Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, vrea ca modernizarea submarinului „Delfinul“ să înceapă în mandatul său

Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, prezent, ieri, la Constanţa, cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Marinei, a făcut o serie de declaraţii pe tema bugetului ministerului pe care îl conduce şi a proiectelor pe care, spune el, le are în vedere. „Am precizat în discursul meu faptul că am majorat bugetul pentru Ministerul Apărării Naţionale şi, chiar în acest an, odată cu rectificarea bugetară, prim-ministrul a fost de acord să aloce o sumă în plus Ministerului Apărării Naţionale tocmai pentru continuarea programului de modernizare şi înzestrare a Armatei Române şi în special a Forţelor Navale“, a explicat ministrul.

În sensul acesta, Mircea Duşa a menţionat: „În 2014, începe derularea unor programe de modernizare a fregatelor, însemnând modernizarea sistemelor electronice de luptă, dotarea cu muniţie şi armament de ultimă generaţie şi, sigur, e un crez al meu, nu ştiu cât va dura mandatul meu, sper să începem şi modernizarea submarinului (n.r. submarinul „Delfinul“)“. „Nu e vorba de doar înlocuirea bateriilor, sunt şi alte lucrări de modernizare care trebuie realizate, şi vizavi de războiul electronic, şi vizavi de protecţia acestei capabilităţi de luptă, având în vedere că trebuie să desfăşoare misiuni deosebite în condiţiile în care situaţia politico-militară din zonă s-a schimbat, şi cred că această capabilitate din dotarea forţelor navale trebuie pusă în funcţie şi sper să reuşesc acest lucru“, a ţinut să menţioneze ministrul Apărării.
„Delfinul“ este un submarin din clasa Kilo şi a executat, în perioada 1986 - 1995, cât a fost funcţional, 67 de misiuni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Mihai Fifor, întâlnire cu directorul executiv al Agenţiei Europene de Dezvoltare

03 Sep 2018 1624

Comunicat de presa M.Ap.N. Ministrul Dusa, la Dragoon Crossing Romania 2015

25 Oct 2015 1543

Comunicat de presa MApN Intalnire a ministrului Mircea Dusa cu Patrick E. Rea

21 Oct 2015 1451

Comunicat de presa MApN Intalnire a ministrului Dusa cu seful informatiilor militare din Turcia

20 Oct 2015 1499

Comunicat de presa M.Ap.N. Ministrul Dusa l-a primit pe ambasadorul polon, la sediul M.Ap.N.

24 Sep 2015 1289

Miniştrii apărării din România şi Republica Moldova au semnat o înţelegere tehnică în domeniul standardizării militare

22 Sep 2015 1164

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, prezent la exerciţiul tactic din Babadag (galerie foto + video)

17 Sep 2015 2842

Comunicat de presa M.Ap.N. Intalnirea ministrului Dusa cu ambasadorul Statului Kuwait in Romania

10 Sep 2015 1429

Ceremonie de plecare în Afganistan a „Dragonilor Transilvani”

29 Jul 2015 1546

Ministrul Mircea Duşa va efectua o vizită în Portugalia

19 Jul 2015 1299

Comunicat de presa MApN Ministrul Dusa, la activitatile prilejuite de Ziua Aviatiei Romane si a Fortelor Aeriene

17 Jul 2015 1772

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, în vizită oficială în Albania

06 Jul 2015 1620

Ministrul apărării naţionale îi va primi pe sportivii medaliaţi la Jocurile Europene de la Baku

30 Jun 2015 1157

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, vine în vizită în România

30 Jun 2015 2090

Convocarea anuală a ataşaţilor români ai apărării

29 Jun 2015 1257