Japonia Klaus Iohannis, întâlnire cu președintele Republicii Letonia

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, la Tokyo, o întrevedere bilaterală cu Președintele Republicii Letonia, Egils Levits, în marja participării la Ceremonia de Întronare a Împăratului Japoniei. Aceasta este prima întâlnire a celor doi șefi de stat după alegerea actualului Președinte al Republicii Letonia, la data de 29 mai 2019, transmite Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că relațiile dintre România și Republica Letonia sunt excelente, bazate pe experiența istorică similară și pe apartenența comună la familia europeană și euro-atlantică, împărtășind interese comune la frontiera externă a Uniunii Europene și pe Flancul Estic al NATO. La rândul său, Președintele Egils Levits a menționat caracterul foarte bun al relațiilor bilaterale și a apreciat dimensiunea în creștere a cooperării economice între cele două state, precum și importanța intensificării colaborării în cadrul UE.

Președintele României a subliniat, în acest context, importanța acțiunii comune a celor două țări pentru întărirea coeziunii la nivel european, precum și a poziționării Uniunii Europene ca actor relevant pe plan extern.

Cei doi interlocutori au evidențiat că cele două state au numeroase poziții comune pe temele de interes pe agenda europeană, inclusiv cu privire la viitorul buget al Uniunii Europene post-2020. În context, Președintele Klaus Iohannis a menționat că România susține un buget ambițios, cu alocări substanțiale pentru politica de coeziune și politica agricolă comună, care să ofere un răspuns adecvat şi la noile provocări la nivelul UE. În acest cadru, Președintele României a prezentat dificultățile legate de negocierea noului Cadru Financiar Multianual, evidente în urma recentului Consiliu European.

Cei doi șefi de stat au discutat, totodată, despre situația din Republica Moldova, Președintele României subliniind susținerea fermă a țării noastre pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și pentru realizarea interconectărilor energetice la care țara noastră contribuie direct.

De asemenea, au fost abordate problematica de securitate și cooperarea celor două țări în cadrul NATO, ambele state alocând 2% din PIB pentru apărare. Președinții Klaus Iohannis și Egils Levits au fost de acord că trebuie impulsionat parteneriatul dintre UE și NATO, cu punerea în evidență a complementarităților și evitarea duplicărilor în construirea dimensiunii europene a apărării. De asemenea, a fost discutată relația cu Rusia și a fost subliniată importanța relației transatlantice.

Președintele României a evidențiat relevanța crescândă a Inițiativei celor Trei Mări, la care ambele state participă activ, care s-a consacrat ca un instrument eficient de stimulare a dezvoltării economice regionale, creşterii coeziunii europene şi consolidării legăturilor transatlantice și a subliniat contribuția țării noastre, prin Summitul organizat la București în 2018, găzduit de Președintele Klaus Iohannis, pentru maturizarea conceptuală și politică a Inițiativei și pentru dotarea sa cu instrumente concrete, care să contribuie la implementarea proiectelor de interconectare pe direcția Nord-Sud, de care ambele state sunt direct interesate.

Cei doi șefi de stat au convenit să intensifice dialogul la cel mai înalt nivel prin organizarea de vizite reciproce în cele două țări care să stimuleze cooperarea bilaterală în toate domeniile de interes reciproc, precum și o interacțiune sporită la nivelul UE.

Sursă foto: Administrația Prezidențială

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 391

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 427

Președintele Iohannis a promulgat Legea „2 Mai“ – Traficul de droguri de mare risc, pedepsit cu închisoare cu executare

21 Mar 2024 505

CCR permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere

20 Mar 2024 413

Decretul semnat de Klaus Iohannis Anul 2025 va fi „Anul Centenar al Patriarhiei Române”

19 Mar 2024 422

Ambasadorul Marii Britanii îl refuză pe Iohannis „Am spus că susținem candidatura lui Rutte”

16 Mar 2024 1655

Curtea Constituțională a României, sesizată de președintele României în cazul legii privind executorii judecătorești

14 Mar 2024 448

Prefectul județului Constanța, despre anunțul președintelui Iohannis „Este momentul optim ca România să-și asume o responsabilitate cât mai ridicată la nivelul NATO“

12 Mar 2024 681

Președintele Klaus Iohannis „Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO“ (VIDEO)

12 Mar 2024 733

Klaus Iohannis - „„Nu intenționez să îmi scurtez mandatul de Președinte“ (VIDEO)

12 Mar 2024 398

Klaus Iohannis- „România nu va trimite combatanţi în Ucraina“

12 Mar 2024 392

Iohannis, declarație de presă pe tema NATO la ora 17.00

12 Mar 2024 426

Modificarea Legii Concurenței, reexaminată la cererea președintelui Iohannis

11 Mar 2024 833

Legea care interzice vânzarea de energizante către minori, promulgată

11 Mar 2024 539

Iohannis- „Salut reuşita României în procesul privind Roşia Montană”

09 Mar 2024 467