Gabriel Daraban şi-a definitivat strategia de reorganizare a organizaţiei municipale ALDE Constanţa

Preşedinte al organizaţiei municipale ALDE şi recent intrat în formaţiunea politică, Gabriel Daraban, unul dintre directorii Oil Terminal, spune că a început deja să lucreze la formarea unei echipe la nivelul organizaţiei. „Am avut întâlniri cu actualii colegi, iar în perioada următoare vom stabili modul de organizare şi funcţionare a organizaţiei municipale“.
 
Planul este simplu: organizarea pe cartiere, să
atragem oameni noi, pregătiţi, pentru că oraşul Constanţa are nevoie! O campanie de recrutare. De ce nu? La momentul de faţă, cum a specificat şi domnul preşedinte, partidul este pe un trend ascendent. Consider că trebuie să asiguri fundaţia, astfel încât să susţinem acest interes al celor care vor să voteze ALDE. Dacă nu ai fundaţie, ce să faci?“, a adăugat Daraban.
 
În ceea ce priveşte o eventuală candidatură la Primăria Municipiului Constanţa în 2020, Gabriel Daraban spune că este mult prea devreme să se gândească la aşa ceva.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul sediu al PNL și ALDE din București, transformat într-o „locuință individuală” care ar urma să fie atribuită președintelui Klaus Iohannis

26 Feb 2024 1364

#Dobrogea145 Christian Gigi Chiru, inițiator Ziua Dobrogei și președinte ALDE Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 1001

Congresul ALDE se desfășoară la București În marja consiliului ALDE, USR va lansa oficial candidaţii la alegerile europarlamentare.

20 Oct 2023 883

LIVE VIDEO+TEXT) USR Constanța despre legea pensiilor - „ Este o lege absolut odioasă, o escrocherie politică”

19 Oct 2023 1170

Lansarea candidaților USR pentru europarlamentare are loc vineri la Consiliul ALDE Europe, organizat la București

18 Oct 2023 849

USR și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Printre ei este și un membru al organizației de la Constanța!

16 Oct 2023 1203

UPDATE Cine preia atribuțiile de primar la Medgidia, după eventuala demisie a primarului Valentin Vrabie?

10 Oct 2023 4555

Averea și interesele lui Florentin Țapliuc, consilier județean în cadrul CJ Constanța (DOCUMENTE)

02 Aug 2023 1268

Declarații Avere Constanța Leonard Tănase, consilier județean ALDE, deține un teren și o casă de locuit (DOCUMENTE)

29 Jul 2023 1373

Președintele CA al Oil Terminal SA, datorii la bugetul de stat (DOCUMENTE)

20 Jun 2023 2668

Dan Barna a fost ales vicepreședinte al partidului european ALDE

28 May 2023 1049

Cotizații partide Ce partid din Constanța a avut cotizație 0 pe anul 2022?

02 May 2023 1231

Constănțeanul Claudiu Ceti, șeful de cabinet a lui Cristian Popescu Piedone, iese din singura firmă pe care o deținea

23 Jan 2023 2961

ALDE are o nouă conducere. Mohammad Murad ales copreședinte alături de Varujan Vosganian şi Mircea Minea. Gigi Chiru a preluat organizația de la Constanța

23 Oct 2022 2214

Cum a oscilat averea directorului interimar Ștefania Laura Abibula-Stroe, de la Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T Burada“ (DOCUMENTE)

22 Sep 2022 2723