În contextul înmulţirii cazurilor de coronavirus, USR Constanţa solicită reducerea personalului care lucrează în instituţii publice şi încurajarea muncii de acasă


România are deja cazuri de coronavirus confirmate, iar situaţia poate evolua în orice direcţie de aici înainte, iar asta depinde doar de felul în care România va reacţiona.


Reprezentanţii USR, spun că aşteaptă măsuri concrete din partea autorităţilor astfel încât să fie stopată răspândirea virusului.


„Depindem atât de măsurile pe care le vor lua instituţiile, cât şi de noi înşine. Fiecare trebuie să ia în serios rolul de a se proteja şi a-i proteja pe cei care sunt mai vulnerabili”, susţine USR Constanţa. Aceştia mai solicită autorităţilor să asigure suport la domiciliu pentru tratamentul cetăţenilor, creşterea frecvenţei mijloacelor de transport la orele de vârf, reducerea personalului care lucrează în instituţii publice şi încurajarea muncii de acasă.


Toate şcolile din România vor fi închise începând de miercuri, 11 martie, până în 22 martie, iar măsura ar putea fi prelungită, dacă situaţia o impune. De asemenea, au fost sistate stagiile în spitale pentru cursanţii şcolilor postliceale.


Premierul Ludovic Orban a cerut că firmele şi instituţiile să permită angajaţilor să lucreze de acasă, în măsura în care acest lucru este posibil.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 419

ZIUA LIVE Stelian Ion (ADU) - „Eu văd dezvoltarea Constanței pe orizontală, trebuie să încurajăm aceste investiții"! (VIDEO)

17 Apr 2024 492

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța propune o administrație transparentă!

16 Apr 2024 568

Bugetare participativă Se amenajează părculețul de la Termele Romane. Proiectul a fost depus de un adolescent din Constanța!

13 Apr 2024 510

Consultare publică Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii (DOCUMENT)

12 Apr 2024 533

A fost emis certificatul de urbanism Spații dotate cu echipamente pentru exerciții fizice, amenajate în Poarta 6 din municipiul Constanța

12 Apr 2024 426

ZIUA LIVE Candidatul USR la Primăria Mangalia, Semiran Abdurefi – „Oamenii din Mangalia trebuie să aibă curaj, să își urmeze visul”

10 Apr 2024 581

ZIUA LIVE Semiran Abdurefi, președinte USR Mangalia, candidat la fotoliul de primar al Municipiului Mangalia (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 898

ZIUA LIVE. Stelian Ion (ADU) „Constanța este un oraș nespălat, îl spală doar ploile, iar din cauza lucrărilor prost făcute se inundă”!

09 Apr 2024 733

Alianța Dreapta Unită a stabilit candidatul pentru Primăria Independența, județul Constanța

09 Apr 2024 557

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria municipiului Constanța - „Primăria s-a detașat de cetățeni și pare că ia decizii împotriva cetățenilor“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Apr 2024 494

ZIUA LIVE În ce direcție se îndreaptă orașul Mangalia? (VIDEO)

09 Apr 2024 639

ZIUA LIVE Deputatul Stelian Ion, candidatul ADU la Primăria Municipiului Constanța despre lipsa locurilor de parcare și traficul infernal!

08 Apr 2024 648

LIVE VIDEO+TEXT Ludovic Orban - „Sunt aici pentru a-l sprijini pe Stelian Ion pentru funcția de primar al Municipiului Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Apr 2024 793

Sănătatea locuitorilor în pericol USR Constanța a sesizat Garda de Mediu în legătură cu poluarea din zona străzii Baba Novac !

05 Apr 2024 649