Întâlnire pe tema vaccinării Cristina Dumitrache (PSD) - „Părintele are dreptul şi datoria să ia cea mai bună decizie pentru copilul său!“

Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, Institutul de cercetare în domeniul imunizării din Washington (The Sabin Vaccine Institute) şi UNICEF România au organizat la Parlament o întâlnire pe tema imunizării.
 
Sabin Institute a prezentat o analiză a cadrului legislativ din 53 de ţări europene, cu măsuri de succes implementate în diferite ţări, dar şi dificultăţi întâmpinate, astfel încât imunizarea trebuie să fie o prioritate pentru România, astfel încât tragedii ca moartea din cauza rujeolei a celor 59 de copii să nu se mai întâmple.
UNICEF colaborează cu Ministerul Sănătăţii, autorităţile centrale şi judeţene pentru a identifica şi a implementa cele mai bune soluţii, astfel încât toţi copiii din România să fie protejaţi împotriva bolilor ce le pun viaţa în pericol.
 
La întâlnire a fost prezent şi deputatul PSD de Constanţa Cristina Dumitrache. „Am participat cu mare interes la întâlnirea Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor cu reprezentanţii UNICEF şi Sabin Vaccine Institute. Această întâlnire a avut ca tema imunizarea şi a fost o bună oportunitate pentru a discuta problemele reale care au dus la scăderea ratei de vaccinare în România şi ce poate face statul pentru a promova imunizarea.
Ţin să le mulţumesc pe această cale celor de la Sabine Vaccine Institute pentru efortul şi resursele consumate pentru efectuarea unui studiu referitor la cadrul legislativ privind vaccinarea în 53 de ţări. Acest amplu studiu a ajuns la aceeaşi concluzie cu cea a unui alt studiu (Eurosurveillance) efectuat la nivel european: obligativitatea sau simpla recomandare nu afectează în mod substanţial rata de vaccinare. În fapt, cea mai mare rată a vaccinării în Europa o găsim în Finlanda unde vaccinarea este recomandată şi nu obligatorie.
Această concluzie, alături de multe alte argumente, a stat la baza amendamentelor depuse în 2017 de mine şi de colegii mei la legea vaccinării.
 
Astfel, susţin şi astăzi că informarea corectă, transparentă în comunicare şi obligaţia statului de a asigura accesul la vaccinuri de calitate şi în cantitate suficientă sunt elementele esenţiale care stau la baza creşterii ratei de vaccinare. Părintele, cu toate aceste resurse la dispoziţie, are dreptul şi datoria să ia cea mai buna decizie pentru copilul său”, susţine Dumitrache într-un punct de vedere exprimat după această întâlnire.
 
Sursa foto: Facebook
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 391

Rafila, anunț despre vaccinarea copiilor. „Sper ca oamenii să înţeleagă“

12 Apr 2024 424

Creştere alarmantă a cazurilor de rujeolă! Aprilie este luna națională a informării despre vaccinare

01 Apr 2024 438

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 1044

Undă verde de la Mediu pentru Spitalul de Boli Infecțioase Constanța! Ce investiție este vizată?

14 Feb 2024 714

Iată lista farmaciilor din Constanța, unde te poți vaccina antigripal

06 Feb 2024 949

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

05 Dec 2023 999

INSP 100 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 16 - 22 octombrie cu Pfizer Omicron

23 Oct 2023 924

Proiect depus la Mediu Spitalul de Boli Infecțioase Constanța se extinde

19 Oct 2023 1049

INSP Peste 16 milioane de doze de vaccin au fost administrate, de la începutul campaniei

16 Oct 2023 960

EFSA recomandă vaccinarea preventivă împotriva gripei aviare pentru păsările din zonele cu risc ridicat

11 Oct 2023 906

CAS Constanța Vaccinurile gripale se decontează din FNUASS pe baza prescripției medicale electronice

03 Oct 2023 976

Ministrul Sănătății „Vaccinarea nu este și nu va deveni obligatorie!”

14 Aug 2023 859

Ministerul Sănătății, conferință privind vaccinarea la nivelul României. Se va discuta strategia pe următorii 7 ani

11 Aug 2023 850

Proiectul ce vizează strategia națională de vaccinare în România până în 2030, în dezbatere publică. Ce prevede acesta

08 Aug 2023 731