Nicolae Anghel-„Cine seamănă vânt, culege furtună” Nicuşor Constantinescu, declarat incompatibil de ANI

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Potrivit HotNews, Constantinescu a declarat că nu se află în stare de incompatibilitate şi că reprezentanţii ANI ar face un abuz în serviciu. De altfel, mai mare judeţului Constanţa a declarat, previzibil, că „este o poliţie politică, ca şi DNA, este politica lui Traian Băsescu prin care şantajează primarii, preşedinţii de CJ şi toţi membrii PSD, PNL şi USL”. Social democratul a afirmat şi că speră „să fie voinţă politică pentru schimbarea acestor lepre”.

În urma evaluărilor efectuate, precizează ANI, s-a constatat că Nicuşor Constantinescu „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20.06.2008 - 23.03.2009, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, cât şi calitatea de reprezentant al judeţului Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul S.C. RAJA S.A. Constanţa, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare”.
ANI menţionează ca jurisprudenţă relevantă în materie rapoarte care au avut acelaşi obiect de evaluare, Sentinţele Civile din 21.11.2012 - nr. 528/CA, nr. 529/CA, respectiv Sentinţa Civilă nr. 557/CA din 03.12.2012, privind mai mulţi aleşi locali (în categoria cărora intră şi preşedinţii de consilii judeţene), emise de Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a reţinut existenţa stării de incompatibilitate în sensul art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea  transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
Amintim că Nicuşor Constantinescu se află în prezent la cel de-al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, el a deţinut, în perioada 27.03.2007 - 23.03.2009 funcţia de reprezentant al judeţului Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul S.C. RAJA S. A. Constanţa.
Aşa cum subliniază ANI, „persoana (...) faţă de care s-a constatat (...) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

„Dacă am greşit, suportăm cu toţii”

Decizia ANI a fost comentată şi de primarul comunei constănţene Castelu, democrat liberalul Nicolae Anghel, cel care, potrivit propriilor sale declaraţii, a sesizat Agenţia Naţională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat Nicuşor Constantinescu. „Cine seamănă vânt, culege furtună. Nicuşor Constantinescu ne-a făcut mie şi primarilor din Valu lui Traian, 23 August, Poarta Albă, Costineşti şi Albeşti adresă la ANI. Acum două luni şi jumătate eu am făcut sesizare la ANI pentru toţi primarii care au fost reprezentanţi ai autorităţilor locale în AGA RAJA. Dacă am greşit, să suportăm cu toţii. Dacă suntem nevinovaţi, suntem nevinovaţi cu toţii”, a explicat Nicolae Anghel, menţionând că, anul trecut, cei şase primari declaraţi incompatibili de ANI şi menţionaţi mai sus erau democrat liberali.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1489

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 678

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 915

Achiziții Constanța Sumă de peste 500.000 de lei pusă la bătaie de Nuclearelectrica Serv SRL. Ce vrea să cumpere (DOCUMENT)

03 Apr 2024 827

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 614

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 934

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 850

Partidul Forţa Dreptei și-a anunțat candidații la primăriile de sector și susținerea lui Nicușor Dan pentru Capitală

02 Mar 2024 737

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 846

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1126

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1487

Imobile de 14 etaje, un spital și mai multe locuințe. Iată ce vor să construiască niște investitori pe malul Lacului Siutghiol, Constanța

07 Feb 2024 5128

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1682

Atlantida Grama SRL, care deține hotelul și restaurantul Zodiac, asigură servicii de cazare pentru piloții elicopterului SMURD (DOCUMENT)

03 Feb 2024 1055

Justiție Constanța Lucrări suspendate la un șantier din Mamaia Nord! Iată despre ce investitor este vorba

30 Jan 2024 770