Mihai Lupu(PNL) “COVID-19 și seceta, lecții pentru noi toți, dobrogenii. Dar avem soluții!”

  • În Dobrogea, seceta pedologică extremă s-a suprapus peste pandemia de coronavirus.
  •  Avem resurse de apă. Avem nevoie doar să refacem structura canalelor de irigații.

Pandemia ne-a arătat ce înseamnă un sistem medical neperformant, subfinanțat, distrus și rămas în urmă.
În același timp, subliniază liberalul Mihai Lupu, s-a suprapus pandemiei și seceta pedologică, care scoate la iveală modul sistematic prin care s-a distrus sistemul de irigații din Dobrogea, unul extrem de util în aceste zile pentru agricultori.
“Ne-am obișnuit în acești 30 de ani să acționăm precum pompierii, stingem focul când daunele sunt deja prea mari. Nu mai putem funcționa așa, suntem în urmă cu ceea ce se întâmplă în lume. Nevoile acestui județ și ale acestei țari impun un sprijin real din partea oamenilor politici, soluții care să treacă bariera timpului, astfel încât să nu fim luați mereu prin surprindere. S-a distrus un sistem de irigații și acel loc a rămas acoperit de o liniște mormântală”, susține fostul deputat.
 

S-a distrus sistemul de irigații și s-a așternut tăcerea

Lupu afirmă că soluții sunt și numai dacă am fi fost în deșert, am fi avut o scuză. “Suntem în Dobrogea și avem resurse de apă. Avem nevoie doar să refacem structura canalelor de irigații și să aducem apa mai aproape de terenurile agricole. În același timp, ca să împiedicăm degradarea solului, e necesar să reîmpădurim zonele în cauză, să adoptăm noile tehnologii în agricultură și să cultivăm responsabil. Avem toate avantajele aici, în județul nostru, să ne pregătim conștient și responsabil pentru ceea ce promite viitorul. Rețineți bine un aspect, acela că agricultura din România poate hrăni peste 80 de milioane de oameni. Este nevoie de susținere, de un efort substanțial, de tehnologii moderne și de colaborare, astfel încât să evităm extinderea situației existente. Mereu aceeași scuză? ”Atât s-a putut”. Eu știu că se poate mai mult”, a concluzionat liberalul.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APIA primește cereri de plată pentru anul 2024

04 Apr 2024 470

Situația umidității solului în Dobrogea. Date agrometeorologice (FOTO)

03 Apr 2024 510

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, de Ziua Internațională a Păsărilor „Oamenii sunt, prin acțiunile lor iresponsabile, cea mai mare amenințare la adresa bunăstării păsărilor”

01 Apr 2024 506

Situația rezervei de umiditate în sol, în Dobrogea. Analiza ANM

22 Mar 2024 526

Inspectoratul Școlar Județean Constanța promovează învățământul dual alături de CCINA Constanța

22 Feb 2024 868

Un teren agricol, deținut de Revargo Agricultură SRL, scos la mezat de ANAF Constanța (DOCUMENT)

12 Feb 2024 850

Ministerul Cercetării anunță finanțarea cu 182,2 milioane de lei a proiectelor ce presupun implementarea unor tehnologii de ultimă generație

25 Jan 2024 650

USR sesizează instituțiile statului în legătură cu legalitatea concesionării terenurilor ce fac obiectul scandalului cu subvențiile pentru stuf din Delta Dunării

23 Jan 2024 758

"Fermierii, în 2024, nu vor avea o dificultate în agricultura din România". Anunțul lui Florin Barbu

22 Jan 2024 558

Consilierul județean Răzvan Filipescu de la PRO România și-a depus raportul de activitate pentru 2023 (DOCUMENTE)

21 Jan 2024 1019

Fermierii care protestează în stradă au început negocierile cu ministrul Agriculturii!

18 Jan 2024 629

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu face un apel către fermieri să meargă acasă

16 Jan 2024 714

Ministrul Florin Barbu „RCA la utilajele agricole este la fel ca anul trecut! În 2024 suportăm acciza la motorină pentru fermieri“

12 Jan 2024 835

Predoiu despre protestul transportatorilor şi fermierilor- „Am încredere că vom depăşi cu toţii, cu bine, acest moment"

12 Jan 2024 588

Atenționare de călătorie pentru Germania! Anunțul MAE

06 Jan 2024 756