Klaus Iohannis, declarații la începutul ședinței de Guvern „Toate școlile trebuie să treacă în online”

  • Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la şedinţa de Guvern.

„Mulțumesc pentru invitație! Mă bucur să vă revăd pe toți aici, însă trebuie să recunosc că această bucurie este umbrită de evoluția pandemiei de la noi și cred că suntem, pe bună dreptate, cu toții îngrijorați.

Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit. Am avut și astăzi mulți, prea mulți, care au decedat.

Și trebuie să fim foarte realiști. Sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente.

Sunt necesare măsuri în plan național, precum școlile să treacă toate în on-line. Angajații – și din public, și din privat – să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil. Magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21:00. Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată. Petrecerile – și cele publice, și cele private – trebuie interzise. Târgurile și piețele trebuie închise.


Portul măștii trebuie să devină obligatoriu, peste tot în țară, în toate locurile publice și la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior, cum este aici, în sala Guvernului, sau în exterior - portul măștii trebuie generalizat și trebuie să fie obligatoriu. Iar firmele și autoritățile trebuie obligatoriu să-și decaleze programul de funcționare, astfel încât și transportul public să funcționeze cu o încărcare mult mai mică, permițând, în acest fel, distanțarea suficientă între persoane.

Evident că noi dorim să controlăm extinderea, răspândirea pandemiei, dar, în același timp, vrem să dăm șanse medicilor să trateze cazurile grave în spitale!

În același timp, ne dorim să continue activitățile economice! Nu dorim să închidem economia românească, noi dorim să luăm măsuri prin care oamenii sunt protejați și economia funcționează în continuare. Și, da, vrem ca românii să-și continue viața cât de mult se poate apropiat de o viață normală. Doar că nu suntem în condiții normale, suntem în condiții de pandemie și nu putem să facem abstracție de acest lucru.

În același timp, începe campania electorală. Va fi o campanie electorală în condiții foarte speciale, foarte stricte, și urmează votul. Vă invit, domnule Prim-ministru, onorați membri ai Guvernului, să vă implicați total pentru a garanta organizarea în cele mai bune condiții a alegerilor și în condiții de siguranță sanitară. Este posibil, am dovedit-o cu ocazia alegerilor locale care au avut loc acum puțin timp.


Există multe discuții în spațiul public despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie. Eu vă spun foarte clar: democrația nu poate fi pusă în paranteză! Democrația trebuie garantată și democrația se garantează prin alegeri, prin alegeri libere. Și națiunile puternice țin la alegeri democratice, chiar și în condiții de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc acum puține ore, aproape, aș putea să spun, alaltăieri, în Statele Unite ale Americii.

Acolo să ne uităm, la democrațiile consolidate, cu tradiții vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză! În Statele Unite, alegerile au avut loc în condițiile în care acolo au aproape 100.000 de cazuri noi în fiecare zi. Și totuși alegerile s-au organizat și au avut o prezență record. Și dacă v-ați uitat la televizor, ați văzut lume multă la alegeri, disciplinați, la distanță, toți cu mască, și au fost și au ales. Sau să ne amintim cum în Statele Unite s-au organizat alegeri în noiembrie 1944, în plin război! Dar au ținut să facă alegeri, fiindcă așa trebuie în democrație!

Așa fac națiunile puternice și națiunea română este o națiune puternică, dragii mei, și vom trece împreună prin această criză!”


Ulterior, președintele Klaus Iohannis a transmis cetățenilor un mesaj pe pagina sa de Facebook:

„Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit de COVID-19 și mulți, prea mulți români care au decedat. Sunt necesare măsuri mai ferme, luate la nivel național, pentru că cele deja în vigoare nu mai sunt suficiente pentru a controla epidemia. Astfel, urmează ca toate școlile să treacă la predare online, angajații din sistemul public și privat să lucreze în telemuncă unde este posibil, magazinele vor fi închise la ora 21:00, iar circulația pe timpul nopții va fi restricționată. Petrecerile publice și private vor fi interzise, târgurile și piețele închise, iar purtarea măștii va fi obligatorie peste tot, în interior, inclusiv la locul de muncă, și în exterior. Firmele și toate autoritățile își vor decala programul, pentru a evita aglomerația în mijloacele de transport. Trebuie să controlăm extinderea pandemiei și să dăm șanse medicilor să trateze cazurile grave. Nu dorim să închidem economia românească, ci să luăm măsuri prin care oamenii sunt protejați și economia funcționează în continuare. Așa fac națiunile puternice și națiunea română este o națiune puternică, dragii mei, și vom trece împreună prin această criză!”, a scris președintele Klaus Iohannis.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu voleibalistul Eric Petcu, de la CSM Constanța „Inițial, a fost doar o joacă, iar în timp a devenit o pasiune“

15 Feb 2024 1661

Proiectul de hotărâre, pe masa aleșilor locali constănțeni Două școli și o grădiniță din Constanța rămân fără terenuri (DOCUMENT)

13 Feb 2024 781

„O inimă bună a încetat să mai bată“ Unul dintre cei mai cunoscuți instructori auto din Constanța s-a stins din viață

12 Jan 2024 3846

VIDEO Vrei să devii polițist? Acum ai ocazia! Precizări importante legate de tatuaje. Interviu online cu agent șef adjunct de poliție Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța

01 Nov 2023 2292

Se suplimentează banii pentru învățământul constănțean! Mai multe grădinițe vor fi reabilitate

27 May 2023 1038

Polițiștii constănțeni au desfășurat acțiuni de prevenire în mai multe școli din Constanța și Năvodari

09 Feb 2023 956

Ministerul Educației face precizări importante despre redeschiderea școlilor

05 Jan 2023 1827

Sprijin pentru viitoarele mămici! Școala Mamei și îngrijirea postpartum la ARMONIA Hospital

26 Nov 2022 1433

Pregătiri pentru online Școala Gimnazială din Hamcearca, județul Tulcea, dotată cu laptopuri și tablete. Primăria investește 26.000 de euro, față de 39.000, cât estimase (DOCUMENT)

12 Jul 2022 1524

Şcolile din capitala Ucrainei, Kiev se vor redeschide pe 1 septembrie

01 Jul 2022 933

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu „Şcoala online impusă de pandemie a fost o catastrofă educaţională“

21 Apr 2022 1688

Sorin Cîmpeanu Odată cu încetarea stării de alertă, dispare obligativitatea măștii pentru elevi, iar universitățile nu mai pot organiza cursuri online

07 Mar 2022 3608

Timiș 53 de copii au fost retrași de părinți de la școală pentru a face ore online cu profesori din străinătate

09 Feb 2022 1333

Ministrul Educației. Câte clase învață în sistem online, la nivel național (DOCUMENT)

04 Feb 2022 1477

Fiul medicului Octavian Jurma are Covid. „Acest moment este inevitabil pentru orice familie cu elevi în casă"

25 Jan 2022 2414