Nedreptăţi nesesizate la timp, îndreptate în an electoral Proiecte de lege pentru persoanele cu handicap (documente)



Un grup de parlamentari PNL şi câţiva independenţi susţin un proiect legislativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în 2008. Demersul poate fi lăudabil, însă nu poţi să nu-ţi pui întrebarea cum de tocmai acum, în an electoral, când parlamentarii vor încerca să-şi prelungească mandatele, au realizat cât de greu se descurcă persoanele cu handicap şi aparţinătorii lor.
 
Parlamentarii PNL, printre care am regăsit şi doi constănţeni - senatorul Puiu Haşotti şi deputatul Mihai Tararache -, susţin două proiecte legislative a căror aprobare ar veni în sprijinul persoanelor cu handicap grav, accentuat şi mediu, precum şi aparţinătorilor acestora.
 
Prima propunere legislativă încearcă să asigure o protecţie socială mai bună persoanelor cu dizabilităţi, prin creşterea indemnizaţiei lunare.  Astfel, indemnizaţia pentru persoana cu handicap grav ar urma să fie „în cuantum egal cu salariul minim pe economie“, pentru cea cu handicap accentuat, „în cuantum de 50% din salariul minim pe economie“, indemnizaţia pentru persoanele cu handicap mediu urmând a fi „în cuantum de 25% din salariul minim pe economie“. Totodată, se propune ca art. 58, alin. 13 din Legea nr. 448/2006 să prevadă: „Cuantumul drepturilor băneşti se actualizează anual cu indicele creşterii preţurilor de consum şi cu indicele creşterii salariului minim pe economie, prin hotărâre a Guvernului“. 
 
Cealaltă propunere legislativă „are ca obiect înlăturarea discriminării între aparţinătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat, persoanele adulte cu handicap care au în proprietate clădirea de domiciliu sau un autoturism, precum şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat“. Astfel, abia acum, parlamentarii PNL susţin că „li se face dreptate persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi aparţinătorilor acestora care, în prezent, nu pot beneficia de prevederile noului Cod Fiscal“. Concret, aceştia propun ca, la art. 485, alin. 1 din Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul Fiscal, să se introducă litera g), unde se va stipula că „aparţinătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat vor fi scutiţi de plata impozitului pe clădirea de domiciliu şi pe terenul aferent acesteia, precum şi de plata impozitului pe autoturism“.
 
Ambele proiecte legislative se află în atenţia senatorilor pentru a fi dezbătute şi supuse aprobării plenului, Senatul fiind prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor va fi for decizional.
 
Întrucât parcurgem un an electoral, cu siguranţă propunerile legislative nu vor întâmpina dificultăţi şi, cel mai probabil până în luna noiembrie, vor fi adoptate. Numai că rămâne de văzut dacă beneficiarii noilor prevederi legale îi vor răsplăti pe parlamentarii care au luat iniţiativa, având în vedere că nu se poate vorbi despre nişte favoruri, ci, aşa cum bine s-a menţionat, despre înlăturarea unei nedreptăţi nesesizate la timp tot de actuala legislatură.

Citeşte şi Dacă este an electoral… - Parlamentarii şi-au amintit de persoanele cu dizabilităţi


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti

15 Feb 2024 890

Fostul parlamentar PNL, Puiu Hașotti a deschis un nou proces împotriva Senatului României

18 Jul 2023 4972

Magistrații i-au redat pensia specială fostului senator PNL, Puiu Hașotti!

21 Mar 2023 1282

9 martie, data comemorării celor care s-au opus regimului comunist, îndurând chinuri inimaginabile

09 Mar 2023 1530

Magistrații de la Tribunalul Constanța îi redau pensia specială fostului senator PNL, Puiu Hașotti! Decizia nu este definitivă

11 Nov 2022 3302

Hașotti află luna viitoare dacă primește sau nu pensia specială

24 Oct 2022 1163

Au pătimit apărând credinţa şi demnitatea poporului român. 9 martie - Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989 (VIDEO)

09 Mar 2022 2356

ZIUA-n amiaza mare Puiu Hașotti - „Clasa politică a României s-a depreciat. Dezbaterea politică din parlament este o rușine“

19 Feb 2022 2771

ZIUA-n amiaza mare Puiu Hașotti. „Eu cred că au fost trei etape în PNL”

18 Feb 2022 1988

ZIUA-n amiaza mare Puiu Hașotti cel mai cunoscut politician liberal al Constanței

17 Feb 2022 3172

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Marele avocat Istrate Micescu, naşul de botez al istoricului Adrian V. Rădulescu. Aducere-aminte împreună cu senatorul Puiu Haşotti

12 Oct 2018 3623

Fostul senator Puiu Hașotti a demisionat din PNL

06 Sep 2017 2721

„Şoseaua lui Mazăre. Şi cum ea trebuie să moară!” Ce părere au constănţenii despre reînvierea proiectului şoselei de coastă

18 Jan 2017 3983

Septimiu Bourceanu este preşedintele interimar al organizaţiei PNL din Medgidia

25 Nov 2016 3998

justitiecurata.ro Veteranul Hașotti a dispărut de pe listele PNL Constanța. Iulian Iancu, „omul Gazprom”, deschide lista PSD la Senat

02 Nov 2016 3064