Incepe constructia statiei de sortare a deseurilor, la Cumpana

cumpana.jpgPrimarul Mariana Gâju şi-a exprimat speranţa ca toţi locuitorii să înţeleagă importanţa colectării selective a deşeurilor, pentru a trăi într-o comună curată şi într-un mediu sănătos

Administraţia locală din Cumpăna a mai făcut un pas important în ce priveşte ducerea la îndeplinire a proiectului privind colectarea selectivă a deşeurilor şi execuţia unei staţii de sortare. 

Primăria a convocat, marţi după-amiază, o întâlnire cu agenţii economici din comună, pentru a-i informa cu privire la importanţa colectării selective a deşeurilor pentru păstrarea curăţeniei în localitate. Cu această ocazie, a fost anunţat şi câştigătorul licitaţiei pentru construirea staţiei de sortare ce va deservi comuna Cumpăna.

Primarul Mariana Gâju a discutat cu agenţii economici din comună despre importanţa implicării întregii comunităţi în finalizarea proiectului cu finanţare europeană. Edilul comunei le-a spus comercianţilor prezenţi că sprijinul lor este foarte important în formarea conduitei locuitorilor de a colecta deşeurile selectiv, astfel încât acestea să poată fi reciclate şi să poată aduce venituri comunităţii locale. „Va trebui să ne obişnuim să păstrăm curăţenia, iar oamenii vor trebui să înveţe să arunce hârtia la containerul de hârtie, sticlele la cel pentru sticlă şi aşa mai departe. Cred că cei mici, care sunt mai receptivi, o să aibă un rol important în acest proiect. Ei or să le să spună părinţilor, bunicilor cum şi unde să arunce gunoiul. De cele mai multe ori, copiii ajung să ne înveţe pe noi", a afirmat primarul Mariana Gâju.

Orice hârtie reciclată aduce bani comunei

Sandor Korosfoy, reprezentantul firmei care se ocupă de promovarea proiectului, a declarat că este de preferat ca locuitori comunei să înveţe să şi spele ambalajele (conservele, sticlele din plastic etc) înainte de a le arunca la gunoi, acest lucru fiind important pentru valorificarea deşeurilor în beneficiul comunei. „Ambalajele reciclate vor aduce bani comunei, iar orice hârtie murdară va fi mai ieftină", a subliniat el.

Câştigătoarea licitaţiei privind execuţia unei staţii de sortare de capacitate mică este SC Litoral Construct SA Constanţa. Firma a fost selectată dintr-un număr de şapte agenţi economici care au depus oferte şi dintre patru societăţi, ale căror oferte au fost declarate admisibile. Astfel, SC Litoral Construct SA Constanţa va construi staţia de sortare în schimbul sumei de 1.237.663,67 lei sau 291.558 euro fără TVA, oferta sa fiind considerată cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Potrivit primarului Mariana Gâju, termenul de execuţie a lucrării este luna septembrie - prima jumătate a lunii octombrie. Staţia de sortare va crea şi 19 locuri de muncă.

Creşă cu 200 de locuri

Administraţia locală din Cumpăna are în derulare mai multe proiecte de importanţă pentru comunitate. Unul dintre acestea este construirea a opt locuinţe pentru rromi. Licitaţia pentru construirea caselor va avea loc, potrivit Marianei Gâju, pe 24 iunie. „Aceste proiecte privind integrarea rromilor sunt importante pentru comună, pentru că ne aduc un punctaj în plus la accesarea altor fonduri europene", a subliniat Mariana Gâju.

Un alt proiect prioritar este racordarea localităţii la reţeaua de gaze, după care străzile din comună vor fi acoperite cu tratament dublu bituminos. „Trebuie să săpăm mai întâi reţeaua de gaze şi apoi facem străzile, pentru că nu ne permitem să facem mai întâi străzile şi apoi să le spargem să băgăm gaze", a subliniat Mariana Gâju.

Alte proiecte pentru concretizarea cărora se luptă primarul din Cumpăna sunt: construirea unei a doua săli de sport, prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii, realizarea unui bazin de înot şi a unui parc. În plus, 64 de locuinţe pentru tineri vor fi date în folosinţă în perioada următoare, după care va începe construcţia a încă 64 de unităţi locative. De asemenea, primarul Mariana Gâju a anunţat în premieră că va construi o creşă pe locul fostului canton al Drumurilor Naţionale. „Am cumpărat cantonul şi vom construi acolo o creşă cu 200 de locuri, în parteneriat cu un belgian, care vine să îşi monteze patru turbine eoliene", a afirmat edilul din Cumpăna. Mariana Gâju intenţionează să construiască şi un cămin de bătrâni, un campus şcolar cu 24 de săli de clasă şi un internat cu 300 de locuri, şi un minispital cu 30 de locuri.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

locuitoriiiiiii

19 Jun, 2009 10:44

locuitorii, nu locuitori

Articole asemanatoare

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 536

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 394

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 310

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 516

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 660

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 634

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 555

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 801

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 620

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 611

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 548

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 511

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 827

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 669

Firme Constanța Adunare Generală a Asociaților și modificări în contextul decesului unui asociat la Lex Trans SRL

27 Feb 2024 635