Huţucă - „FMI şi PNL vorbesc aceeaşi limbă în materie de lipsă de performanţă guvernamentală“

Membrii Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor au avut o întâlnire oficială cu reprezentanţii FMI pe subiectul situaţiei macroeconomice a României. „Poziţia FMI referitoare la politicile fiscal-bugetare ale Guvernului Dăncilă coincide în mare măsură cu luările de poziţie ale PNL. Deşi atât noi, cei din opoziţie, cât şi reprezentanţii FMI am abordat într-un mod realist subiectele arzătoare referitoare la starea economiei româneşti, cei din PSD nu s-au dezis nici măcar aici de celebrele lor metehne şi au prezentat un raport demn de al XIV-lea Congres al PCR!

Astfel, s-a remarcat şi de către reprezentanţii FMI faptul că maniera în care s-a menţinut un deficit sub 3% în execuţia anului 2017, prin sacrificarea investiţiilor şi blocarea plăţilor la finele anului, afectează creşterea economică pe termen mediu. În plus, creşterea economică suplimentară de care beneficiază România nu se reflectă în creşterea veniturilor fiscale. Mai mult decât atât, investiţiile în anul 2018 sunt afectate şi de scăderea surselor de finanţare a UAT-urilor, ca urmare a scăderii sumelor defalcate din impozitul pe venit (consecinţă a scăderii impozitului pe venit de la 16 la 10%) şi din TVA, ca urmare a confiscării excedentelor bugetare.

Un alt factor care blochează investiţiile în România anului 2018 este absorbţia greoaie a fondurilor europene, consecinţă şi a prevederilor excesive şi aberante din ghidurile de implementare. În concluzie, România are nevoie urgent de o reorientare a politicilor economice dinspre consum spre investiţii“, susţine deputatul Bogdan Huţucă, ce a participat din partea Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor la întâlnirea cu reprezentanţii FMI.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Organizația de tineret a PSD Murfatlar a trecut în corpore la filiala PNL din localitate

28 Mar 2024 331

Gabriel Ciobanu, candidează la funcția de primar Partidul Național Liberal, filiala Constanța susține un pol electoral unit cu toate forțele de dreapta, pentru localitatea Agigea!

27 Mar 2024 882

UPDATE Demisie în bloc la PSD Valu lui Traian! Întreaga organizație s-a alăturat Partidului Național Liberal. Ce spune Mirela Matichescu

27 Mar 2024 1362

Liderii coaliţiei au stabilit primul loc pe lista comună de la alegerile europarlamentare și candidaturile comune la Sectoarele 1, 2 şi 5 ale capitalei

25 Mar 2024 567

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 591

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea, o nouă rundă de lansare a candidaturilor la funcția de primar!

22 Mar 2024 1379

BPN al PNL a validat candidatura președintelui PNL Iași, Alexandru Muraru, la alegerile europarlamentare

21 Mar 2024 491

Vergil Chițac și Florin Mitroi, validați în ședința BPN al PNL

21 Mar 2024 740

Deputatul Bogdan Huțucă „Din 31 martie, județul Constanța va fi poarta Schengen a României “

21 Mar 2024 735

BPN al PNL a validat candidații pe lista comună cu PSD la europarlamentare. Consiliul Național, convocat pe 24 martie

21 Mar 2024 526

Comuna Fântânele, din județul Constanța, a rămas fără Consiliu Local Mai mulți aleși locali au demisionat, iar ultimii patru au fost radiați din PNL. Cu toții și-au pierdut mandatele!

21 Mar 2024 1030

Ramona Chiriac vrea să se retragă din fruntea listei PSD-PNL la alegerile europarlamentare (PRESA)

21 Mar 2024 440

Candidatul PSD - PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu - „Împreună vom învinge un oraş bolnav şi-l vom face sănătos“

20 Mar 2024 380

Bogdan Bola îl susține pe Stelian Ion în cursa pentru Primăria Constanța „E nevoie de o schimbare, înfrățirea PNL și PSD este evidentă"!

20 Mar 2024 727

Huțucă (PNL) „NATO construiește cea mai mare baza militară din Europa în județul Constanța!"

19 Mar 2024 680