Festivitati inedite la "Zilele Istriei"

1184939161.jpg

Primaria si Consiliul Local organizeaza, in perioada 20 - 22 iulie, zilele Istriei.

Sarbatoarea, la care sunt invitate numeroase personalitati ale judetului, s-a deschis ieri, in jurul orei 09.00, cu slujba hramului Manastirii Sfantul Ilie din comuna. Dupa festivitatile religioase, activitatea s-a mutat in jurul orei 14.00 la Cetatea Histria, unde a fost inaugurat Targul "Lactate dobrogene pentru piata europeana". Prima seara aniversara a fost incheiata cu un program artistic sustinut de interpreti de muzica populara si ansambluri folclorice din zona Dobrogei. Invitati la eveniment sunt prefectul Danut Culetu, ministrul secretar de Stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Gheorghe Albu, Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta, senatorul PNL Puiu Hasotti si senatorul PD Dorel Constantin Onaca. Acestora li s-au alaturat si deputatii PNL Andrian Mihei, Gheorghe Dragomir, deputatii PD Stelian Dutu si Laurentiu Mironescu, reprezentantii PSD Corneliu Dida si Alexandru Mazare. Festivitatile continua si astazi in Istria, intr-un stil inedit, deoarece, pe langa forumul si rezolutia fermierilor dobrogeni, va fi prezentat si un moment cu fragmente din opere si operete celebre, sustinut de corul si orchestra Teatrului de Opera si Balet Oleg Danovski. Printre invitatii de marca de astazi, se numara un grup de producatori din Dobrich, Bulgaria. Seara se va incheia in jurul orei 22.30, dupa spectacolul artistic sustinut la cetatea Histria de Alina Sorescu, N&D, DJ Project, 3Sud-Est si Tavi Colen, impreuna cu Ciro de Luca. Duminica, sarbatoarea Istriei se va incheia cu un program de muzica usoara.

Scris de: {autor}Elena STERIAN{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 402

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 254

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 430

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 1972

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 917

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 551

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 510

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 611

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 945

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 560

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 534

INNA va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

07 Feb 2024 585

Expoziție de artă la Muzeul Marinei Române din Constanța

01 Feb 2024 871

Cunoscută artistă din România a murit chiar de ziua de naștere. Avea doar 38 de ani

22 Jan 2024 2400

Bianca Boeroiu a câștigat premiul Emmy la categoria „Machiaj contemporan remarcabil”

11 Jan 2024 901