Locuitorii din Costinesti vor vota Constitutia

Afirmatia a fost facuta de primarul localitatii, Traian Cristea, care este convins ca cei 1.835 de cetateni cu drept de vot vor merge la urne in prima zi a referendumului * "Toti cetatenii vor vota sambata pentru ca sunt constienti ca votul lor va conduce la aderarea Romaniei in Uniunea Europeana", a subliniat CristeaCei 1.835 de locuitori cu drept de vot ai comunei Costinesti sunt asteptati sa soseasca la urne. Potrivit declaratiilor primarului Traian Cristea, in comuna a fost amenajata doar o singura sectie de votare, cea cu numarul 391. Aceasta a fost aranjata si dotata cu urne si opt cabine de vot in sala mare a postei cu aproximativ patru zile inainte de perioada referendumului. "Cabinele de vot au fost amenajate, iar in ceea ce priveste listele cu votantii, acestea au fost actualizate, in sensul ca au suportat ultimele modificari", a declarat primarul Cristea. Si in ceea ce priveste familiarizarea cetatenilor cu noile prevederi ale Constitutiei, Primaria Costinesti a realizat demersurile necesare. In acest sens, in ultima perioada, angajatii primariei au distribuit locuitorilor pliante cu noile modificari aduse Legii supreme, iar in toata comuna au fost lipite afise. "Primaria s-a ocupat de lipirea afiselor, acestea fiind afisate incepand cu sediul primariei", a mai precizat Cristea. Totodata, incepand din aceasta seara, va demara paza sectiei de votare, aceasta urmand a fi asigurata de sase agenti de politie. Conform datelor prezentate de primarul din Costinesti paza sectiei va fi suplimentata in noaptea dintre cele doua zile ale referendumului. Sectia de votare numarul 391 va fi deschisa sambata intre orele 8.00 si 22.00, urmand ca in ultima zi a referendumului cetatenii sa poata vota intre orele 8.00 si 20.00. In ceea ce priveste prezenta la vot a locuitorilor din Costinesti, Cristea este increzator ca acestia vor sosi in numar mare pentru a vota modificarea Constitutiei. In plus, acesta este convins ca "toti cetatenii vor vota in prima zi a referendumului, pentru ca sunt convinsi ca votul lor va conduce la aderarea Romaniei in Uniunea Europeana".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 190

Termoficare Constanța angajează! Vezi ce post este disponibil

25 Apr 2024 76

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 168

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 773

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 445

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 375

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 854

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7365

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 738

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 586

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 545

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 786

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 579

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 699

Angajări Constanța Ce post scoate la concurs Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord

18 Apr 2024 635