Noile declaraţii de avere ale aleşilor din CJC Secretarul judeţului, Mariana Belu, şi-a împrumutat soţul în contul firmei pe care o deţin împreună (documente)

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, dar şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2013.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că o serie de funcţionari publici din judeţul Constanţa se află în stare de incompatibilitate. Există însă şi funcţionari care au, la prima vedere, toate documentele în regulă. Pentru că astfel de documente sunt publice şi pentru a asigura transparenţa în aparatul public, cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezintă averea şi interesele secretarilor din administraţiile publice din judeţ.
Mariana Belu este jurist de profesie şi ocupă funcţia de secretar general al judeţului din anul 2002. Postul rămăsese vacant şi a fost scos la concurs după decesul lui Mircea Spânoche, care ocupase aceasta funcţie încă din anul 1997. Şi-a început cariera în anul 1982, ca jurist la Şantierul Naval „2 Mai“ din Mangalia. În perioada 1987 - 1990, a îndeplinit funcţia de consilier juridic la Primăria oraşului Năvodari, iar din anul 1990, a ocupat postul de secretar al Consiliului Local Năvodari. Secretarul judeţului, Mariana Belu, deţine în proprietate un teren intravilan de 1685 de metri pătraţi în zona Lumina - Năvodari, dobândit în anul 1993. De asemenea, din anul 1992 declară un apartament în Constanţa, în suprafaţă de 77 de metri pătraţi, pe care îl deţine împreună cu soţul său. Din anul 2010, declară că este proprietara a unei cote-părţi de 95% dintr-o fermă de capre în localitatea Potârnichea. În anul 2000, a achiziţionat un autoturism Ford Focus, pe care încă declară că îl deţine.
În declaraţia de avere aferentă anului fiscal 2013, pe care a depus-o acum câteva zile, consemnează un cont curent sau echivalent, inclusiv card, cu o valoare la zi de 24.000 de lei, pe care însă nu l-a menţionat în declaraţiile anterioare.

Secretar de judeţ cu fermă de capre la Potârnichea

În continuarea documentului, secretarul judeţului precizează că soţul său, Adrian Ovidiu, este implicat în SC Vlahun SRL, deţinând 95% din părţile sociale. Adrian Belu este administratorul fermei de capre de la Potârnichea ce funcţionează pe această firmă, pe numele căreia apare şi un împrumut în nume personal în sumă de 30.145 de lei. Nu are bijuterii sub formă de metale preţioase, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro. De asemenea, nu are conturi şi depozite bancare, nici plasamente şi investiţii directe.
Dacă în 2008 secretara judeţului încasa din salariul de la CJC nici mai mult nici mai puţin de 96.149 de lei, în 2010, veniturile sale totale au ajuns la 51.770 de lei. În ceea ce priveşte veniturile din salariu declarate în anul 2014, secretarul menţionează că anul trecut a obţinut un salariu de 70.462 de lei, iar soţului său i-au revenit de la China Shipping 78.000 de lei, precum şi o pensie de 30.145 de lei. În declaraţia de interese, susţine că este membru în cadrul Asociaţiei Secretarilor de Judeţe.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Nesrin Geafar, secretar general al județului Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

07 Nov 2023 1658

Victorie uriașă în instanță pentru Consiliul Județean Constanța! Miza, aproape un sfert de milion de euro

01 Sep 2022 3934

UPDATE Modificări importante pe listele PSD Constanța pentru alegerile parlamentare!

20 Oct 2020 5069

Atribuţiile, averea şi interesele secretarului general al Consiliului Judeţean Constanţa (documente)

14 Sep 2017 7163

A încasat venituri de la ANRP pe Legea 9/1998 Secretarul judeţului, Mariana Belu, a rămas cu jumătate din ferma de capre (documente)

30 Jun 2015 3470

Lipsă de încredere a Ministerului Educației în personalul din sistem? De ce lucrările de la Bacalaureat vor fi corectate în alte județe

29 Jun 2015 1738