Gheorghe Dontu, promovat secretar general al PER

Chiar dacă măsurile ecologiste sunt în trend, partidul „dedicat" - Partidul Ecologist din România (PER) - nu reuşeşte să se impună, de ani buni, pe scena politică autohtonă, iar frânturi din ideile sale sunt plagiate în programele altor formaţiuni.

Şi totuşi, în speranţa că odată vor avea un cuvânt de spus, ecologiştii încearcă să strângă rândurile şi să se adapteze cerinţelor actuale. Astfel, în urmă cu două luni, PER a fuzionat prin absorbţie cu Alianţa Ecologistă din România, mişcare ce a impus şi schimbarea structurii de conducere a partidului la nivel central. În atare, recent, preşedintele organizaţiei judeţene PER Constanţa, Gheorghe Donţu, a fost ales secretar general al partidului. Ieri, el a participat, la Bucureşti, la o şedinţă de lucru a Biroului Permanent al PER. Donţu a confirmat că ecologiştii sunt determinaţi să demareze „un proces de reorganizare din temelii" şi, încă de pe acum, se gândesc la o participare la alegerile europarlamentare din primăvara anului viitor. „Această reorganizare presupune atât adoptarea de noi strategii, cât şi cooptarea de noi oameni care să înnoiască structurile noastre şi să atragă susţinerea populaţiei", a declarat secretarul general al PER. Probabil supăraţi că arcul guvernamental care se întrevede nu a adoptat idei din programul PER, chiar dacă reprezintă un partid neparlamentar, ecologiştii se consideră în opoziţie şi, probabil, vor taxa orice mişcare greşită a viitoarei guvernări.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 348

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 428

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 450

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 482

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 552

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 408

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 324

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 536

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 684

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 679

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 574

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 825

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 637

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 626

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 568