UPDATE - Mihaela Andrei, consilier local - „Ce se întâmplă în Palazu Mare mă duce cu gândul la evreii din al Doilea Război Mondial, nevoiţi să-şi părăsească locuinţele!“


Aleşii locali ai PSD, ai PMP şi Victor Constantin (consilier, exclus din PNL) au dat undă verde construirii unui bloc cu 10 etaje în cartierul Palazu Mare. Votul a avut loc săptămâna această în şedinţa Consiliului Local Municipal.

Este vorba despre aprobarea PUD - construire imobil locuire colectivă pe strada Lucian Blaga nr. 15, investitor SC VDT Construct Impex SRL, proiect ce a trecut ca prin brânză, de la vot abţinându-se doar aleşii locali de la PNL şi Andrei Popescu.

De altfel, Primăria Constanţa a pus în dezbatere publică proiectul, cu rugămintea ca locuitorii din zonă şi investitorul să discute şi să găsească soluţiile cele mai bune pentru ambele părţi. Acest lucru nu s-a întâmplat şi proiectul a trecut, cu toate că avea aviz negativ din partea comisiei de urbanism a CLM.

„Ce se întâmplă în Palazu Mare mă duce cu gândul la evreii din al Doilea Război Mondial când erau nevoiți să-şi părăsească locuinţele. Un PUZ aprobat în 2011 ce permite construirea de blocuri cu 10-12 etaje în condiţiile în care cartierul Palazu Mare este un cartier de case. L-am întrebat pe primarul actual care era acolo în 2011 cum şi-a imaginat arhitectul de la vremea respectivă că se vor putea construi blocuri între case. Ce şi-a imaginat arhitectul, că acei oameni îşi vor face bagajele şi îşi vor părăsi casele??? Pentru că altă soluţie, din păcate şi de neimaginat, primarul actual nu le dă locuitorilor din zonă. Ba mai mult, mai ţipă şi la ei că îşi cer drepturile. Sesizările, reclamațiile şi acţiunile în instanţă sunt cele mai multe din istoria Primăriei Constanţa. D-le primar, vă rog, opriţi-vă! Nu mai faceţi nimic, vă rog! Nu mai faceţi strategii, regulamente, sondaje, PUZ-uri pentru că ne afundăm într-o prăpastie cum nu a mai existat niciodată în istoria Constanţei”, susţine consilierul local PNL, Mihaela Andrei.

Despre VDT Construct Impex SRL 


Potrivit Registrului Comerţului, firma VDT Construct Impex SRL a fost înmatriculată în anul 2003 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 795.885 de lei, integral vărsat, este compus din 53.059 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 15 lei. Asociat unic al firmei este Vasilică Ivan. Tot el este şi administratorul firmei, care se ocupă de comerţul cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcţii şi al echipamentelor sanitare.

În anul 2015, societatea cu 66 de angajaţi a declarat o cifră de afaceri de 14.938.015 lei şi un profit net de 561.266 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea cu 67 de salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 43.406.473 de lei şi un profit de 1.0276.673 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 57 de salariaţi, cifră de afaceri de 20.869.587 de lei şi un profit de 1.377.593 de lei. Numele lui Vasilică Ivan apare şi în AGE General Consulting SRL şi Delta Mar Tours SRL.

UPDATE: Consilierul PNL, reclamat la Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului

La închiderea ediţiei, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Constanţa, Sorin Lucian Ionescu, a transmis că a formulat deja o sesizare oficială către Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului din România în legătură cu afirmaţiile consilierului local PNL, care, recent i-a comparat pe locuitorii din cartierul Palazu Mare cu evreii, care au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale. "Îl voi face plângere Mihaelaei Andrei. Avem o lege care trebuie respectată. Mai ales că există şi precedent.  În calitate de preşedinte al Comunităţii sunt obligat să reacţionez şi să semnalez asemenea forţări din partea oricui.. Este un subiect sensibil, nu acceptăm asemenea comparaţii" a precizat Sorin Lucian Ionescu.
Facem precizarea că Ionescu are şi calitatea de membru al PSD, filiala Constanţa.


Citeşte şi:

Bătaie de joc la adresa cetăţenilor din Palazu Mare Liderii opoziţiei îi cer primarului Decebal Făgădău să se oprească imediat din a distruge oraşul

Proiectul care a creat scântei în Consiliul Local Municipal Constanţa. Mărul discordiei - o investiţie imobiliară

Locuitorii vor ataca PUZ-ul zonei în instanţă Primarul Făgădău, în calitate de iniţiator, forţează aprobarea PUD-ului VDT Construct Impex SRL pentru blocul de zece etaje din Palazu Mare (document)

Primarul insistă cu proiectul şi pentru o reconciliere între locuitori şi investitor PUD-ul VDT Construct Impex SRL pentru blocul cu zece etaje din Palazu Mare, aviz negativ

Constănţeanul supărat Un grup de locuitori din cartierul Palazu Mare solicită autorităţilor să respecte PUZ-ul zonei aprobat în 2011 şi să nu autorizeze un bloc în mijlocul unui cartier de case (documente)

PUD-ul iniţiat de VDT Construct Impex intră în Comisia Tehnică de Urbanism

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 775

CSM Constanța box Cu patru titluri continentale în palmares, „Amalia Niță are Europa la picioare!“

17 Apr 2024 574

Judecătorul Marius Cătălin Croitoru rămâne vicepreședinte al Tribunalului Constanța

11 Apr 2024 424

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 524

Firme Constanța Societatea Mamaia SA, convocată în Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor

15 Mar 2024 629

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul de Stat Constanța Sold-out la spectacolul „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, montat de regizorul Andrei Șerban (GALERIE FOTO)

27 Feb 2024 832

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 februarie 2024

15 Feb 2024 798

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 13 februarie 2024

14 Feb 2024 768

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 ianuarie 2024

08 Jan 2024 762

Peste 400 de judecători solicită trasferul la alte instanțe! Cine sunt magistrații din Constanța (LISTĂ)

31 Oct 2023 2082

Madera Art SRL din Ovidiu a fost preluată de un băiat de 18 ani

30 Oct 2023 1095

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 octombrie 2023

12 Oct 2023 1077

Momente dramatice La opt săptămâni de la tragedia de la 2 Mai, mama lui Sebi, în stare de șoc! Ce le-a cerut prietenilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Oct 2023 3838

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 octombrie 2023

04 Oct 2023 1035

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 septembrie 2023

27 Sep 2023 1165