Incertitudini în procesul de învățământ. Un senator de Constanța îi cere ministrului Educației strategia privind formele de învățământ online

  • Parlamentarii social-democrați sunt  nemuțumiți de modul în care ministrul Educației gestionează examenele naționale din acest an
  • Senatorul PSD de Constanța, Ștefan Mihu a adresat ministrului Educației și Cercetării o interpelare privind incertitudinile grave din procesul de învățământ românesc
Parlamentarii social-democrați sunt  nemuțumiți de modul în care ministrul Educației gestionează examenele naționale din acest an. De altfel, deputații și senatorii PSD, alături de cei de la Pro România au depus o moțiune simplă împotriva Monicăi Anisie.
La rândul său, senatorul PSD de Constanța, Ștefan Mihu a adresat ministrului Educației și Cercetării o interpelare privind incertitudinile grave din procesul de învățământ românesc. Acesta punctează necesitatea unei strategii a ministerului de resort pentru o bună organizare și desfășurare. a examenelor.
“De câteva luni bune, învățământul românesc încearcă să supraviețuiască gravelor perturbații provocate de pandemia de coronavirus. Desigur, peste tot în lume există dificultăți de acest fel, ceea ce este de înțeles și, până la un punct, inevitabil. Ceea ce este, însă, mai greu de acceptat este încetineala cronică, cu care Ministerul Educației și Cercetării înțelege și « știe » să identifice soluții viabile în acest domeniu fundamental. Am să mă refer aici, în primul rând, la întârzierea cu care, adică doar cu câteva zile înainte de începerea propriu-zisă a examenului de Bacalaureat, Ministerul Educației și Cercetării a catadicsit să precizeze calendarul de organizare și desfășurare, pentru anul în curs, a probelor la acest examen, moment crucial în viața oricărui elev. 
O altă chestiune deosebit de sensibilă pentru învățământul românesc suscitată de criza epidemiologică - mai ales în perspectiva nedorită în care pandemia de coronavirus ar putea să revină, din păcate, în cursul anului școlar viitor sau în situația în care ne vom confrunta cu alte crize similare - se referă la strategia avută în vedere de Ministerul Educației și Cercetării privind pregătirea unor soluții rapide de extindere relevantă a formelor de învățământ online în țara noastră, cu accent pe dotarea corespunzătoare în plan logistic și de infrastructură, pe dimensiunea IT, a mediului rural și, în general, a zonelor  defavorizate”, notează senatorul social-democrat în interpelare. Parlamentarul solicită astfel ministrului Educației să prezinte strategia avută în vedere și măsurile concrete pentru rezolvarea aspectelor semnalate prin intermediul interpelării.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Reabilitarea clădirilor monument Ce i-a cerut președintele PSD Constanța ministrului Culturii?

29 Oct 2023 1165

Senatorul Remus Negoi îi cere ministrului Sportului ca statul român să-și reconsidere poziția față de marele campion la atletism Ilie Floroiu

30 Oct 2022 1748

Senatorul Remus Negoi (USR) îi cere ministrului Rafila să explice cum se implică în redeschiderea Spitalului de Boli Infecțioase

11 Apr 2022 2666

USR reușește să blocheze construcțiile din beton de pe plaja sălbatică Corbu

10 Mar 2022 1581

Oficial de la Ministerul Transporturilor. Care este situația concretă a drumului expres Alternativa Techirghiol din județul Constanța?

07 Feb 2022 3634

Senatorul Remus Negoi a cerut ministrului Agriculturii acordarea ajutoarelor financiare pentru viticultorii din Dobrogea, afectaţi de secetă

22 Dec 2021 3310

Câți elevi au optat pentru materiile „O istorie a comunismului din România" și "Istoria evreilor. Holocaustul", în anii școlari trecuți

18 Nov 2021 1855

Precizări ale Ministrului Justiției, Stelian Ion, în legătură cu procedura de extrădare a omului de afaceri Sorin Strutinsky

18 Jun 2021 3975

Situația stadionului Gheorghe Hagi din Constanţa ajunge în Parlamenul României

25 May 2021 3827

Ministrul Justiției, Stelian Ion, interpelat de un senator AUR de Constanța, pe tema stadiul demersurilor întreprinse pentru extrădarea lui Sorin Strutinsky

17 May 2021 4823

ZIUA LIVE. SOS Spitalul Județean. Expertizele tehnice arată că imobilul prezintă deficit de rezistență și risc seismic. Este nevoie de o clădire tampon pentru a muta secțiile

14 May 2021 3706

Secarea concesiunilor piscicole din Delta Dunării pentru a fi utilizate pentru agricultură, în atenția deputatului PNL Bogdan Bola

30 Apr 2021 3840

Este oficial. Portul Constanța nu va fi listat pe bursă!

29 Apr 2021 3773

Interpelarea ministrului Sănătății. Deputații PNL de la Constanța și Tulcea, front comun pentru înființarea unui spital regional

11 Feb 2021 3371

Pandemia a suspendat viața culturală. Deputatul PSD de Constanța, Cristina Dumitrache cere soluții Ministrului Culturii

03 Nov 2020 4812