Menținerea în funcții a unor directori din primărie proveniți din PSD și numirea unui manager la CT BUS, pe ordinea de zi a ședinței Coaliției de la Constanța

  • Când lumea vopsea ouă și facea cozonac, reprezentanții Coaliției PNL - USR PLUS de pe plan local își trimiteau săgeți înmuiate în galus “otrăvit”
  • La finalul săptămânii este programată o nouă ședință a Coaliției de la Constanța
  • Președintele USR PLUS de la Constanța, senatorul Remus Negoi, spune că în cadrul acestor discuții ar urma să se tranșeze atât solicitarea lor legată de îndepărtarea din funcții de conducere de la nivelul primăriei Constanța a unor foști membri PSD, dar și situația de la CT BUS SA
  • Negoi susține că o decizie în privința celor doi directori trebuie discutată în Coaliție cu cei de la PNL, de la care, liderul USR așteaptă și un punct de vedere ferm, nu doar declarații de presă
  • La rândul său, președintele PNL municipiu, senatorul Septimiu Bourceanu a afirmat foarte relaxat că discuțiile legate de menținerea celor doi directori din primărie, trebuie purtate de cei de la USR PLUS direct cu primarul Vergil Chițac

Când lumea vopsea ouă și facea cozonac, reprezentanții Coaliției PNL - USR PLUS de pe plan local își trimiteau săgeți înmuiate în galus “otrăvit”.
Însă în loc să vorbească în clar despre cine se bucură de protecție politică când vine vorba de funcții publice, atât liberalii cât și cei de la USR PLUS au făcut declarații pe lângă fileu.

Au scăldat-o, cum se spune în popor.

La finalul săptămânii este programată o nouă ședință a Coaliției de pe plan local.

Președintele USR PLUS de la Constanța, senatorul Remus Negoi, spune că în cadrul acestor discuții ar urma să se tranșeze atât solicitarea lor legată de îndepărtarea din funcții de conducere de la nivelul primăriei Constanța a unor foști membri PSD, dar și situația de la CT BUS SA, care face obiectul unei negocieri politice, după demisia directorului general, Bogdan Niță.
Colegii lui Negoi au reiterat faptul că mandatul lor în cadrul administrației publice locale este de reorganizare și reîmprospătare a administrației publice prin ruperea de reprezentanții vechiului sistem numiți în cele mai multe cazuri pe criterii exclusiv politice.

Cu alte cuvinte, USR Constanța nu girează în funcții publice foști PSD-iști, reșapați politic și “nu ne facem că nu vedem susținerea de care au beneficiat diverși membri în funcții publice fie din partea PSD, fie din partea PNL. În același sens, ne-am delimitat și am solicitat încă din luna noiemebrie a anului trecut ca Horia Constantinescu și Cristinel Dragomir, cu ștate vechi în PSD sau în protipendada puterii locale din ultimii ani, să nu se regăsească în aparatul administrativ al Primăriei”, susțin cei de la USR PLUS.

Delimitarea s-a produs doar la nivel declarativ, însă o discuție în ceea ce-I privește pe cei doi directori din primăria Constanța direct cu primarul Vergil Chițac nu a avut loc. O recunoaște și Remus Negoi, care afirmă că și-ar fi mandate colegii de la organizația municipală, condusă de viceprimarul Florin Cocargeanu să poarte această discuție.

Mai mult, Negoi susține că o decizie în privința celor doi directori trebuie discutată în Coaliție cu cei de la PNL, de la care, de altfel, liderul USR așteaptă și un punct de vedere ferm, nu doar declarații de presă.


La rândul său, președintele PNL municipiu, senatorul Septimiu Bourceanu a afirmat foarte relaxat că discuțiile legate de menținerea directorilor, Dragomir și Constantinescu trebuie purtate de cei de la USR PLUS direct cu primarul Vergil Chițac.

Funcție de disponibilitatea reprezentanților Coaliției, întâlnirea va avea loc vineri sau sâmbătă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2704

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 591

Surpriză în politică! Dan Diaconescu candidează la europarlamentare din partea partidului Alianța Românilor Digitali (surse)

23 Mar 2024 627

Este oficial! Primarul comunei Castelu, județul Constanța, Nicolae Anghel a intrat în PSD (GALERIE FOTO

23 Mar 2024 870

95% dintre candidații PSD la alegerile locale, validați! Care este situația la Constanța

21 Mar 2024 1056

BPN al PNL a validat candidatura președintelui PNL Iași, Alexandru Muraru, la alegerile europarlamentare

21 Mar 2024 491

Peste 95% dintre candidaţii la consilii judeţene şi primării de municipii reşedinţă de judeţ, validați de Consiliul Politic Naţional al PSD

21 Mar 2024 696

Mihai Tudose, Gabriela Firea şi Claudiu Manda deschid lista PSD pentru europarlamentare

21 Mar 2024 604

Vergil Chițac și Florin Mitroi, validați în ședința BPN al PNL

21 Mar 2024 740

Deputatul Bogdan Huțucă „Din 31 martie, județul Constanța va fi poarta Schengen a României “

21 Mar 2024 737

BPN al PNL a validat candidații pe lista comună cu PSD la europarlamentare. Consiliul Național, convocat pe 24 martie

21 Mar 2024 526

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 679

Candidatul PSD - PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu - „Împreună vom învinge un oraş bolnav şi-l vom face sănătos“

20 Mar 2024 381

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a delegației Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Republicii Irak

20 Mar 2024 328

MAEComunicat comun de presă al Ministerelor Afacerilor Externe ale României și Republicii Bulgaria cu prilejul marcării unui an de la semnarea Declarației Politice Comune de Parteneriat Strategic între România și Republica Bulgaria

15 Mar 2024 453