Grup de lucru interministerial mixt. Reuniune România-Republica Moldova

Astăzi, 23 iulie 2019, la Palatul Victoria, a avut loc reuniunea Grupului de lucru interministerial mixt România – Republica Moldova, cu participarea miniștrilor desemnați de cele două părți.
 
Grupul de lucru interministerial mixt România – Republica Moldova a fost constituit urmare a acordului între prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, și prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, realizat la București, la 2 iulie 2019, privind lansarea unui exercițiu comun de identificare a domeniilor de interes imediat asupra cărora România își va concentra sprijinul pentru Republica Moldova. Acesta reprezintă expresia angajamentului României pentru susținerea eforturilor de avansare a parcursului european al Republicii Moldova, fiind, totodată, un reper al interesului comun de consolidare a Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
 
Din partea Guvernului Republicii Moldova au participat Nicolae Popescu, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Georgeta Mincu, ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Liliana Nicolaescu-Onofrei, ministrul educației, culturii și cercetării, precum și Ala Nemerenco, ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, alături de o echipă de experți din mai multe ministere și instituții din Republica Moldova.
 
Din partea Guvernului României au participat Toni Greblă, secretarul general al Guvernului României, Teodor Meleșcanu, ministrul afacerilor externe, Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Marius Constantin Budăi, ministrul muncii și justiției sociale, precum și reprezentanți la nivel de secretar de stat și experți ai altor ministere care derulează proiecte și programe de cooperare cu Republica Moldova.
 
Participanții la reuniunea Grupului de lucru au realizat o analiză aprofundată a proiectelor în curs de derulare care necesită atenție prioritară, în scopul generării unor beneficii directe pentru îmbunătățirea vieții tuturor cetățenilor Republicii Moldova.
 
Totodată, au fost analizate modalitățile pentru lansarea de proiecte noi, pornind de la prioritățile Republicii Moldova și în concordanță cu obiectivul comun de susținere fermă a parcursului său european.
 
În context, s-a convenit ca, în perioada imediat următoare, sprijinul României în vederea avansării parcursului european al Republicii Moldova să se concentreze prioritar asupra unor proiecte concrete în domeniul protecției mediului și apelor, în domeniul educației, culturii, sănătății, afacerilor interne și cooperării transfrontaliere, finanțelor publice, precum și în domeniul telecomunicațiilor.
 
Totodată, a rezultat angajamentul României de a continua și aprofunda programele de cooperare vizând consolidarea instituțională, inclusiv prin participarea cu experți în domenii cheie din perspectiva reformelor asumate de Guvernul Republicii Moldova.
 

De asemenea, a fost reconfirmată importanța strategică a proiectelor de interconectare energetică.
 
De asemenea, a fost evidențiată importanța punerii în practică a Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, precum și a derulării proiectelor de asistență oficială pentru dezvoltare cu impact direct asupra calității vieții cetățenilor din Republica Moldova.

 
Rezultatele reuniunii Grupului de lucru interministerial mixt vor face în perioada imediat următoare obiectul unor acțiuni coordonate ale ambelor părți în perspectiva unei viitoare ședințe comune a Guvernelor României și Republicii Moldova.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 223

Guvernul a aprobat calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie

22 Apr 2024 464

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 287

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 429

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 277

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 567

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 345

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 317

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 270

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 724

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 999

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 393

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 391

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 448

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 21 martie 2024

22 Mar 2024 361