Liberalul George Niculescu îşi umflă muşchii pe tema staţiilor pentru alimentarea maşinilor electrice din Constanţa! (document)

Consilierului judeţean PNL George Niculescu i-a intrat în cap că anul acesta se poate legitima drept candidatul liberalilor la Primăria Constanţa. E în natura oricărui politician să se urce şi pe „morminte”, pentru voturi, dar nici chiar aşa!
 
Critica argumentată, urmată şi de oareşce soluţii, este bine-venită. Lipsa de informaţie însă poate arunca în derizoriu orice încercare de a-şi umfla muşchii, mai ales când ataci o temă de interes, cum este cea a transportului în comun din municipiul Constanţa.
 
Într-o postare, pe pagina sa de „politician”, George - Sergiu Niculescu îl certa pe primarul Decebal Făgădău (PSD) în legătură cu lipsa staţiilor de încărcare pentru vehiculele electrice din Constanţa. În plus, Niculescu susţine că ar fi fost afectată implementarea „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi”, în condiţiile în care Primăria a achiziţionat autobuze diesel.
 
„În data de 31.10.2016, la iniţiativa primarului Decebal Făgădău, consilierii locali votau un proiect de hotărâre privind «aprobarea exercitării dreptului de uz şi servitute de către SC Enel Distribuţie Dobrogea SA asupra unor terenuri aparţinând municipiului Constanţa, în vederea implementării Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehicule electrice şi vehicule hibrid plug-in». Pe scurt, primarul propune acordarea folosinţei, cu titlu gratuit, a 9 loturi de teren către Enel Distribuţie. Conform documentelor, Enel Distrubuţie trebuie să instaleze, pe aceste terenuri, staţii de încărcare a maşinilor electrice. Acest demers a fost făcut cu scopul de a reduce emisiile de CO2 şi gazele cu efect de seră. După mai mult de 2 ani, vă întreb, domnule primar: câte staţii de încărcare pentru vehicule electrice s-au instalat? A fost afectată implementarea Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, în condiţiile în care tocmai aţi achiziţionat autobuze diesel?”, afirmă Niculescu.
 
Ce nu ştie liberalul şi ar fi putut afla cu uşurinţă dacă şi-ar fi întrebat colegii consilieri locali sau dacă ar fi consultat pagina web a Primăriei, secţiunea hotărâri de Consiliu Local, este faptul că, între timp, acest proiect la care face referire a murit. La iniţiativa aceluiaşi Decebal Făgădău, a fost iniţiată o hotărâre de Consiliu Local prin care a fost anulat dreptul de uz şi servitute pentru SC Enel Distribuţie Dobrogea SA asupra terenurilor unde trebuia să se construiască aceste staţii de încărcare a maşinilor electrice.
 
Mai mult, în şedinţa de Consiliu Local Constanţa din noiembrie 2018, a fost votat un proiect ce viza studiul de fezabilitate realizat de SC Tehno Consulting Solutio SRL privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici „staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul Constanţa” (studiul poate fi consultat în secţiunea „Documente”).
 
În studiu se face referire la amplasarea unui număr de 18 staţii de reîncărcare pe raza municipiului, inclusiv în staţiunea Mamaia.
Valoarea investiţiei ar fi de peste 3,7 milioane de lei fără TVA, iar zonele propuse pentru amplasarea acestor staţii sunt: cartierul Poarta 6, pe strada Brizei, cartierul Km 4-5, pe strada Liliacului, pe şos. Industrială nr. 7, pe b-dul 1 Decembrie 1918, Casa de Cultură, pe aleea Daliei, în Portul Tomis, la Poarta 1, pe strada Traian, pe strada Răscoalei 1097, în zona Sala Sporturilor, în Tomis Nord, pe Badea Cârţan, pe strada Pescarilor, la Pavilionul Expoziţional, în zona Cazinoului Mamaia, dar şi în Mamaia Nord.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Sorin

21 Jan, 2019 08:37

Ca de obicei Ziua se vinde prima celui care da mai mult. Un corp de "ziariști" fără scrupule.

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Istria investește în lucrări de amenajare a platformei Școala Nuntași (DOCUMENT)

19 Apr 2024 195

Primăria Constanța „Ovidio Running” a ajuns la a treia ediție. Iată ce restricții de circulație vor fi

19 Apr 2024 265

Atenție, constănțeni! În perioada următoare se vor verifica toate cele 63 de sirene de alarmare publică din Constanța

19 Apr 2024 358

Primăria Constanța Întâlnire de lucru la Direcția Generală de Asistență Socială. Iată despre ce s-a discutat

19 Apr 2024 350

Cumpărări Directe Primăria Cuza Vodă, județul Constanța cumpără pachete pentru sărbători. Ce produse vor conține (DOCUMENT)

18 Apr 2024 568

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon cumpără stație de autobuz (DOCUMENT)

18 Apr 2024 419

Raris SRL furnizează și anul acesta foișoarele de salvamar pentru plaja din Constanța și stațiunea Mamaia (DOCUMENT)

18 Apr 2024 340

Firma, obligată de Municipalitate să elaboreze un PUZ Karelly Wash SRL vrea să construiască două blocuri în municipiul Constanța

18 Apr 2024 504

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 334

Primăria Constanța Bucuria, în dar pentru seniorii din Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 378

Imobiliare Constanța Cine vrea să ridice un imobil de două etaje pe strada Baba Novac?

18 Apr 2024 423

Imobiliare Constanța Mation SRL a obținut un certificat de urbanism de la municipalitate

18 Apr 2024 326

Afaceri Constanța Două terenuri din comuna Lipnița sunt scoase la vânzare. Când are loc licitația

18 Apr 2024 339

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 494

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 289