Politic

UPDATE Felix Stroe – „În acest moment, nu s-a făcut nicio nominalizare pentru funcţia de prefect al judeţului Constanţa” (galerie foto)

Preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că, în acest moment, nu s-a făcut nicio nominalizare pentru funcţia de prefect al judeţului Constanţa.
 

„Nu există nicio propunere oficială în acest moment, deoarece, la nivel naţional, nu s-a stabilit dacă prefectul de la Constanţa va fi propus de PSD sau de ALDE, formaţiunile politice  care au câştigat alegerile şi au format Guvernul Grindeanu”, ne-a declarat Felix Stroe. 

 

„După ce se va discuta la nivel naţional, vom face şi noi o propunere în acest sens”, ne-a mai spus preşedintele PSD.

 
Întrebat despre posibilitatea nominalizării lui Lucian Lungoci, administratorul RAJDP, Felix Stroe a spus că nu există această propunere în acest moment. 

În acest context, l-am contactat şi pe Lucian Lungoci, care ne-a spus că nu ştie nimic despre o astfel de propunere, însă, dacă ar fi reală, ar accepta.
 
În altă ordine de idei, actualul prefect al județului Constanța, Adrian Nicolaescu, contactat de redactorii ZIUA de Constanţa, a spus că nu comentează acest subiect.  

Vă reamintim că, în cursul zilei de ieri, premierul Grindeanu i-a eliberat din funcţii pe prefecţii din Giurgiu, Mehedinți si Prahova, pentru modul defectuos prin care au administrat codurile emise de ANM.

Citeşte şi Primele demiteri efectuate de Grindeanu: A schimbat prefecții din trei județe​

UPDATE 1, ora 14.30

L-am contactat şi pe Mircea Banias, președinte ALDE Constanţa, care ne-a declarat următoarele:

„Se discută despre modificarea legii, astfel încât prefecţii să fie numiţi politic. De altfel, este o ipocrizie povestea asta cu prefecţii apolitici, în definitiv ei sunt asumaţi politic.

Luni vom avea o şedinţa la grupul ALDE de la Camera Deputaţilor cu preşedintele Tăriceanu şi copreşedintele Daniel Constantin. Vom vedea care este situaţia”, ne-a spus Banias.

Citeşte şi Banias speră ca prefecţii şi subprefecţii să fie numiţi politic. Aşa ALDE ar putea obține un post important!​

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Organizația Municipală a Femeilor Social-Democrate Constanța și-a ales astăzi președintele. Cine va ocupa funcția de conducere

24 Mar 2018 1505

Femeile social-democrate din judeţul Constanţa au sărbătorit Ziua Femeii (galerie foto)

04 Mar 2018 1664

PSD Constanţa a decis - sprijin necondiţionat pentru Liviu Dragnea. Chestiunea respectării drepturilor cetăţenilor de către toate instituţiile din România, abordată în Congres

19 Feb 2018 776

PSD Constanţa îl sprijină necondiţionat pe Liviu Dragnea la Congresul extraordinar din martie

18 Feb 2018 1511

Conducerea PSD Constanţa la prima întâlnire din acest an cu preşedinţii de organizaţii. (galerie foto)

18 Feb 2018 1127

Felix Stroe strânge rândurile în PSD Constanţa. Întâlniri cu organizaţiile din judeţ şi cu preşedinţii de organizaţii. Caută soluţii pentru a trimite oameni în Guvernul României!

17 Feb 2018 2411

Este stabilitate în PSD Constanţa. Ce oameni importanţi din fruntea organizaţiei spun asta

08 Feb 2018 1598

Surse. Trei miniştri s-au retras din funcţie

26 Jan 2018 509

Organizaţia PSD Constanţa merge în continuare pe mâna lui Felix Stroe la Transporturi şi a lui Mircea Titus Dobre la Turism!

25 Jan 2018 1752

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, o felicită pe Viorica Dăncilă - ”O persoană deosebită, o patrioată”

17 Jan 2018 461

Ședință a Guvernului României condusă de premierul interimar, Mihai Fifor. Mai mulți miniștri au lipsit

17 Jan 2018 553

Surse politice Mai mulți miniștri își vor da demisia odată cu Mihai Tudose. Cine a alimentat acest zvon. Nume și de la Constanța

16 Jan 2018 2030

Felix Stroe s-ar fi consultat cu organizaţia înainte de a transmite mesajul nevoii de democratizare a deciziilor în PSD!

14 Jan 2018 1081

Ce mesaj transmite liderul PSD Constanța, Felix Stroe într-o declarație în contextul organizării unui nou CEx

13 Jan 2018 1270

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a prezentat azi proiectele prioritare de transport care vor fi implementate în următorii ani

28 Dec 2017 2682

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România anunță reluarea protestelor mâine

19 Dec 2017 615

Montarea sistemelor de siguranţă la metrou ar putea începe în trimestrul al doilea din 2018. Ce a declarat Felix Stroe

14 Dec 2017 394

Protestul taximetriştilor, amânat. O delegaţie se va întâlni astăzi cu primarul Constanţei

13 Dec 2017 670

Oficial de la COTAR. Protestul transportatorilor se amână în așteptarea modificării legislative

12 Dec 2017 942

Taximetriștii nu vor mai protesta la Constanța. Decizia luată după discuțiile cu ministrul Felix Stroe

12 Dec 2017 1575

Proteste anunţate în toată ţaraO delegaţie a Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din Constanţa se va întâlni cu ministrul Felix Stroe

12 Dec 2017 694

Directorul Autorității Feroviare Române numit prin ordin al ministrului Transporturilor. Cine va ocupa această funcție

22 Nov 2017 779

Acord scris din partea Guvernului bulgar pentru efectuarea dragajului pe Dunăre. Cum va influenţa traficul pe Dunăre şi în portul Constanţa Sud Agigea

08 Nov 2017 817

Ministrul Transporturilor promite 150 de kilometri de autostradă în 2018

24 Oct 2017 794

Ministrul Transporturilor Felix Stroe a luat primele decizii Directorul Regionalei Căi Ferate Bucureşti şi şeful Gării de Nord, demişi

23 Oct 2017 1470

Revista presei locale

19 Oct 2017 840

Cine va asigura conducerea SC RAJA SA Constanța după numirea lui Felix Stroe în funcția de Ministru al Transporturilor

17 Oct 2017 3261

UPDATE. Noul ministru al Transporturilor Felix Stroe depune jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni. Cine sunt ceilalți doi noi miniștri (document)

17 Oct 2017 1286

UPDATE. Propunerile PSD pentru funcțiile de miniștri acceptate de președintele Klaus Iohannis. Felix Stroe va fi ministru al Transporturilor

17 Oct 2017 763

Propunerile de numire a noilor miniștri vor fi trimise azi la Cotroceni. Dragnea şi Tăriceanu nu vor participa la ceremonia de investire

16 Oct 2017 632

Cele trei propuneri de noi miniştri în cabinetul Tudose vor ajunge mâine la Palatul Cotroceni

15 Oct 2017 437

Revista presei locale

14 Oct 2017 893

Cabinetul Tudose II - trei miniştri de la Constanţa Mircea Dobre la Turism, Ionuţ Mişa la Finanţe şi Felix Stroe la Transporturi

14 Oct 2017 3880

Este oficial. CExN al PSD a votat. Felix Stroe propus pentru funcția de ministru al Transporturilor

13 Oct 2017 1971

Felix Stroe susținut de primarul Decebal Făgădău. Stroe ar urma să ajungă la conducerea ministerului Dezvoltării sau la Transporturi

13 Oct 2017 1516

Zarvă mare de tot Cine apare, pe surse, de la Constanţa, pe lista viitorilor miniştri

13 Oct 2017 1538

Urmează evaluarea activităţii parlamentarilor Felix Stroe îl vede pe Decebal Făgădău un posibil ministru!

26 Aug 2017 2556

Liviu Dragnea a mărturisit la Şcoala de vară a femeilor PSD că îi plac femeile și că nu l-a înșelat niciuna din PSD (galerie foto+video)

25 Aug 2017 2079

Delegație chineză în vizită la Constanța. Întâlnire la vârful conducerii politice și administrative. Vezi declarațiile oficialilor (galerie foto)

15 Jul 2017 3983

Ioan Albu, director executiv la Direcţia Agricolă Constanţa, favorit pentru funcţia de prefect al judeţului Constanţa

05 Jul 2017 4255

Trei constănţeni, în viitorul Guvern Tudose. Precizări ale preşedintelui PSD Felix Stroe

28 Jun 2017 3859

Felix Stroe - „În cabinetul Tudose se vor regăsi probabil şi miniştri din guvernul Grindeanu, dar şi nume noi“

28 Jun 2017 3059

Candidatul PSD pentru Primăria comunei Nicolae Bălcescu și-a depus candidatura însoțit de vârfurile PSD din județ

20 May 2017 2230

RAJA SA, prezenţă remarcabilă la EXPOAPA 2017 Felix Stroe - „Serviciile de alimentare cu apă şi canalizare sunt de o importanţă vitală“ (galerie foto)

16 May 2017 1381

Grupul consilierilor județeni ai PNL Constanța solicită autorităților locale să se poziționeze public față de adoptarea OUG

01 Feb 2017 805

Banias speră ca prefecţii şi subprefecţii să fie numiţi politic. Aşa ALDE ar putea obține un post important!

13 Jan 2017 1824

Felix Stroe, reales Preşedintele Asociației Române a Apei

16 Dec 2016 838

231 de constănțeni s-au înscris în Partidul Social Democrat Constanța

25 Nov 2016 1839

Infosud-est.ro Felix Stroe - „În județul Constanța nu există arhitecți și nici ingineri specialiști în restaurarea monumentelor istorice“

07 Nov 2016 1148

info-sud-est.ro Candidații pe listele PSD Constanța - „Omul Gazprom”, apropiați ai conducerii Mazăre-Constantinescu / Listele PNL - fost ministru al Mediului, niciun parlamentar vechi

01 Nov 2016 4075