LIVE TEXT & VIDEO Ședință extraordinară de CJC. S-a negociat pe bani până în ultima clipă (galerie foto)

  • Ședința de CJC poate fi urmărită și live pe Facebook /ZIUA de Constanța


Pentru a treia oară consecutiv, consilierii județeni s-au reunit să repartizeaze sumele din impozitul pe venit pe anul 2020 și să voteze rectificarea de buget.
Grupul PNL a negociat la sânge cu președintele Consiliului Județean, Horia Țuțuianu, pe marginea repartizării celor 27.316.000 milioane de lei.
Inițial, ședința extraordinară era programată să înceapă la ora 11.00,  însă cele două tabere nu incheiaseră negocierea.
Gheorghe Donțu, consilier judetean PNL a anunțat că ședința se amână cu cel puțin o oră pentru finalizarea discuțiilor.
La negocieri, din partea PNL, în biroul lui Horia Țuțuianu a intrat Marian Crusoveanu.
La rândul lor, reprezentanții PMP au anunțat că nu vor vota decât o repartizare echilibrată  a banilor către primării.

Inclusiv vicepreședinte cjc, Claudiu Palaz, s-a aflat la masa negocierilor pentru sumele destinate primăriilor conduse de reprezentanții PMP.

Pe ordine de zi sunt trei proiecte.

UPDATE:

Cele două ore de negocieri par să aibă rezultate. Alocarea banilor a fost modificată din nou. Țuțuianua precizat ca au lăsat la o parte divergențele politice, în interesul locuitorilor județului Constanța.


În urma votului, primul proiect a trecut, cu unanimitate.

Și la proiectul nr. 2, care prevedere împărțirea unor fonduri pentru lucrări la drumurile comunale, sumele au fost modificate prin amendament de președintele CJC, în urma negocierilor cu grupul de consilieri PNL. Și acest proiect va trece.

Rectificarea de buget pe 2020, cuprinsă în proiectul nr.3, a trecut, de asemenea.

Ședința se încheie.

Mai multe detalii despre noile alocări în ediția de mâine a cotidianului ZIUA de Constanța.

Ședința de CJC poate fi urmărită și live pe Facebook /ZIUA de Constanța



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

MISU

13 Jul, 2020 13:41

Felicitari domnului Tutuianu! A dat dovada de caracter si responsabilitate, un adevarat presedinte de Consiliu Judetean. In sfarsit cineva pune interesele cetatenilor inaintea interesului politic. Bravo, tineti-o tot asa!

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a bătut palma cu o firmă din Buzău pentru cadastrarea unor imobile ale județului (DOCUMENT)

28 Mar 2024 406

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 684

Ce firmă va furniza pliante pentru promovare de activități culturale pentru CJ Constanța (DOCUMENT)

28 Mar 2024 376

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 837

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Constanţa, suplimentată (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 454

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2738

LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință ordinară. Iată ce se discută (DOCUMENTE+FOTO)

27 Mar 2024 834

Când vor fi anunțați candidații PSD la Primăria și Consiliul Județean Constanța

26 Mar 2024 904

Proiect pe masa consilierilor din Constanța Peste 55 de milioane de lei pentru modernizarea tronsonului de drum cuprins între Tuzla și Biruința (DOCUMENT)

26 Mar 2024 404

Repartizarea unor spații către Teatrul „Căluțul de Mare” și către Centrul Cultural Județean „Teodor Burada” Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 613

Ședință CJ Constanța Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

25 Mar 2024 487

Ședință CJ Constanța Programul de lucrări la drumurile județene din județul Constanța, pe anul 2024 pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 884

Ședință CJ Constanța Aprobarea situațiilor financiare la finalul anului 2023 a instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 534

Ședință CJ Constanța Se votează cotizațiile și contribuțiile UAT Județul Constanța la mai multe asociații, pe anul 2024 (DOCUMENT)

24 Mar 2024 620

Ședință CLM Constanța Apartenența la domeniul privat al municipiului Constanța a două terenuri, printre proiectele de pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 568