Lideri sau kamikaze Modificarea statutului PNL va da peste cap planul de candidatură al unor liberali?

În PNL s-a dat startul alegerilor la toate nivelurile. În sensul în care s-a constituit Comisia pentru organizarea Convenţiei Naţionale, s-a constituit şi Comisia pentru Statut şi s-a stabilit data de 15 iunie ca termen-limită până la care să se organizeze alegerile la nivel central.

La nivelul organizaţiei PNL Constanţa urmează să aibă loc o şedinţă de Birou Judeţean, context în care să fie stabilit un calendar în baza căruia se vor organiza alegerile. Întâi în organizaţiile locale, apoi la nivelul organizaţiei judeţene.
 
Toate acestea se vor finaliza undeva la sfârşitul lunii martie, iar cel mai probabil Conferinţa Judeţeană de alegeri va avea loc la începutul lunii mai. La nivel judeţean, actualul preşedinte, Gheorghe Dragomir, care a precizat că nu va mai candida, vorbea la începutul anului despre o competiţie, chiar dacă una internă, transparentă şi care să dea o şansă tuturor celor care vor să candideze.
 
Dar cine vrea să candideze pentru preşedinţia PNL Constanţa, în condiţiile în care această funcţie are nevoie de multă disponibilitate de timp, pentru a lua la pas fiecare localitate şi de abilităţi de comunicare şi mediere, acolo unde va fi cazul?

Cum se va modifica statutul PNL

Filialele din teritoriu au avut un termen de zece zile să înainteze propuneri de modificare a statutului PNL. Dincolo de forma pe care o va îmbrăca, noul statut PNL trebuie să fie guvernat de câteva principii foarte clare: transparenţă, competiţie reală şi reprezentativitate, în sensul în care viitorii preşedinţi ar trebui votaţi de toţi membrii organizaţiei pentru care candidează, nu doar de către delegaţi.
 
În aceste condiţii, sunt puţini cei care se vor încumeta să-şi asume o candidatură.
 
Deşi se vehicula numele său în contextul alegerilor de la nivelul filialei judeţene, senatorul Vergil Chiţac spune că nu este interesat de o candidatură, pentru că „nu mai are suficient timp pentru a îndeplini un mandat de preşedinte“. Chiţac este membru în două comisii din Senat - cea pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi cea pentru transporturi şi energie, iar, recent, a fost numit şi preşedintele Delegaţiei Adunării Parlamentare la NATO.
 
Deputatul Bogdan Huţucă se gândeşte foarte serios să-şi depună candidatura pentru preşedinţia Partidului Naţional Liberal Constanţa la alegerile interne. „Vreau să discut cu primarii, cu consilierii judeţeni şi cu cei locali şi, dacă voi sesiza că există din partea lor dorinţa să construim împreună o echipă, voi candida. Fără echipă însă, nu are rost să candidezi“, a declarat deputatul constănţean.
 
Iar Remus Cristy Băisan spune că săptămâna viitoare va organiza o conferinţă împreună cu echipa cu care intenţionează să participe la alegeri. „Vom lansa un program de dezbateri în cadrul cărora îi invităm pe toţi cei care doresc să candideze să participe“, a precizat Băisan.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hotărâre BEM Ordinea finală a candidaților pe buletinele de la vot la Primărie și Consiliul Local Constanța (DOCUMENT)

10 May 2024 633

10 mai - Ziua Independenței Naționale a României

10 May 2024 622

Nouă candidați se luptă pentru funcția de primar al Capitalei! Care este situația la primăriile de sector

10 May 2024 375

Ordinea candidaților pe buletinele de la vot la Primărie și Consiliul Local Constanța, contestată

09 May 2024 542

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 476

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 1373

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la președinția CJ Constanța - „Cred că va fi o prezență foarte mare la vot pentru că oamenii vor o schimbare“ (VIDEO)

08 May 2024 783

BEC A fost publicat specimenul buletinului de vot pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024(DOCUMENT)

07 May 2024 665

,,Caravana Europa în fiecare localitate" a ajuns și pe faleza Cazinonului din Constanța (FOTO)

07 May 2024 647

ZIUA LIVE Florin Mitroi (PNL) „Vreau să resuscităm acest județ. Cred cu tărie că pot schimba oamenii!"

07 May 2024 869

Bogdan Huțucă, președintele PNL Organizația Județeană, mesaj de Paște

04 May 2024 129

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 446

Decizia nu este definitivă Candidatura reprezentantului AUR de la Mangalia, atacată de primarul Cristian Radu și consilierul Menabit Ozghiun

03 May 2024 595

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 403

Instanța a tranșat disputa PSD și PNL pot renunța la candidatul comun la Primăria Capitalei

01 May 2024 632