Extremele deputaţilor constănţeni la jumătatea mandatului parlamentar Mădălin Voicu, o singură luare de cuvânt, Remus Cernea, 128

Cei 14 deputaţi de Constanţa s-au dovedit a fi, în cei peste doi ani scurşi de la preluarea mandatului parlamentar, fie foarte tăcuţi, aproape muţi, fie extrem de vorbăreţi. La extreme se află, şi de această dată, doi deputaţi de Constanţa impuşi de la centru, mai exact de răposatul USL. Este vorba despre deputatul PSD Mădălin Voicu şi despre deputatul Remus Cernea, în prezent neafiliat politic, dar fost candidat USL, susţinut de PSD Constanţa.

În cei peste doi ani care au trecut de când activează în legislatura 2012-2016, Mădălin Voicu, deputat în Colegiul 10, a avut o singură luare de cuvânt şi 17 propuneri legislative iniţiate.

Deputatul independent Mihai Tararache, fost membru PP-DD, se poate lăuda cu 28 de luări de cuvânt, 8 declaraţii politice, 32 de propuneri legislative iniţiate, 12 întrebări şi interpelări şi o moţiune.

Liderul PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, a fost mai vocal în timpul şedinţelor Camerei Deputaţilor, contorizând 99 de luări de cuvânt în 66 de şedinţe. Dragomir a avut 57 de declaraţii politice, a semnat 33 de propuneri legislative şi şapte moţiuni.

Colegul său de partid, deputatul Mihai Lupu, a luat cuvântul de 58 de ori în 55 de şedinţe, a făcut 51 de declaraţii politice şi a semnat şapte moţiuni. În ce priveşte numărul propunerilor legislative iniţiate acesta este de 22.

Actual deputat UNPR, dar fost PP-DD, deputatul Colegiului 3 Andrei Răzvan Condurăţeanu a bifat şapte luări de cuvânt, 29 de propuneri legislative iniţiate, 22 de întrebări şi interpelări şi şase moţiuni.

Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Cristina Dumitrache a avut 19 lurări de cuvânt, a făcut 18 declaraţii politice, a avut 18 iniţiative legislative iniţiate şi 24 de întrebări şi interpelări.

Radu Babuş, deputat PSD aflat la primul mandat, se poate lăuda cu 25 de luări de cuvânt, 21 de declaraţii politice, 35 de propuneri legislative şi o întrebare.

Liberalul Victor Manea, deputat în Colegiul 5, a avut şapte luări de cuvânt, a făcut trei declaraţii politice, a semnat 20 de propuneri legislative şi şapte moţiuni. De asemenea, deputatul PNL a bifat două întrebări şi interpelări.

Social-democratul Eduard Martin, deputat în Colegiul 6, a avut 23 de luări de cuvânt în 12 şedinţe, nouă declaraţii politice şi opt propuneri legislative iniţiate.


Colegul său de partid, Mircea Titus Dobre, deputat în Colegiul 7, a avut 36 de luări de cuvânt şi a făcut 19 declaraţii politice. Aflat la primul mandat de parlamentar, social-democratul se poate lăuda cu 50 de propuneri legislative iniţiate
.
Manuela Mitrea, deputat PSD al Colegiului 8, a avut de la debutul actualului mandat 58 de luări de cuvânt. A făcut 12 declaraţii politice şi a semnat 20 de propuneri legislative. De asemenea, Mitrea a avut 58 de întrebări şi interpelări.

Deputatul Colegiului 9, liberalul Dănuţ Culeţu, a bifat până la jumătatea mandatului 22 de luări de cuvânt, 12 declaraţii politice, 47 de propuneri legislative iniţiate, 29 de întrebări şi interpelări şi 18 moţiuni.

Florin Gheorghe, actual deputat UNPR, dar fost PDL şi, de asemenea, fost PMP, a avut 111 luări de cuvând (!) şi 104 (!) declaraţii politice. În ce priveşte iniţiativele legislative iniţiate numărul acestora este de 56. Gheorghe bifează un număr record şi la capitolul întrebări şi interpelări: 245! Totodată, deputatul Colegiului 10 a semnat zece moţiuni.

Încheiem această trecere în revistă cu ceea ce, din punct de vedere al luărilor de cuvânt, am putea numi opusul deputatului PSD Mădălin Voicu, anume cu deputatul Remus Cernea. Deputat în Colegiul 9, Remus Florinel Cernea a avut 128 de luări de cuvânt în 67 de şedinţe, a făcut 18 declaraţii politice, a semnat 31 de propuneri legislative. Nu mai puţin important, a avut 11 întrebări şi interpelări.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Eterni” şi mai ales fascinanţi În 2014, parlamentarii de Constanţa s-au ocupat de delfini şi de bifarea cât mai multor formaţiuni politice

30 Dec 2014 2532