Masuri suplimentare pentru siguranta rutiera si maritima

Pentru gestionarea problemelor generate de situaţia meteorologică prognozată pentru această perioadă,prefectul Claudiu-Iorga Palaz a convocat, ieri, şefii de la Registrul Auto Român, Autoritatea Rutiere Română, Serviciul Poliţiei Rutiere şi Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

Discuţiile au fost coordonate de subprefectul Mircea Iustian şi au avut ca principal scop identificarea măsurilor ce se impun pentru siguranţa traficului rutier. În acest context, s-a propus ca atât RAR, cât şi ARR, să participe alături de lucrătorii Poliţiei Rutiere la controlul autovehiculelor, la ieşirile din municipiul Constanţa, potrivit sferei lor de competenţă. Astfel, specialiştii ARR vor verifica mijloacele de transport persoane, pentru respectarea normelor specifice, iar cei ai RAR vor efectua, cu un laborator mobil, verificări tehnice, pentru a elimina din trafic autovehiculele care nu corespund tehnic sau care nu sunt dotate cu echipamentul necesar (cauciucuri adecvate, lanţuri, lopată, saci cu nisip). În cadrul aceleiaşi discuţii, s-a punctat şi pe marginea măsurilor necesare a se lua în vederea derulării în bune condiţii a activităţii portuare şi fluidizării traficului în punctele de acces în port.

„Insistăm asupra recomandărilor Serviciului Rutier Constanţa făcute conducătorilor auto, de a lua toate măsurile necesare având în vedere prognoza meteo pentru această perioadă: verificarea tehnică a autovehiculelor, echiparea corespunzătoare, limitarea vitezei de deplasare la 30 km/h în localităţi şi la 50 km/h în afara acestora în condiţii nefavorabile, respectarea indicaţiilor poliţiştilor rutieri în cazul închiderii anumitor trasee", a declarat subprefectul judeţului, Mircea Teodor Iustian.

De altfel, în prealabil, prefectul Claudiu Palaz discutase, încă de luni, cu membrii Comandamentului de iarnă. Atunci s-a stabilit instituirea unui dispecerat unic, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, care să gestioneze informaţiile privind evenimentele cauzate de fenomenele meteo prognozate pentru intervalul 15 - 17 decembrie. Tot de luni, reprezentantul Guvernului în teritoriu a cerut primarilor reactivarea Comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, precum şi transmiterea unei situaţii privind stadiul pregătirii utilajelor, a combustibilului şi a stocurilor de materiale ce vor fi utilizate pe drumurile judeţului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1722

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2418

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2624

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7067

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3364

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3571

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6168

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2704

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5662

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4253

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9385

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4050

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3247

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2678

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2762