Interviu cu Alexi Pitu, fotbalist la FC Viitorul „Viața în izolare este destul de complicată, mai ales pentru sportivi“


La 17 ani, mijlocașul Alexi Pitu este unul dintre cei mai promițători fotbaliști de la FC Viitorul Constanța și o speranță a fotbalului românesc, pe care îl reprezintă foarte bine și sub tricolor, la echipa națională de juniori.

Continuator al tradiției fotbalistice în familia constănțeană Pitu, Alexi va împlini 18 ani peste puțin timp, pe 5 iunie. Grație talentului său precoce, el este de ceva ani la echipa mare a FC Viitorul, iar în 2018, devenea, la 16 ani şi o lună, cel mai tânăr debutant român în cupele europene! În Liga 1 a debutat la 16 ani, o lună şi 17 zile, iar primul său meci la FC Viitorul (un amical cu Galatasaray Istanbul, în iarna lui 2018!) l-a disputat la 15 ani şi şapte luni. Viitorul lui Alexi se anunță luminos, iar tânărul fotbalist abia așteaptă să revină la antrenamente și la meciuri, după ce restricțiile impuse în urma pandemiei de coronavirus vor fi ridicate.    

- Alexi, cum e viața în izolare pentru un sportiv, departe de colegi, de toți cei de la echipă și de atmosfera de antrenament și de competiție?
-  Viața în izolare este destul de complicată, mai ales pentru sportivi, iar în privința colegilor și a antrenamentelor pot spune doar că sper să ne vedem și să începem cât mai repede.

- Ce-ți lipsește cel mai mult în această perioadă, față de atunci când totul se derula normal, în lipsa coronavirusului?
- Cel mai mult îmi lipsesc programul și activitatea zilnică. Brusc, am fost nevoit să stau în casă și să-mi schimb rutina.

- Cum decurge o zi de-a ta din izolare, ce program de pregătire urmezi?
-  Încerc să am cât mai multe activități pe zi, pentru a nu mă plictisi. Urmez programul de pregătire de la club, alături de exerciții tehnice cu mingea.

- Ești cel mai tânăr fotbalist român care a debutat în cupele europene, la vârsta de 16 ani și o lună. Ai meciuri și în Liga 1, pe când și primul gol în campionatul intern?
- Sper ca primul gol oficial să vină chiar în acest sezon, dacă nu în acest an!


- Familia Pitu e una cunoscută în fotbal. Unchii tăi, Adrian și George, au jucat la un nivel înalt, iar fotbal a făcut și tatăl tău. Obiectivele tale în carieră care sunt?
- Da, familia mea are mulți fotbaliști, am crescut în acest spirit și asta m-a îndrumat și pe mine spre această carieră. Obiectivul meu principal ar fi să joc pentru o echipă bună din primele cinci ligi ale lumii.


- Ai multe realizări în fotbal, la o vârstă fragedă. Prezențeîn Liga 1, în cupele europene, ești campion la juniori, internațional al României... Care dintre reușitele de până acum îți e cel mai aproape de suflet?
- Realizarea cu care mă mândresc cel mai mult este debutul într-un meci oficial, mai ales că a fost în cupele europene.

- Ce alte pasiuni ai, în afara fotbalului, și ce alte sporturi îți mai plac?
- Alte pasiuni ar fi jocurile pe consolă, în principal FIFA, și vizionarea filmelor, iar în ceea ce privește alt sport, îmi place foarte mult baschetul.

- În ianuarie 2018, ai avut parte de debutul la prima echipă a FC Viitorul, într-un amical de gală, cu Galatasaray Istanbul. Cum ai trăit acel moment și ce ți-a spus antrenorul tău, Gheorghe Hagi, când te-a trimis pe teren, în repriza a doua? 
- A fost un moment special pentru mine. A fost primul meu meci la echipa de seniori, chiar împotriva unui adversar de calibru. Domnul Hagi mi-a spus să am încredere în jocul meu.

- Cine e idolul tău din fotbal și ce echipă favorită ai din afara României?
- Chiar dacă echipa mea preferată de când eram mic este Real Madrid, Lionel Messi este jucătorul pe care îl apreciez cel mai mult.

- Cât de mult poate înlocui fotbalul, în această perioadă, meciurile de fotbal virtual în FIFA 20, la care participi și tu?
- Aceste turnee de FIFA sunt binevenite în perioada aceasta, deoarece ne ajută sa trecem mai ușor peste această izolare.

Sursa foto: FC Viitorul

Citește și:

FC Viitorul are cinci jucători convocaţi la Naţionala Under-18 a României pentru turneul din Spania

Cu cine se va duela FC Viitorul în sferturile eCupei României. Echipa constănțeană, reprezentată de doi tineri

Cel mai tânăr român care a debutat în cupele europene Alexi Pitu, puştiul de 17 ani al FC Viitorul, aleargă după primul gol în Liga 1
(galerie foto)


FC Viitorul. „Perlele“ lui Hagi La 16 ani, Alexi Pitu a avut ofertă de la o echipă mare din străinătate

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Zahiu, mesaj emoționant - „Departe de casă, dar cu gândul tot la Farul! Forza Farul! Farul campioană!“ (GALERIE FOTO)

20 May 2023 5732

În premieră la Naționala mare Alexi Pitu, pe lista preliminară pentru meciurile României cu Andorra și Belarus

03 Mar 2023 1554

La un an de la accidentarea gravă suferită, Ianis Hagi a revenit pe teren la Glasgow Rangers. Alexi Pitu, debut la Bordeaux

29 Jan 2023 1371

Farul Constanța și Bordeaux au semnat transferul lui Alexi Pitu la formația franceză (VIDEO)

26 Jan 2023 1881

Farul Constanța Alexi Pitu a plecat în Franța, pentru a semna cu Bordeaux. „Sunt foarte fericit“

25 Jan 2023 1595

Alexi Pitu, coleg cu Ianis Hagi la Glasgow Rangers? Ce a spus fotbalistul Farului despre un posibil transfer la echipa din Scoția (GALERIE FOTO)

16 Jan 2023 2699

Farul Constanța, victorie categorică în amicalul cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Jan 2023 2616

Cât costă biletele de intrare la meciul Farul Constanța - CFR Cluj. Primele două clasate se duelează la Ovidiu

10 Jan 2023 2221

Farul Constanța Constantin Grameni - „Să fii pe primul loc și să te poți bate la titlu e cel mai frumos sentiment“

10 Jan 2023 2354

Fotbaliștii de la Farul Constanța s-au reunit și au efectuat vizita medicală (VIDEO)

04 Jan 2023 1711

Farul Constanța și cifrele care i-au dus pe „marinari“ în fruntea Superligii. De la David Kiki la Denis Alibec, evoluții de top

23 Dec 2022 1925

FC Hermannstadt - Farul, meciul inaugural pe noul stadion din Sibiu. „Marinarii“ au 13 meciuri la rând fără înfrângere (GALERIE FOTO)

09 Dec 2022 3572

FC Hermannstadt - Farul Constanța Dina Grameni - „În tur, n-am reușit să înscriem, sperăm să o facem acum“

08 Dec 2022 2540

Emoționant! Dina Grameni i-a dedicat golul cu FC Botoșani bunicului său, fostul primar de la Mihai Viteazu „Sunt sigur că, de Sus, mă veghează și îmi dă putere“ (GALERIE FOTO)

07 Dec 2022 10536

LIVE TEXT. Proiectul „Învățăm să fim campioni“ Farul Constanța, întâlnire cu elevii de la Liceul Teoretic „George Călinescu” (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Dec 2022 1855