La Mamaia, a început Şcoala Politică de Vară a femeilor social-democrate (galerie foto+video)

În perioada 24-27 august 2017, în staţiunea Mamaia - Pavilionul Expoziţional, se desfăşoară lucrările Şcolii Politice de Vară a Organizaţiei Femeilor Social  Democrate din România. Cele peste 300 femei social democrate din toate judeţele ţării au ajuns astăzi la Mamaia, fiind întâmpinate de Mariana Gâju, preşedintele OFSD Constanţa.
 
În cadrul acestei întâlniri se vor dezbate următoarele teme: procesul legislativ în actuala guvernare, prezintă Florin lordache, vicepreşedinte Camera Deputaţilor; - „Unitate în diversitate”, prezinta Viorica Dăncilă, preşedinte OFSD. Prezenţi la lucrări vor fi: Liviu Dragnea, preşedinte PSD, Viorica Dăncilă - europarlamentar, preşedinte OFSD, Felix Stroe —preşedinte PSD Constanţa, Florin Iordache – vice-preşedintele Camerei Deputaţilor, Rovana Plumb — ministru, Ministerul Fondurilor Europene, Ecaterina Andronescu- senator PSD, Marian Neacşu, secretar general al PSD.

De asemenea, sunt invitaţi să participe la lucrarile Şcolii politice de vară a femeilor social democrate oficialităţi politice, precum şi alţi parlamentari constănţeni.
Vineri de la ora 10.00, lucrările Şcolii Politice de Vară a organizaţiei de Femei a PSD vor fi deschise de Felix Stroe , Marian Neacşu , şi  Mariana Gâju, preşedinte OFSD Constanţa.

De la ora 11.30 va avea loc prezentarea expoziţiei de pictura " Floare de rouă" — artist Paul Surugiu ( Fuego) dar şi expoziţie de costume populare din cele 8 zone etnografice ale României.
Începând cu ora 14.00  are loc dezbatere tema "Unitate in diversitate", moderată de Viorica Dăncilă, preşedinte OFSD.

Sâmbătă, 26 august de la ora 10.00-13.00 are loc dezbaterea cu tema „Femei în politica vis a vis femei în presă” ,moderator - Viorica Dăncilă iar de la ora 16.00-18.30, are loc dezbatere "Solidaritatea intre femei" , moderatori: Alexandru Cumpănaşu - Marius Pieleanu - Victor Ciutacu.

În ultima zi a Şcolii politice a femeilor social-democrate, vor fi trasate obiectivele şi acţiunile pentru perioadă următoare se către secretarul general al OFSD Maria Lazăr. Cuvântul de închidere al evenimentului aparţine gazdelor, prin preşedinte OFSD Constanţa, Mariana Gâju. 

UPDATE: 

La evenimentul ce se desfășoară la Pavilionul Expozițional Mamaia au ajuns senatorul Nicolae Moga, fostul ministru Florin Iordache, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău și senatorul Tit Brăiloiu. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Mariana Gâju (PSD) – „Nu sunt adepta compromisurilor pentru a promova. O femeie trebuie să se gândească la demnitatea ei”! (VIDEO)

08 Mar 2024 753

LIVE Text Mariana Gâju, alături de membrele OFSD, celebrează femeile la Spitalul Județean Constanța (FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 746

OFSD la ceas de sărbătoare 1000 de femei social-democrate petrec la Constanța! (FOTO+VIDEO)

03 Mar 2024 1228

LIVE VIDEO+TEXT Conferința Judeţeană a Organizaţiei Femeilor Social Democrate Constanţa. Ce declară președintele Mariana Gâju (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 1027

În prag de Crăciun, femeile social-democrate din Constanţa au vizitat persoanele vârstnice aflate în centrele de bătrâni din județ

18 Dec 2023 785

Eveniment la Căminul pentru persoane vârstnice Constanța Femeile social-democrate din Constanţa aduc un strop de bucurie pentru vârstnici (FOTO+VIDEO)

18 Dec 2023 1077

Campanie umanitară Mariana Gâju - „Prin aceste daruri, femeile social democrate constănțene vor încerca să aducă în inimile acestor bătrâni bucuria Sărbătorilor de Iarnă”

17 Dec 2023 731

Campanie a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate a judeţului Constanţa pentru promovarea donării de sânge

29 Aug 2023 833

Reprezentantele Organizației Județene de Femei Constanța a PSD au oferit daruri persoanele vârstnice aflate în centrele de bătrâni (GALERIE FOTO)

13 Apr 2023 917

Pachetul legislativ pentru creșterea natalității, propus de Ministerul Familiei, prezentat la Cumpăna

26 Mar 2023 1322

Mariana Gâju, mesaj în Parlamentul României - „Femeile sunt sufletul și echilibrul atât a familiei proprii, cât și a familiei în care muncește” (VIDEO)

09 Mar 2023 1693

Femeile Social-Democrate ale județului Constanța, reunite într-o petrecere dedicată lor

05 Mar 2023 2628

Acțiune organizată de OFSD Constanța, organizație condusă de Mariana Gâju, la Centrul Principal de Donații al Ambasadei Turciei

28 Feb 2023 1117

Constanța, gazda întâlnirii zonale a femeilor social democrate din Regiunea SUD-EST şi Regiunea Bucureşti-Ilfov (GALERIE FOTO +VIDEO)

22 Jul 2022 2156

Constanța găzduiește întâlnirea zonală a femeilor social democrate din Regiunea SUD-EST şi Regiunea Bucureşti-Ilfov

21 Jul 2022 1173