Lucian Bode „A fost definitivat programul de guvernare. Mâine vom agrea acordul politic între PNL, PSD, UDMR şi minorităţi”

  • Prim-vicepreşedintele PNL, Lucian Bode, a declarat, vineri, că a fost definitivat programul de guvernare al viitorului Guvern.
El a mai spus că sâmbătă va fi agreat acordul politic între PNL, PSD, UDMR şi minorităţi care va cuprinde data fixă de rotaţie a premierilor și câte ministere va avea fiecare partid. 

„Practic suntem la două luni, mai bine de două luni de la declanşarea acestei crize politice, moment în care, ştiţi foarte bine, foştii noştri parteneri din USR PLUS au plecat de la guvernare.

După aceste două luni, pe baza unor decizii politice, atât noi cât şi cei de la PSD cât şi cei de la UDMR şi minorităţi am decis să ne aşezăm la masă negocierilor. Suntem la două săptămâni aproape de când am pornit aceste negocieri.

Ce s-a făcut în aceste două săptămâni? Am discutat, am negociat programul de guvernare capitol cu capitol şi, începând cu a doua parte a zilei de ieri, am început să discutăm despre structura guvernului.

Deci în două săptămâni am discutat capitol cu capitol programul de guvernare, viziunea fiecăruia dintre noi, s-au blocat de foarte multe ori, dar am găsit soluţi", a explicat Lucian Bode, la Antena 3.

El a adăugat că în coaliţie trebuie să se ia deciziile în consens, scrie AGERPRES.

Sursă foto: Facebook.com/ Lucian Bode

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproximativ 23.500 de lucrători MAI vor acționa zilnic în minivacanța de 1 Iunie și Rusalii

30 May 2023 498

Directorul general al Jandermeriei Naționale Franceze, decorat de Președintele României

26 May 2023 376

Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării a decis. Teza de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, nu este un plagiat

24 May 2023 332

Președintele ANSVSA, prezent la inaugurarea punctului vamal de frontieră Bumbăta (România) - Leova (Republica Moldova)

23 May 2023 630

MAIDirector general al Jandarmeriei Naționale Franceze vizitează România

12 May 2023 397

MAI Peste 130 de persoane care aveau asupra lor substanțe interzise, depistate la festivalurile de pe litoral din minivacanța de 1 mai

02 May 2023 575

Serviciul Antidrog al BCCO Constanța a primit azi Placheta de onoare a Poliției Române (VIDEO)

24 Mar 2023 2114

MAI Acord între România și Republica Moldova pentru control coordonat în punctul de trecere a frontierei de stat Albița – Leușeni (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Feb 2023 735

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, anunț important ce îl vizează pe ministrul de Interne, Lucian Bode (VIDEO)

09 Feb 2023 930

Camera Deputaţilor Moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, respinsă

08 Feb 2023 724

Reacția ministrului Bode, după ce UBB a decis că a plagiat în teza de doctorat. „Este uluitor! Voi merge în instanță” (DOCUMENT)

11 Jan 2023 917

Lucian Bode „25 de miliarde de euro pierderi înregistrate de România prin neaderarea la Schengen“

15 Dec 2022 934

Lucian Bode, scrisoare deschisă adresată ministrului de interne al Austriei „Ați făcut un joc politic nedemn de o țară care are o tradiție politică așa de bogată”

12 Dec 2022 779

Parlamentarii din Forţa Dreptei, alături de cei din USR, depun o moţiune împotriva ministrului Lucian Bode

09 Dec 2022 1904

Interviu Lupta ministrului Cercetării și Digitalizării, Sebastian Burduja, cu mentalitățile românești și cu rezistența sistemului

31 Oct 2022 1587