Gabriela Firea a anunţat că va candida pentru un nou mandat la Primăria Capitalei

Gabriela Firea a anunţat, duminică, la Antena 3, că va candida pentru un nou mandat la Primăria Capitalei din partea Partidului Social Democrat, transmite Agerpres.

"Dacă sunt sănătoasă - ceea ce sunt acum şi mulţumesc bunului Dumnezeu şi medicilor de la Spitalul Cantacuzino care m-au însănătoşit şi de la Colentina şi suntem cu toţii bine -, cu siguranţă doresc să candidez, pentru că vreau să finalizez tot ceea ce am început. (...) Voi candida la Primăria Generală a Capitalei din partea Partidului Social Democrat, iar la nivel de Birou Permanent Naţional şi Comitet Executiv se va discuta la momentul potrivit politica de alianţe la nivel local, cu cine ne vom alia pentru a intra şi mai bine pregătiţi în alegerile locale. Dar aceste lucruri se vor stabili în şedinţele care vor avea loc după Sărbătorile de iarnă. Şi nu văd de ce nu aş candida, pentru că trei ani de zile am muncit de dimineaţa până noaptea, familia nu m-a mai văzut, decât copiii în somn, şi nici măcar în weekend, aşa cum trebuie", a afirmat Gabriela Firea.


Ea a precizat că nu se gândeşte la sacrificii, "pentru că atunci când intri într-o astfel de meserie, nu te mai gândeşti la sacrificii".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 424

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 434

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

20 Apr 2024 533

Mihai Tudose, Gabriela Firea şi Claudiu Manda deschid lista PSD pentru europarlamentare

21 Mar 2024 712

Marcel Ciolacu „În acest moment candidatul pentru funcţia de primar general al Capitalei este Gabriela Firea din partea PSD“

23 Feb 2024 1075

Gabriela Firea ar putea reveni la conducerea PSD

06 Nov 2023 885

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu crede că Raluca Turcan ar trebui să își dea demisia pentru avizarea unui „azil al groazei“. Replica fostului ministru al Muncii

17 Jul 2023 870

Gabriela Firea a demisionat din guvern!

14 Jul 2023 1175

Gabriela Firea, susținută de partidul condus de Dan Voiculescu pentru un nou mandat în fruntea PMB

12 Jul 2023 2175

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul pentru numirea Guvernului României. Lista miniștrilor (VIDEO)

15 Jun 2023 1526

Cum se completează, pas cu pas, formularele pentru obținerea sprijinului în valoare de 15.000 de lei prin „Programul de creștere a natalității” (VIDEO)

18 Feb 2023 1116

Gabriela Firea, audiată la Parchetul General în Dosarul 10 august

18 Jan 2023 1336

A început distribuția voucherelor de 15.000 de lei pentru proceduri de fertilizare

18 Jan 2023 2298

A început distribuirea voucherelor din programul pentru creșterea natalității. Câte dosare au fost aprobate

17 Jan 2023 1099

A fost desemnată firma care se va ocupa de reamenajarea bucătăriei de pe Fregata „Mărășești”! (DOCUMENT)

17 Jan 2023 2701