Politic

LIVE VIDEO Klaus Iohannis, conferință de presă la Palatul Cotroceni

  • Președintele României, Klaus Iohannis, susține în aceste momente, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă.


„Dragi români, astăzi, din păcate, avem iarăși un record total nedorit, peste 1.400 de persoane găsite de ieri până astăzi cu COVID-19.

Este prea mult. Este mult prea mult și vă rog, vă invit pe toți: purtați mască, păstrați distanța, ca să scăpăm de această epidemie!

În acest context, am discutat astăzi la prânz cu ministrul Sănătății, fiindcă am observat un interes deosebit și pentru evoluția epidemiei, dar și tema vaccinurilor pentru combaterea acestei boli.

Este o temă recurentă. Este important pentru români să știe că la acest moment în Uniunea Europeană nu există un vaccin acceptat, aprobat, însă Uniunea Europeană sprijină mai multe proiecte de cercetare și sperăm că într-un viitor cât se poate de apropiat să beneficiem de un vaccin împotriva COVID-19.

Trebuie să știți că România este parte din acest efort și România s-a înscris la Uniunea Europeană în prima etapă pentru 10 milioane de doze de vaccin, atunci când primul vaccin va fi disponibil în Uniunea Europeană. Dar, încă o dată, la acest moment când discutăm, nu există un vaccin aprobat în Uniunea Europeană.

Este o temă care, din păcate, va reveni. Este o temă care în mod ușor de înțeles produce îngrijorare. Ne apropiem de alegeri locale, ne apropiem de începutul anului școlar și trebuie să ne asigurăm că toate măsurile care pot fi luate pentru a proteja sănătatea oamenilor sunt luate.

În acest sens, am dorit să știu astăzi foarte detaliat de la ministrul Sănătății ce măsuri sunt în curs, ce măsuri sunt pregătite și cred că oamenii lucrează la modul cel mai serios pe această temă.

Încă o dată, purtați mască, păstrați distanța, ca să scăpăm de această epidemie!

Dacă dumneavoastră aveți întrebări, poftiți!


Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Bună ziua, domnule Președinte! Cred că în acest weekend și în ultimele zile ați văzut și dumneavoastră știrile din presa scrisă, de la televiziuni, legate de aceste scandaluri între interlopi. Aș vrea să știu ce credeți dumneavoastră despre faptul că șefii Poliției Române au mers în miez de noapte să negocieze înmormântarea așa-zisului Emi Pian?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am spus și săptămâna trecută și, din păcate, trebuie să repet. Aceste chestiuni sunt foarte îngrijorătoare. Am discutat de două ori cu ministrul de Interne și cu șeful Poliției pe această temă. La Ministerul Afacerilor Interne există o preocupare reală. Se organizează și se iau măsuri, însă nu trebuie, din păcate, să ne așteptăm să se rezolve peste noapte aceste chestiuni. Prea mulți ani, în timpul guvernărilor PSD, acești interlopi au fost tolerați. Acum, nu mai sunt tolerați, însă lupta împotriva clanurilor este o luptă de durată.

Jurnalist: Bună seara, domnule Președinte! Ați fost acuzat atât dumneavoastră, cât și Guvernul, că doriți organizarea alegerilor cu orice preț, chiar dacă numărul de cazuri crește și ați spus și dumneavoastră că este o problemă destul de gravă, în acest moment. Nu a fost anunțat însă și un plan clar cu privire la criteriile care ar duce la amânarea alegerilor. Ce ar trebui să se întâmple? Care ar trebui să fie, de exemplu, numărul de cazuri la care am ajunge pentru a lua în considerare amânarea alegerilor? Dumneavoastră ați spus acum două săptămâni că atâta timp cât pandemia nu se agravează se pot ține alegerile. Ce înseamnă această agravare?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, acum asta cu „am fost acuzați” sună puțin ciudat. Așa funcționează democrația, din când în când se țin alegeri. Ele trebuiau să se țină în iunie. Nu s-au putut organiza atunci, fiindcă nu s-a găsit o cale de organizare cu măsuri de siguranță suficiente. Acum s-au amânat, Parlamentul a decis ca alegerile locale să aibă loc pe 27. Deci asta n-am stabilit nici eu, nici Guvernul, asta a fost stabilit de Parlament, ca să ne înțelegem foarte bine cine pe cine acuză de ceva. După părerea mea, dacă epidemia nu se agravează față de situația de acum și se iau măsuri sanitare stricte, se pot organiza aceste alegeri. Însă care este numărul critic când nu se mai pot organiza alegeri, asta trebuie să ne spună Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică.

Jurnalist: Bună seara, domnule Președinte! Domnule Președinte, în august 2019, Biroul Național al PNL cerea filialelor din țară să nu primească membri PSD. Un an mai târziu citim despre numeroase cazuri de primari PSD care au trecut la PNL, unul dintre cele mai notabile nume este cel al primarului din comuna suceveană care l-a agresat pe tânărul care îndrăznise să i se împotrivească lui Liviu Dragnea. Întrebarea mea ar fi cum vedeți dumneavoastră aceste mișcări de trupe, să le spunem, pe de o parte? Și pe de altă parte, dacă moțiunea de cenzură trece, în lumina acestei deschideri, să-i spunem, către PSD sau parte dintre cei din PSD, dacă credeți că ne putem aștepta la un guvern de coaliție națională.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Pot să vă spun franc, nu văd cu ochi buni aceste racolări. Simplu! Eu am fost dintotdeauna, și sunt și acum, împotriva traseismului politic. Traseismul politic este o boală gravă a politicii românești și ori de câte ori am avut ocazia, m-am exprimat public împotriva traseismului politic. Eu nu mi-am schimbat opinia. În ce privește coaliții post-moțiune, haideți mai întâi să vedem moțiunea, pe urmă să vedem votul pe moțiune, pe urmă să facem consultări și cu certitudine nu vom avea Guvern PSD.

Jurnalist: Dar guvern de coaliție excludeți total ideea?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Acum cred că suntem la următorul jurnalist. Mulțumesc!

Jurnalist: Bună seara, domnule Președinte! Ați avut astăzi o întâlnire pe rectificarea bugetară cu premierul Ludovic Orban și ministrul de Finanțe. Atunci când vine vorba de rectificare bugetară, sunt câteva întrebări foarte importante. La cât ajunge deficitul României, dacă ați discutat aceste lucruri în ședință, la cât ajunge scăderea economică și mai ales dacă puteți confirma că procentul pentru creșterea pensiilor este de 14%?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Pot să vă confirm că am avut o întâlnire cu Premierul și ministrul Finanțelor, fiindcă am dorit să văd cum arată situația, însă despre date concrete vă va informa Guvernul, atunci când are proiectul pregătit și îl va prezenta public.

Jurnalist: Aș vrea să vă întreb dacă ați discutat cu Premierul sau cu membrii Guvernului despre scenariul în care actuala Lege a carantinei și izolării este declarată neconstituțională, în contextul în care Avocatul Poporului a atacat la CCR două articole din această lege.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am mai fost în situația în care legea care reglementa carantina și izolarea a fost scoasă din funcțiune. Din păcate, atunci, PSD a tras prea mult de timp și așa ne-am trezit cu foarte mulți bolnavi. De această dată nu a fost întreaga lege atacată, ci, dacă bine îmi amintesc, doar două articole și sunt destul de optimist în ce privește evoluția. Dacă, deci dacă, se vor declara neconstituționale, cred că de data aceasta Parlamentul nu-și permite încă o tărăgănare a corecturii pe această lege.

Jurnalist: Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că PSD va depune luni moțiune de cenzură, spunând că „Guvernul va pleca acasă sau la pușcărie". Credeți că moțiunea va trece? Și dacă va trece, unde va pleca Guvernul, acasă sau la pușcărie?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Atunci când a fost înlăturat, din fericire, Guvernul PSD, în toamna anului trecut, toată lumea a știut că avem - și avem și astăzi - un guvern minoritar, care trebuie să gestioneze afacerile publice până când se fac alegeri parlamentare. Dacă la început toată lumea a înțeles că cineva trebuie să guverneze și, din fericire, este un guvern responsabil, după scurt timp, PSD a făcut o pasiune din a depune moțiuni de cenzură, trebuie, nu trebuie. După părerea mea, nu trebuie, este o măsură strict populistă, electoralistă, fără niciun rost. Mai sunt puține luni până la alegeri. Pentru ce să depui moțiune de cenzură doar așa, să arăți că în continuare te opui bunului mers al treburilor publice? Probabil de asta vrea să convingă PSD, că se opune unui guvern care gestionează criza, se opune unui guvern care pregătește alegerile.

Jurnalist: Deci credeți că va trece?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Asta vom urmări cu mare atenție, dacă trece sau nu trece. Am avut situații când a trecut și situații când nu a trecut. Eu nu îmi doresc să treacă moțiunea.

Jurnalist: Ați vorbit mai devreme despre lipsa unui vaccin omologat în Uniunea Europeană și știm că autoritățile au făcut acel precontract pentru achiziționarea unui vaccin. Rusia a anunțat astăzi că a înregistrat un vaccin împotriva COVID-19. Ar putea România să ia în calcul încheierea unui precontract pentru acest vaccin?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: România este parte din Uniunea Europeană și încheie precontracte cu entități din Uniunea Europeană. Nu există nicio validare externă pentru acel vaccin pe care l-ați menționat.

Jurnalist: Domnule Președinte, aș avea o întrebare referitoare la începerea noului an școlar. Ceva mai devreme, primarul Brăilei a anunțat că sunt foarte aglomerate școlile și nu vor putea începe cursurile fiind respectată distanțarea care se impune. Mai mult decât atât, am văzut că sunt situații, în Gorj, de exemplu, în care s-au întors foarte mulți români din străinătate și aceștia urmează să își înscrie copiii la școli. Ce se va întâmpla? Există un plan bine stabilit, având în vedere că trebuie refăcut planul de școlarizare, pentru a se putea respecta, până la urmă, distanțarea socială?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Toate aceste chestiuni trebuie lămurite în plan local, de aceea am subliniat, atunci când am avut acea discuție despre începutul școlilor, că decizia se descentralizează. Nu este posibil să stabilim de la București dacă într-o școală din Brăila sau din altă parte poate să înceapă anul școlar în condiții bune sau nu, dar eu sunt convins și știu chiar din proprie experiență că în plan local întotdeauna se găsesc soluții, dacă se dorește găsirea acestor soluții. Provocarea acum pentru primar, pentru consilier, pentru conducerea consiliilor județene este să găsească soluții în fiecare județ și în fiecare localitate, pentru ca acolo copiii să meargă la școală în condiții de siguranță. Dacă un primar spune că nu are soluții, atunci nu văd de ce ar candida în continuare pentru poziția de primar.

Jurnalist: Domnule Președinte, discutați cu specialiștii, primiți și rapoarte de la specialiști; rapoarte care cer o testare masivă, ca soluție pentru a ține epidemia sub control, o testare masivă a populației, anunțată de premier chiar de la începutul lunii iunie, o testare masivă recomandată de Organizația Mondială a Sănătății și aplicată deja în țări din vestul Europei cu succes, de altfel, care țin epidemia sub control. Dacă aveți o explicație asupra faptului că în România nu se întâmplă acest lucru, nu există această testare masivă?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: În România există o testare destul de masivă, ca să mă exprim în termenii dumneavoastră. România și-a crescut de la câteva sute de testări pe zi capacitatea la câteva mii și acum, la câteva zeci de mii. Am cerut datele pentru ultimele 24 de ore și avem peste 14.000 de testări din oficiu, persoane trimise pentru testare fiindcă au fost declarate în contact cu bolnavi și peste 8.000 de testări la cerere, deci, iată că am depășit binișor 20.000 de testări pe zi, ceea ce ne încadrează, fără doar și poate, între țările unde se testează mult.

Jurnalist: Domnule Președinte, aș vrea să revin puțin la moțiunea de cenzură. Toate datele și voturile importante care s-au dat până acum în Parlament arată că PSD are o majoritate și să treacă o moțiune de cenzură și eventual să instaleze un alt guvern. Spuneați mai devreme că nu vom avea guvern PSD cu certitudine. Ce scenarii alternative aveți și cât de mare este posibilitatea să avem un guvern interimar, cu puteri chiar mai limitate decât cel de acum, care este minoritar, în plină criză COVID?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Haideți să vedem mai întâi moțiunea. Părerea mea că această moțiune este neavenită politic. Dacă trece sau nu, vom ști atunci când se votează. Însă eu nu sunt dispus să intru într-un joc populist, ordinar, făcut de PSD doar ca să arate că are foarte mulți parlamentari. Asta știm și noi, că din păcate, PSD încă are foarte mulți parlamentari. Dar PSD nu a venit cu niciun fel de soluții. PSD vine cu tot felul de texte populiste, încearcă să dărâme Guvernul și încearcă să prindă câteva voturi, probabil pentru alegeri. Ei nu au nici o soluție și nu au nici o abordare serioasă, însă, da, sunt ahtiați după putere și știm că ei suferă că nu mai sunt conectați la resursele bugetare. Da, asta știm. Dar dacă vor să depună moțiune pentru așa ceva, pentru România nu este bine.

Jurnalist: Dacă îmi permiteți, excludeți varianta gestionării acestei crize cu un guvern interimar, dacă moțiunea trece sau considerați o soluție...

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Asta discutăm după ce avem un rezultat al unei posibile moțiuni.

Jurnalist: Bună seara, Domnule președinte! Tot această majoritate a respins la Senat acea ordonanță de urgență care majora etapizat alocațiile. Cel mai probabil, această ordonanță va avea aceeași soartă la Camera Deputaților. Cum vedeți dumneavoastră această situație și dacă Guvernul v-a comunicat un plan B?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Se vede o totală lipsă de responsabilitate la PSD. Sigur, argumentul lor este că nu guvernează și nu răspund, dar eu cred că fiecare parlamentar răspunde în fața electoratului pentru ce face el și ce face partidul pe care îl reprezintă. Într-o normalitate, sau, ca să mă exprim așa, în România normală, orice parlamentar caută să se implice pentru binele cetățeanului și pentru a rezolva problemele României. PSD încearcă să complice problemele și să creeze noi și noi probleme, care altfel nu ar fi existat. Vă dați seama că și Guvernul, și eu, ne dorim să mărim alocațiile pentru copii, dar dorința simplă nu este suficientă. Trebuie să existe și resursa bugetară, sau, mai simplu spus, trebuie să existe bani. În acest moment, banii nu există. Totuși, Guvernul a venit cu o soluție prin care se cresc gradual aceste alocații. O respingere nemotivată, populistă, din partea PSD ne arată că PSD nu are nicio treabă cu România, cu românii și cu bugetul public, PSD are treabă cu propriile manevre electoralist-populiste.

Jurnalist: Bună seara! Domnule Președinte, săptămâna trecută, după conferința de presă, Administrația Prezidențială ne anunța că dintr-o eroare de comunicare s-au transmis greșit acele date referitoare la deschiderea școlilor. De asemenea, la începutul acestei săptămâni, mai exact luni, dimineață, INSP anunța că Spania intră pe lista galbenă și mai apoi, pe seară, a fost scoasă de pe lista galbenă, lucru ce a generat destul de multă confuzie, atât în spațiul public, cât și în rândul celor care doreau să călătorească din Spania sau înspre Spania. V-aș întreba cine răspunde pentru aceste erori și dacă se impune o remaniere, o demisie, o demitere?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: În situații de criză și de încărcare nemaivăzută a spațiului public și decizional, erori se întâmplă. Cred că este relativ ușor de înțeles că sub această presiune enormă se întâmplă să comunice anumite date, care, pe urmă se constată a fi poate puțin eronate. Eu i-am iertat pentru greșeala prin care m-au expus în fața publicului și cred că între timp opinia publică a înțeles că a fost o simplă greșeală de comunicare între două instituții și s-a clarificat chestiunea. În rest, în ce privește datele din alte țări, evoluția este fluidă. Nu avem noi datele noastre. Trebuie să lucrăm cu date care ne parvin din altă parte. Important este ca autoritățile să reacționeze repede, pentru a fi în conformitate cu realitatea de acolo.

Jurnalist: Bună seara, domnule Președinte! Din nou despre Dosarul 10 august, dacă-mi permiteți. Procurorul șef DIICOT, doamna Giorgiana Hosu, a decis de curând redeschiderea anchetei în Dosarul 10 august, dar a trimis greșit cererea de confirmare a acestei decizii către Curtea de Apel, care și-a declinat competența. Nu este singura incompetență a doamnei Hosu în acest dosar, la care a lucrat o bună parte din timp, ajungând în cele din urmă să-și infirme propriul dosar la care a lucrat, adică să-și recunoască o eroare, că a clasat un dosar care nu trebuia clasat. Ați numit-o pe doamna Hosu în funcția de procuror șef DIICOT și v-aș întreba dacă sunteți mulțumit de felul în care a gestionat Dosarul 10 august și dacă dumneavoastră considerați că ar fi nevoie de schimbarea doamnei Hosu din funcția de procuror șef DIICOT, mai ales că spuneați despre Dosarul 10 august că reprezintă una din marile tragedii postdecembriste.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: În continuare consider că acest dosar, 10 august, este extrem de important pentru noi ca și națiune. Trebuie să se facă lumină. Aceste lucruri le-am mai spus. În același timp, dați-mi voie să vă spun că și eu, și dumneavoastră și mulți de aici ne-am luptat ani de zile ca să consolidăm o justiție independentă, unde politicienii nu se amestecă în dosare și nu se amestecă în proceduri disciplinare și așa mai departe. Așa că, mă rezum la a spune că e bine, că dosarul va fi în continuare cercetat mai în profunzime și că am toată încrederea că justiția își va face treaba. Și la final vom avea o situație clară asupra vinovăției unora sau nevinovăția altora. Nu fac o vânătoare de vrăjitoare, nu caut vinovați procedural, pe mine mă interesează ca vinovații pentru 10 august să fie trași la răspundere.

Jurnalist: Dacă îmi permiteți, nu ați răspuns la întrebarea dacă sunteți mulțumit de prestația doamnei Hosu la șefia DIICOT, în această speță.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Atunci când va veni vorba despre o evaluare, atunci o va face altcineva și nu eu.

Jurnalist: Bună seara! Domnule Președinte, în contextul discuțiilor din ultimele zile asupra puterii pe care o au, după cum am văzut, clanurile interlope, credeți că această chestiune este una care să țină de siguranța națională și să poată fi abordată în CSAT? Mulțumesc!

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Această chestiune este una care necesită foarte multă implicare și foarte multă atenție din partea mai multor Ministere și din partea mai multor instituții. Personal, am discutat în câteva rânduri cu responsabilii despre aceste chestiuni și știu că se lucrează foarte serios pentru a combate aceste clanuri, cum le-ați numit, sau, cum apare în literatura de specialitate, crimă organizată. Eu sunt convins că Ministerele implicate și instituțiile implicate vor face ordine. Și, da, este o problemă de siguranță a cetățeanului, evident.

Jurnalist: Bună seara, domnule Președinte! Excelența sa Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite, declara în urmă cu două săptămâni în ceea ce privește implementarea sistemului 5G în Europa de către o companie din China că singura soluție pentru țara noastră este implementarea acestui sistem de către companii de renume, altele decât compania în cauză. Este unica soluție, spunea dânsul. În aceste condiții, voiam să vă întreb care e poziția României cu privire la acest conflict.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Poziția României este exact poziția exprimată și în memorandumul care a fost semnat anul trecut, când am fost în vizită la Președintele Trump. Noi ne dorim rețele sigure, rețele care nu sunt sub controlul unor state cu alte interese decât cele declarate și dorim rețele care satisfac nevoia și a firmelor și a cetățenilor din România. Se lucrează pe o legislație specială pe această temă, pentru a preveni intrarea pe piața 5G a unor firme asupra cărora planează anumite suspiciuni.

Jurnalist: Bună seara! Referitor la întâlnirea de astăzi pe care ați avut-o cu Premierul și cu Ministrul Finanțelor, ne puteți spune dacă v-au informat cu privire la majorarea pensiei minime și majorarea salariilor profesorilor, în sensul în care aceste cheltuieli sunt incluse în acest proiect de rectificare.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am discutat un prim draft pe care mi l-au prezentat Premierul și Ministrul Finanțelor. Ei lucrează în continuare pe aceste chestiuni și când sunt finalizate datele, le vor prezenta public.

Vă mulțumesc! Vă doresc tuturor multă sănătate!”
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis, mesaj în cadrul ceremoniei de deschidere a anului universitar

01 Oct 2020 281

Preşedintele Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

01 Oct 2020 377

Klaus Iohannis „Românii au dovedit că sunt atașați justiției“ (video)

30 Sep 2020 582

Klaus Iohannis a semnat decrete de decorare

29 Sep 2020 593

Decrete semnate de președintele Klaus Iohannis

29 Sep 2020 520

Comandantul Bogdan Rusu, decorat cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Cavaler

29 Sep 2020 733

Klaus Iohannis ”La alegerile locale, victoria aparține în primul rând democrației din România”

28 Sep 2020 522

Preşedintele României a votat! Mesajul lui Klaus Iohannis

27 Sep 2020 291

VIDEO Președintele Klaus Iohannis face declarații de presă, în contextul alegerilor locale

23 Sep 2020 565

CCR Modificările aduse Legii concurenţei sunt constituționale

23 Sep 2020 458

Ce decret a semnat azi, președintele României, Klaus Iohannis

23 Sep 2020 675

CCR discută preluarea de către comunele Cetalchioi și Crișan a unor terenuri ABADL

23 Sep 2020 511

Decrete semnate de Klaus Iohannis Drapelul de luptă, acordat Colegiului Naţional Militar "Alexandru Ioan Cuza"

21 Sep 2020 503

Decrete semnate Ce legi a promulgat președintele Klaus Iohannis

18 Sep 2020 427

Klaus Iohannis „Am promulgat astăzi legea prin care se deblochează concursurile pentru posturile nedidactice vacante sau temporar vacante“

16 Sep 2020 1619