15 Sep, 2012 01:32
2151
Camelia BALAN
Primăria
oraşului Cernavodă organizează licitaţie publică pentru serviciul de
întreţinere
a sistemului de iluminat public şi festiv. Valoarea contractului ce
urmează să fie atribuit în urma deschiderii ofertelor este de 120.000 de
lei. Contractul este finanţat cu bani provenind din fonduri bugetare.
Data limită de depunere a ofertelor este 27 septembrie,
ora 10.00, urmând ca în aceeaşi zi, de la ora 14.00, să fie deschise
ofertele. Persoane cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii
contractante sunt: Gheorghe Hânsă
- primarul oraşului, Suliman Ecrem - viceprimar, Raluca Irina Egorov -
şef birou buget contabilitate, Rodica Iorgulescu - secretar oraş, Florin
Roman - consilier juridic, Rodica Cojocaru - inspector birou Achiziţii,
Iulia-Antonia Bruchental - consilier, Dan Liviu - consilier, Draghici
Cristian - consilier, Ştefan Robert Hofnar - consilier, Florian Hristea -
consilier, Carmen Marcu - consilier, Mariana Mircea - consilier,
Marilena
Laura Nicola - consilier, Robert Nicolau - consilier, Danuţ Patu -
consilier, Ştefan Pleşa - consilier, Cristian Popa - consilier, Gabriela
Răducanu - consilier, Marian Sava - consilier, Alexandru Toth -
consilier, Romeo Tudor - consilier I.
„Nu poţi veni din Cluj ca să faci mentenanţă la Cernavodă"
Gheorghe Hânsă, primarul oraşului Cernavodă, a precizat că acest
serviciu a fost prestat de-a
lungul timpului de Elcomex, societate de pe plan local care a oferit
întotdeauna servicii la preţuri mici şi de bună calitate. „În urma cu
3-4 ani, pe vremea fostului primar (n.r. Mariana Mircea) a câştigat
licitaţia pentru asigurarea serviciilor de mentenanţă a sistemului de
iluminat public o firmă din Cluj, însă după două-trei luni de activitate
societatea a renunţat la contract. Reprezentanţii firmei şi-au dat
seama că nu poţi veni din Cluj ca să faci
mentenanţă la Cernavodă", a precizat primarul oraşului. Şeful
autorităţii locale susţine că sistemul de iluminat public a fost
modernizat acum câţiva ani şi că la această dată tot ce i-a rămas este
să
definitiveze extinderea reţelei. „La această dată se află în lucru
extinderea reţelei de iluminat public în zona dinspre Seimeni", a
explicat Hânsă.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: