Politic

La finalul primei sesiuni parlamentare, Robert Turcescu, deputat PMP de Constanța, și-a prezentat raportul activității în calitate de ales al județului - raport stufos, rezultate puține


Deputatul PMP de Constanța Robert Turcescu și-a prezentat, la finalul primei sesiuni parlamentare, raportul activității în calitate de deputat ales al județului Constanța. Turcescu este secretar al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților și  vicepreședinte al Comisiei pentru regulament a  Camerei Deputaților. În primăvara acestui an, a fost desemnat de către PMP membru în Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial.
 
Potrivit raportului de activitate, în această primă sesiune parlamentară, Turcescu a depus 58 de amendamente la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2017, prin care a solicitat bani pentru  infrastructura județului, modernizarea școlilor și a unităților sanitare din județ, dar și a unor lăcașuri de cult și a inițiat un proiect de lege foarte important, care prevede obligativitatea universităților ca, în termen de un an, să publice toate lucrările de doctorat din 1990 și până în prezent, iar în cazul în care nu vor respecta acest lucru, nu vor mai avea voie să organizeze doctorate. De asemenea, tot în această primă sesiune, a fost co-inițiator, alături de colegi din PMP, a încă 22 de proiecte de lege. De asemenea, a avut 32 de luări de cuvânt în plen, 12 declarații politice prin care a cerut lămuriri cu privire la chestiuni cu care se confruntă constănțenii.
 
Activitatea lui Robert Turcescu în calitate de deputat de Constanța a început cu depunerea a 58 de amendamente, prin intermediul cărora a cerut alocarea de bani pentru: 

SĂNĂTATE

Pentru renovarea și dotarea Spitalului Clinic de Balneologie din Eforie, a Spitalului Municipal Mangalia, modernizarea și dotarea cu aparatură a centrelor ambulatorii din Policlinica Eforie Nord și din orașul Negru Vodă, dar și pentru înlocuirea instalației electrice în Secția de Pneumologie/TBC din Spitalul Județean Constanța; achiziționarea unei ambulanțe pentru centrul medical din comuna Mihai Viteazu, amenajarea și dotarea unui dispensar în satul Siminoc, construirea unui dispensar în comuna Corbu, dar și renovarea dispensarelor din Săcele și Seimeni; construirea de locuințe destinate medicilor care lucrează în spitalele din Hârșova și Mangalia. 

EDUCAȚIE

Înființarea de creșe și grădinițe în Cumpăna și Negru Vodă; renovarea, modernizarea și/sau dotarea cu mobilier sau calculatoare a unor școli din Constanța, Agigea, Aliman, Dunăreni, Costinești, Dobromir, Hârșova, Negru Vodă, precum și achiziționarea unui microbuz pentru transportul elevilor din Costinești; modernizarea grădinițelor din Cobadin și Eforie, dar și construirea/modernizarea de săli de sport pentru școli și licee din Cobadin, Eforie, Nicolae Bălcescu, Săcele, Mangalia. 

INFRASTRUCTURĂ

Amendamentele au vizat asfaltarea DC 85, care leagă satului Luminița de DJ 226, și a bretelelor de legătură între Cumpăna și șoseaua de centură Ovidiu-Agigea; alimentarea cu gaze a comunei Corbu; alimentarea cu apă și canalizare sau extinderea rețelelor existente din Dobromir, Sinoe, Mihai Viteazu, Peștera și Mangalia. 

CULTURĂ

Pe segmentul cultură, amendamentele au vizat construirea de case de cultură în Costinești și în satul Dunăreni din comuna Aliman, dar și renovarea caselor de cultură din Mangalia, Văleni și Hârșova. 

BISERICI

Banii solicitați prin amendamente urmau să fie folosiți pentru pictarea bisericii ortodoxe din satul Nisipari, comuna Castelu, și renovarea bisericii din localitatea Lespezi, comuna Dobromir. 

TURISM

În ceea ce privește turismul, Turcescu susține că s-a luptat pentru promovarea stațiunii Costinești.
 

„M-am bătut pentru fiecare dintre aceste amendamente, cu convingerea că sunt necesare și importante pentru locuitorii județului Constanța pe care îi reprezint în Parlamentul României, însă majoritatea PSD-ALDE le-a refuzat pe toate“, a concluzionat deputatul, în raportul său de activitate.

 ÎNTREBĂRI ȘI INTERPELĂRI ADRESATE GUVERNULUI
În această primă sesiune parlamentară, Robert Turcescu susține că a scris de 16 ori Guvernului, atrăgând atenția asupra unor probleme importante ale constănțenilor și cerând soluții concrete pentru rezolvarea lor. Astfel, printre altele, a solicitat:
  • alocarea de urgență de fonduri suplimentare Secției de Primire Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei“ din Constanța, care se confruntă cu grave probleme financiare; 
  • clarificarea modului în care se acordă medicamente gratuite persoanelor care au fost persecutate din motive politice; identificarea tuturor clădirilor cu risc seismic ridicat și demararea unui program național de consolidare a acestora; 
  • o situație clară a persoanelor din România care suferă de epilepsie și soluții pentru îmbunătățirea vieții acestora; construirea mai multor creșe și grădinițe în județul Constanța; 
  • situația monumentelor, a ansamblurilor și a siturilor aflate în administrarea Ministerului Culturii; 
  • clarificări privind situația Cazinoului din Constanța;
  •  detalii despre decontarea totală a navetei elevilor, conform legii; 
  • clarificări privind dreptul la șomaj al consilierilor locali; 
  • detalii despre modul în care sunt cheltuiți banii care se strâng din taxa de pod de la Fetești; 
  • o situație clară a bazelor sportive din județul Constanța - cine le are în administrare - și alocarea de urgență a fondurilor necesare pentru renovarea și întreținerea lor, cele mai multe aflându-se în paragină; 
  • clarificări despre clădirile care au aparținut fostului UTC, pornind de la cazul din Mangalia unde, într-o astfel de clădire, există intenția de a fi construită o cafenea. Aceste active trebuie redate tinerilor pentru activități culturale, nu unor privați care vor să facă profit cu orice preț, susține deputatul. 
  • clarificări privind formularul E112 și schimbarea procedurilor de accesare, așa încât oamenii aflați în situații de urgență să beneficieze în timp util de acest ajutor, fără a fi împiedicați de obstacole birocratice. 

LEGI INIȚIATE

Robert Turcescu arată că a depus o inițiativă legislativă privind modificarea articolului 168 din Legea Educației Naționale care propune înființarea Registrului National al Lucrărilor de Doctorat, precum și obligația școlilor doctorale (IOSUD) de a publica în format electronic, în acest registru, TOATE lucrările de doctorat elaborate din 1990 și până în prezent.
 

„Școlile doctorale care nu se vor conforma acestei cerințe în termen de un an vor avea suspendat dreptul de a coordona lucrări de doctorat până în momentul în care își vor îndeplini această obligație. Din 1990 și până anul trecut, în România au fost acordate 67.000 de titluri de doctor, jumătate dintre acestea fiind obținute în perioada 2011-2016. E important să știm câte dintre cele 67.000 de persoane au muncit cu adevărat pentru titlul de doctor și câte s-au bucurat de avantajele unui doctorat pe baza unor plagiate. E timpul ca răul să fie tăiat de la rădăcină în ceea ce privește acest subiect!“, susține Turcescu.

 
De asemenea, deputatul arată că, alături de colegii săi parlamentari PMP, este co-inițiator al altor 22 de proiecte legislative. Printre acestea, se numără: mai multe inițiative de modificare și completare a Legii Educației Naționale, o lege privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, un proiect care propune realizarea autostrăzii Iași - Târgu Mureș, măsuri pentru protejarea agriculturii și zootehniei, reforma în domeniul sănătății, măsuri de îmbunătățire a circulației pe drumurile publice, abilitarea consiliilor locale de a putea scuti sau reduce impozitul/taxa pe clădiri pentru clădirile de tip sală polivalentă sau sală de sport aflate în proprietatea primăriei. 

AUDIENȚE LA CABINETUL PARLAMENTAR DIN BULEVARDUL MAMAIA NR. 213

„Am primit zeci de constănțeni în audiență la cabinetul meu parlamentar din bulevardul Mamaia numărul 213. O mare parte din intervențiile mele din Parlament, proiectele legislative, întrebările și interpelările pe care le-am adresat Guvernului au venit ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu aceștia. Le mulțumesc pentru colaborare tuturor constănțenilor și vă aștept pe toți la o discuție la cabinetul meu parlamentar!“, susține Turcescu. 

ELEVI CONSTĂNȚENI, ÎN VIZITĂ LA PARLAMENTUL ROMÂNIEI

„Peste 200 de elevi din județul Constanța mi-au făcut onoarea, în această primă sesiune parlamentară, de a mă vizita la Palatul Parlamentului. Ei au beneficiat de un tur complet al Casei Poporului și au învățat despre cum funcționează Parlamentul României“, arată deputatul. 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Robert Turcescu (PMP) - „Deși întrebările de la referendum nu sună foarte emoțional, miza este dincolo de aceste întrebări, este aceea de a pune încă o stavilă atacurilor PSD-ALDE asupra justiției și nu numai!“ (video)

26 Apr 2019 704

La ROMEXPO are loc lansarea candidaților PMP pentru alegerile europarlamentare. Traian Băsescu deschide lista (galerie foto)

20 Apr 2019 506

Deputatul Robert Turcescu „Va dura mulți ani să reparăm tot ce s-a strâmbat în jurul nostru, dar altă șansă n-avem. E acum ori niciodată!”

18 Apr 2019 531

Un fost deţinut politic s-a suspendat din GDS Turcescu (PMP) - „Filipescu e un erou, e un OM de bun-simţ, o voce importantă a societăţii româneşti ante şi post '89!“

18 Apr 2019 721

PMP, proiect de lege privind eliminarea pensiilor speciale Turcescu - „Suntem bucuroşi că PNL şi USR ne susţin, dar să dea Cezarului ce-i al Cezarului!“

15 Apr 2019 1374

Deputatul Robert Turcescu, în delegația PMP la Palatul Cotroceni. Ce au discutat cu președintele

11 Apr 2019 470

Klaus Iohannis, consultări cu reprezentanții PMP pe tema situației din Justiție

11 Apr 2019 329

Declaraţie politică Robert Turcescu (PMP) - „Pensionari, aţi fost minţiţi şi înşelaţi! PSD v-a furat din banii de pensii!“

11 Apr 2019 831

Ce spun parlamentarii de la Constanţa despre dosarul Revoluţiei?

09 Apr 2019 356

Deputatul Robert Turcescu „Am tot dreptul să strig împotriva acelor nemernici, procurori sau judecători din anii dictaturii“

07 Apr 2019 535

Deputatul PMP, Robert Turcescu îi cere lui Lazăr să plece de la Parchetul General

06 Apr 2019 544

Robert Turcescu (PMP) „Spun apăsat - pentru Iohannis, acest referendum e o greşeală!“

06 Apr 2019 974

Colegiul Național al Partidului Mișcarea Populară a aprobat lista completă pentru alegerile europarlamentare

26 Mar 2019 895

Deputatul Robert Turcescu despre referendumul din ziua alegerilor europarlamentare. „Dacă Iohannis face referendum, Dragnea face și el unul”

25 Mar 2019 506

„Părăsiţi apartamentele cumpărate pe vremea lui Ceauşescu!“ USR vrea pedeapsa cu închisoarea pentru promovarea simbolurilor comuniste. Ce le transmite deputatul Robert Turcescu

25 Mar 2019 3037