Grup de lucru interministerial mixt. Reuniune România-Republica Moldova

Astăzi, 23 iulie 2019, la Palatul Victoria, a avut loc reuniunea Grupului de lucru interministerial mixt România – Republica Moldova, cu participarea miniștrilor desemnați de cele două părți.
 
Grupul de lucru interministerial mixt România – Republica Moldova a fost constituit urmare a acordului între prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, și prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, realizat la București, la 2 iulie 2019, privind lansarea unui exercițiu comun de identificare a domeniilor de interes imediat asupra cărora România își va concentra sprijinul pentru Republica Moldova. Acesta reprezintă expresia angajamentului României pentru susținerea eforturilor de avansare a parcursului european al Republicii Moldova, fiind, totodată, un reper al interesului comun de consolidare a Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
 
Din partea Guvernului Republicii Moldova au participat Nicolae Popescu, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Georgeta Mincu, ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Liliana Nicolaescu-Onofrei, ministrul educației, culturii și cercetării, precum și Ala Nemerenco, ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, alături de o echipă de experți din mai multe ministere și instituții din Republica Moldova.
 
Din partea Guvernului României au participat Toni Greblă, secretarul general al Guvernului României, Teodor Meleșcanu, ministrul afacerilor externe, Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Marius Constantin Budăi, ministrul muncii și justiției sociale, precum și reprezentanți la nivel de secretar de stat și experți ai altor ministere care derulează proiecte și programe de cooperare cu Republica Moldova.
 
Participanții la reuniunea Grupului de lucru au realizat o analiză aprofundată a proiectelor în curs de derulare care necesită atenție prioritară, în scopul generării unor beneficii directe pentru îmbunătățirea vieții tuturor cetățenilor Republicii Moldova.
 
Totodată, au fost analizate modalitățile pentru lansarea de proiecte noi, pornind de la prioritățile Republicii Moldova și în concordanță cu obiectivul comun de susținere fermă a parcursului său european.
 
În context, s-a convenit ca, în perioada imediat următoare, sprijinul României în vederea avansării parcursului european al Republicii Moldova să se concentreze prioritar asupra unor proiecte concrete în domeniul protecției mediului și apelor, în domeniul educației, culturii, sănătății, afacerilor interne și cooperării transfrontaliere, finanțelor publice, precum și în domeniul telecomunicațiilor.
 
Totodată, a rezultat angajamentul României de a continua și aprofunda programele de cooperare vizând consolidarea instituțională, inclusiv prin participarea cu experți în domenii cheie din perspectiva reformelor asumate de Guvernul Republicii Moldova.
 

De asemenea, a fost reconfirmată importanța strategică a proiectelor de interconectare energetică.
 
De asemenea, a fost evidențiată importanța punerii în practică a Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, precum și a derulării proiectelor de asistență oficială pentru dezvoltare cu impact direct asupra calității vieții cetățenilor din Republica Moldova.

 
Rezultatele reuniunii Grupului de lucru interministerial mixt vor face în perioada imediat următoare obiectul unor acțiuni coordonate ale ambelor părți în perspectiva unei viitoare ședințe comune a Guvernelor României și Republicii Moldova.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 359

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 706

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 330

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 338

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 387

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 21 martie 2024

22 Mar 2024 308

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 21 martie 2024

21 Mar 2024 372

IGSU România sprijină spitalul de campanie iordanian din Fâșia Gaza (DOCUMENT)

14 Mar 2024 421

Guvernul RomânieiActul normativ adoptat în cadrul ședinței Guvernului României din 11 martie 2024

12 Mar 2024 309

Guvernul României Prim-ministrul Marcel Ciolacu - Obținerea statutului de membru al OCDE rămâne un important obiectiv strategic al României

12 Mar 2024 326

MAEParticiparea secretarului de stat Traian Hristea la reuniunea de lucru între Guvernul României și Reprezentanța UNICEF în România

07 Mar 2024 290

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 februarie 2024

29 Feb 2024 420

Guvern Din septembrie 2024, se vor plăti pensiile recalculate

28 Feb 2024 745

MApN Acord, în premieră, între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc cu privire la cooperarea în domeniul militar și tehnic

28 Feb 2024 337

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 februarie 2024

28 Feb 2024 363