sediile şi birourile Primăriei Constanţa, în grevă

29 Apr 2015 2299

1 mai 2014 - Ponta îi promite lui Mazăre Portul Constanţa 1 mai 2015 - Mazăre, primar suspendat, în arest preventiv

28 Apr 2015 2457